TOP 7: Cele mai ieftine telefoane cu tehnologia 4G în vara lui 2014

10/07/2014

Primele telefoane cu conectivitate 4G erau încadrate exclusiv în segmentul de top. În ultimul an de zile a avut loc o democratizare și telefoane 4G și-au făcut loc în zona mid-range, iar de câteva zile sunt listate telefoane ce ating viteze de peste 100 Mbps în download și sub pragul a 200 de euro.

7. Huawei Ascend G6 – 849 lei la Cosmote;

Huawei-Ascend-G6 (1)

În magazinele Germanos îl găsiți la 849 lei. Într-un comentariu se preciza că l-au adus la un preț mai bun decât magazinele online (999 lei la eMAG, spre exemplu). Există și alternativa Orange Gova, ceva mai ieftin, dar blocat în rețeaua Orange și cu aplicațiile operatorului telecom scoase în evidență. A primit și un preview în cadrul MWC 2014.

 – display IPS de 4.5 inch cu rezoluție qHD / 540×960 pixeli;

– procesor Qualcomm quad-core la 1.2 GHz, 1 GB RAM, 8 GB spațiu de stocare și slot pentru microSD de până la 32 GB;

– Android 4.3 Jelly Bean și Emotion UI 2.0;

– 4G cu viteze în download de până la 150 Mbps, Wi-Fi b/g/n, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.0, NFC, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS;

– 8 Megapixeli și filmează la 1080p, cameră frontală de 5 Megapixeli;

– baterie de 2000 mAh și 7.9 mm grosime.

6. Vodafone Smart 4 Power – 189 euro / 831 lei ;

Vodafone-Smart-4-Power

A fost listat recent în magazinul online al operatorului telecom omonim. Se precizează că ar fi produs de către Samsung, veste bună. Mai trebuie să fac săpături să văd dacă nu cumva s-a făcut vreo greșeală din partea echipei care se ocupă de shop-ul Vodafone. Dacă ești abonat Vodafone, îl recomand în dauna celorlalte modele. Bateria de 3000 mAh ar fi punctul PRO central.

 – display IPS de 5 inch cu rezoluție 540×960 pixeli și tratat oleofobic;

– procesor MediaTek 6582 & MediaTek 6290 de tip quad-core la 1.3 GHz, 1 GB RAM, 4 GB spațiu de stocare și slot pentru microSD de până la 32 GB;

– Android 4.4.2 KitKat;

– 4G, Wi-Fi b/g/n, bluetooth, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS și GLONASS;

– 5 Megapixeli și filmează la 720p cu 30 fps, cameră frontală de 0.3 Megapixeli;

– baterie de 3000 mAh, 170 gr. și 9.5 mm grosime.

5. Nokia Lumia 625 – 778 lei la eMAG;

Nokia-Lumia-625-Gadget (11)

Este primul smartphone cu Windows Phone 8.1 și 4G la un preț situat sub pragul a 200 de euro. Între timp a fost anunțat și Nokia Lumia 635, ceva mai ieftin. Lumia 625 a primit un review și acolo sunt toate detaliile importante. Nu mai are rost să repet detaliile sale hardware.

4. Nokia Lumia 635 – 749 lei la eMAG;

Nokia-Lumia-635

A fost primul smartphone cu Windows Phone 8.1, direct din fabrică. Nu l-am testat, dar în perioada imediat următoare o să trag câteva sfori ca să ajung și pe la mine, să-l pun la lucru și să văd dacă merită să fie achiziționat.

 – display IPS de 4.5 inch cu rezoluție 480×854 pixeli, ClearBlack display și protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 3;

– procesor Qualcomm Snapdragon 400 quad-core la 1.2 GHz pe ARM Cortex-A7, Adreno 305, 512 MB RAM, 8 GB spațiu de stocare și slot pentru microSD de până la 128 GB;

– Windows Phone 8.1;

– 4G cu viteze în download de până la 100 Mbps, Wi-Fi b/g/n, Wi-Fi hotspot, DLNA, bluetooth 4.0, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS și GLONASS, radio FM;

– 5 Megapixeli, autofocus, fără LED flash, filmează la 720p, fără cameră frontală;

– baterie de 1830 mAh, 134 gr. și 9.2 mm grosime.

3. Vodafone Smart 4 Turbo – 158 euro / 694 lei;

Vodafone-Smart-4-Turbo-2

A sosit alături de Vodafone Smart 4 Power, dar mai degrabă recomand modelul de 5 inch. Cum am spus și în articolul în care structuram datele sale hardware, va fi unul dintre cele mai bine vândute telefoane 4G, cu siguranță.

 – display TN de 4.5 inch cu rezoluție 480×854 pixeli;

– procesor Qualcomm MSM8226 de tip quad-core la 1.2 GHz, 1 GB RAM, 4 GB spațiu de stocare din care 1.7 GB în mod real, slot pentru microSD de până la 32 GB;

– Android 4.4.2 KitKat;

– 4G cu viteze în download de până la 150 Mbps, Wi-Fi b/g/n, bluetooth, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS și GLONASS;

– 5 Megapixeli, filmează la 720p și cameră frontală de 0.3 Megapixeli;

– baterie de 1880 mAh, 152 gr. și 10.4 mm grosime.

2. Orange Gova – 155 euro / 681 lei;

orange-gova

Orange Gova aduce aminte direct de Huawei Ascend G6. Vă dați seama că Gova este un telefon fabricat de către Huawei. Îl testez în aceste zile și urmează a primi un review complet în viitorul apropiat.

– display IPS de 4.5 inch cu rezoluție 540×960 pixeli;

– procesor quad-core la 1.2 GHz, 1 GB RAM, 8 GB spațiu de stocare și slot pentru microSD de până la 32 GB;

– Android 4.3 Jelly Bean;

– 4G cu viteze în download de până la 150 Mbps, Wi-Fi b/g/n, bluetooth, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS;

– 5 Megapixeli, autofocus, LED flash;

– baterie de 2000 mAh, 145 gr., 7.9 mm grosime.

1. Samsung GALAXY Ace 3 4G – 599 lei la eMAG;

Samsung-GALAXY-Ace-3 (2)

Și uite cum unul dintre telefoane Android din gama GALAXY reușește a-și adjudeca și titlul de cel mai ieftin smartphone 4G din România.

– display TFT de 4 inch cu rezoluție 480×800 pixeli;

– procesor Qualcomm MSM8930 Snapdragon 400 dual-core la 1.2 GHz, Adreno 305 GPU, 1 GB RAM, 8 GB spațiu de stocare și slot pentru microSD de până la 64 GB;

– Android 4.2 Jelly Bean;

– 4G cu viteze în download de până la 150 Mbps, Wi-Fi b/g/n, Wi-Fi direct, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.0, NFC, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS și GLONASS, radio FM cu RDS;

– 5 Megapixeli și filmează la 720p, cameră frontală de 0.3 Megapixeli;

– baterie de 1500 mAh, 119.5 gr. și 10 mm grosime.

Mai cunoașteți vreun alt smartphone cu 4G situat ca preț sub 850 – 900 lei?

Credit foto
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.