Tableta Allview cu procesor Intel – care-i sunt specificațiile?

31/10/2013

Allview ne pregătește prima lor tabletă cu CPU Intel. Prima dată au lansat această informație la evenimentul Intel de acum câteva săptămâni. Apropo, ați remarcat că în cazul lui Allview X1 Soul i-am ghicit specificațiile în mod corect. Allview X1 Soul este un produs de tip ODM, similar cu Gionee Elife E6.

Am efectuat un mic research pe net și am dat de o tabletă made in China care ar putea fi ODM-ul pentru tableta Allview cu procesor powered by Intel. Se numește Ramos i9 și are următoarele specificații:

display IPS de 8.9 inch cu rezoluție 1920×1200 pixeli;

procesor Intel Atom Z2580 de tip dual-core, 2 GB RAM, 16 GB spațiu de stocare și slot pentru microSD de până la 32 GB;

– Android 4.2 Jelly Bean;

– Wi-Fi b/g/n, bluetooth, microUSB, jack de 3.5 mm;

5 Megapixeli și cameră frontală de 2 Megapixeli;

baterie de 7000 mAh, 441 gr. și 8.5 mm grosime.

Preț – 229 dolari. Mă aștept ca tableta Allview cu specificațiile lui Ramos i9 să coste în jurul a 7 – 800 de lei.

Trebuie să precizez că specificațiile de mai sus doar le bănuiesc a fi integrate de tableta Allview. Detaliile oficiale vor sosi pe săptămâna viitoare.

Categorii
Tag-uri
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.