Aplicația Auto.ro a trecut de pragul a 200.000 de downloads

14/10/2013

Auto.ro a ating pragul a 200.000 de downloads, 72.000 în App Store și 132.000 în Google Play. Ar fi de luat în calcul și cele peste 1700 de recenzii. Este o aplicație gratuită concepută spre a fi utilă șoferilor din România.

Declarație oficială:

Numărul ridicat de instalări, comentarii și recenzii pozitive, alături de gradul de utilizare, confirmă faptul că aplicația Auto.ro este apreciată pentru utilitatea pe care o oferă. Distincțiile câștigate ne bucură și ne motivează în același timp să dezvoltăm noi facilități, menite să ușureze viața șoferilor din România”, a declarat Sergiu Gamureac, Director Executiv Auto.ro. 

Comunicatul de PR:

[showhide type=”pressrelease” more_text=”Afișează Comunicatul de Presă” less_text=”Ascunde Comunicatul de Presă”]

200.000 de români au ales aplicația Auto.ro

Bucureşti, 14 octombrie 2013 – Auto.ro, recunoscută drept cea mai utilă și inedită aplicație de mobil pentru șoferii din România a ajuns la 200.000 de instalări.

La un an și jumătate de la lansare, aplicația Auto.ro se află în topul preferințelor românilor atât pentru versiunea iOS, cu 72.000 de descărcări înregistrate în Apple Store, cât și pentru Android, cu peste 132.000 de descărcări din Google Play, alături de cele peste 1.700 de recenzii.

Aplicația Auto.ro este gratuită și vine în întâmpinarea nevoilor oricărui șofer, oferind o gamă vastă de soluții auto de care aceștia au nevoie:

  • Mașina mea – administrare servicii aferente propriei mașini: ITP, rovinieta, RCA, ITP, Casco, rată credit sau leasing;

  • Plăți cu telefonul mobil: plata rovinietei prin card bancar sau SMS;

  • Localizare puncte auto de interes: benzinării, service-uri, spălătorii, vulcanizări, stații ITP, ATM, asistență rutieră, parcări, constatări accidente, etc;

  • Anunțuri: utilizatorii au posibilitatea să caute și să adăuge anunțuri auto cu ajutorul telefonului mobil, să salveze anunțurile favorite și să creeze alerte.

Aplicația a obținut mai multe premii în cadrul competițiilor de profil: locul 1 la Webstock 2013 la categoria Mobile Applications, locul 1 “Best use of location services” în cadrul Mobilio Awards 2013 și locul 2 în cadrul Mobile Awards 2013.

Aceste premii au fost acordate pe baza unor criterii de evaluare menite să facă o departajare obiectivă a aplicaţiilor de mobil: creativitate & originalitate, funcționalitate, relevanță, interactivitate, navigabilitate, grafic design, user experience, structură și rezultate obținute.

Despre aplicația Auto.ro

Aplicația Auto.ro oferă servicii utile oricărui utilizator de smartphone, care funcționează cu sistem de operare iOS sau Android. Este gratuită și s-a poziționat drept soluția ideală ce vine în sprijinul șoferilor români, oferind posibilitatea de a achiziționa rovinieta cu telefonul, de a administra serviciile auto aferente propriei mașini, de a le localiza pe hartă, prin indicarea direcției și sensului de mers. Aplicația este ușor de utilizat și calculează rapid ruta și distanța către cel mai apropiat furnizor de servicii auto. De asemenea, se pot edita, evalua, adăuga recenzii și se oferă informații cu privire la datele de contact și promoțiile existente.

Versiunea pentru Android:

https://play.google.com/store/apps/details?id=com.netbridge.autoro

Versiunea pentru iOS: https://itunes.apple.com/ro/app/auto-ro/id430804021?mt=8

[/showhide]

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.