Inevitabilele discuții legate de prețul gadgeturilor pe plan local

25/05/2013

Nu cred să fi trecut vreo zi în care să nu dau de vreun comentariu sau o replică legată de prețurile ad-hoc denumite „nesimțite” din țara noastră la diferite gadgets, de la Samsung GALAXY S4 până la orice mărunțiș care vă vine în minte, abonamentele operatorilor telecom etc.

La iPhone și am văzut că și la Galaxy S4 se discută de prețul de producție și diferența față de cel afișat la comanda în magazin. Sunt sute de reacții de acest gen pe care le găsesc și în comentariile de pe site sau pe rețelele de socializare.

Nu ar strica să fie luate în calcul câteva elemente înainte de a trage concluzii pripite.

1. Nu ești în targetul produsului respectiv. Recunoaște asta și reacționează în consecință. Fiecare dintre noi și-ar dori un device un top, un HTC One sau Galaxy S4 în buzunar sau orice alt smartphone de peste 2000 de lei. Dacă nu-l poți avea asta nu înseamnă că smartphone-ul respectiv nu merită a fi vândut la un anumit cost.

2. Mitul prețului mai bun de afară în oferta operatorilor telecom sau fără semnarea unui contract. Am făcut o analiză la un moment dat pentru prețul la abonament pentru Galaxy S4 în SUA, Marea Britanie, Franța și România. În SUA a ieșit mai ieftin cu vreo 300 – 400 de lei față de țara noastră, iar în Franța era cu peste 2000 de lei mai mult. Comparația cu salariile de acolo și de aici este amuzantă. Este ca și cum ai face o aplicație, în SUA o vinzi cu 2 dolari, iar în România să fie 30 – 40 de cenți că noi câștigăm mai puțin. Hai să fim serioși. Nu este vina nimănui că noi trăim aici și salariile sunt mult mai mici decât în SUA, Marea Britanie etc.

3. Piață mai mică, costuri mai greu de acoperit. În SUA vinzi milioane de unități și în România abia ajungi la mii de bucăți livrate. Normal că acolo mai poți face un discount la un anumit moment. Să luăm exemplul operatorilor telecom. Mereu se vorbește de prețul mare al abonamentelor, de costurile ridicate de achiziție pentru un smartphone de top. Atât în SUA cât și în România se fac niște investiții. Acestea sunt amortizate în funcție de numărul de abonați, valoarea medie plătită pe un abonament etc. România este o piață emergentă. În afară se oferă multe beneficii la semnarea unui contract, la fel și la noi. Puteți face comparații accesând site-urile locale ale Vodafone, Cosmote, Orange și cele din țările lor de baștină. Și eu mi-aș dori 2.5 GB la 10 / 15 euro pe lună, dar asta nu se oferă nici în țările vestice sau SUA.

4. Nu poți cere unui gadget ieftin să ofere experiența unuia de trei sau patru ori mai scump. Cu cât dai mai mult pe un produs cu atât scad și compromisurile făcute. Sunt foarte puține exemple de gadgets care la un preț modic oferă o experiență excelentă, dar și pe acolo mai apar diverse comentarii. Un smartphone de 300 lei nu poate fi comparat cu unul de 200 euro, la fel și pentru tablete. Vei face un compromis în mod inevitabil. Este ca și cum ți-ai cumpăra o Dacia Logan, dar vrei să meargă la fel de rapid ca un BMW și cu interiorul din aceleași materiale.

5. Alege un produs în funcție de nevoile tale. Am văzut câteva cazuri în care s-a optat pentru un telefon de top, iar funcțiile cele mai utilizate erau cele clasice (apeluri + mesaje de tip SMS). Mi se pare o investiție inutilă sau să cumperi un smartphone de top cu Android, iOS, Windows Phone și să nu ai datele activate via 3G.

Acum să nu credeți că nu-mi doresc ca la un preț modic să fie adus un super-gadget, dar ar trebui o doză oarecare de analiză înainte de a emite anumite judecăți de valoare privind utilitatea sau inutilitatea unui device.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.