Toshiba Encore 2 WT8-B – tabletă de 8 inch cu Windows 8.1, specificații și primele impresii

/
/
2 sept. 14
/

Toshiba România a anunțat disponibilitatea a 2 tablete cu Windows 8.1. Evenimentul de lansare a avut loc în cadrul MediaGalaxy Orhideea. Încep cu tableta de 8 inch denumită Toshiba Encore 2 WT8-B.

Specificații detaliate pentru Toshiba Encore 2 WT8-B:

– display de 8 inch cu rezoluție 1280×800 pixeli;

– procesor Intel Atom Z3735G la 1.33 GHz și cu Turbo Boost urcă la 1.83 GHz, Intel HD Graphics, 1 GB DDR3 la 1333 MHz, 32 GB spațiu de stocare și slot pentru microSD de până la 128 GB;

– difuzoare stereo de tip 2 x 0.5 W RMS, Dolby Digital Plus;

– Windows 8.1;

– Wi-Fi b/g/n, bluetooth 4.0, microUSB, jack de 3.5 mm;

– 5 Megapixeli și cameră frontală de 1.2 Megapixeli;

– baterie Li-Polymer ce ar oferi autonomie de până la 8.5 ore, 385 gr. și 9.48 mm grosime.

Preț – 899 lei la Altex, 999 lei. În acest preț intră și software-ul Microsoft în versiunea completă + Office 365 pe 1 an de zile, gratuit.

Toshiba Encore 2 WT8-B – primele impresii

Am avut ocazia să întorc tableta pe toate părțile și să trag primele impresii. Ca design nu se remarcă prin cine știe ce linii, grosimea o încadrează în categoria tabletelor cu Windows 8.1, ceva mai grele față de suratele cu Android, pe aceeași diagonală. Și asta în contextul în care Encore 2 WT8-B este fabricată complet din plastic, iar senzația oferită este de tabletă low-budget.

La nivel de interfață grafică nu am sesizat lag sau probleme de gen. Totuși, ar trebui testată ca atare spre a trage o astfel de concluzie. Rulează Windows 8.1, cu interfața Modern UI, iar 1 GB RAM pare a fi suficient. Și asta în contextul în care modelul anterior, pe aceeași diagonală și tot cu Windows 8 avea 2 GB RAM. Modelul pe care am făcut hands-on nu era conectat nici la rețeaua Wi-Fi. Cine știe, poate ajunge la review în săptămânile următoare și acolo trag mai multe concluzii.

Din păcate, doar ieri puteați achiziționa de la MediaGalaxy, Toshiba Encore de 8 inch la 599 lei, acum o găsiți la prețul de listă (899 lei în oferta Alex cu preț redus de la 999 lei, cel considerat oficial).

Câteva imagini cu Toshiba Encore 2, varianta de 8 inch:

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Unul dintre cei mai mari retaileri din Italia a vândut şi a livrat tablete iPad Air de 13 inch la 15 euro, iar acum îi roagă pe clienţi să le înapoieze sau să plătească preţul întreg

Dacă aţi crezut că erori de preţ apar doar la noi, aflaţi că tehnologia este tot timpul perfectibilă, iar oamenii la rândul lor sunt supuşi greşelilor (şi asta oriunde în lume).

Tableta Samsung Galaxy Tab S11 – review sau cum se comportă cel mai mare rival al iPad Air 11 (2025)

Pandemia Covid 19 a reprezentat perioada în care, cel puțin la debut, piața tabletelor a cunoscut o cerere accentuată, în principal datorită lockdown-ului.

Samsung Galaxy Tab A11 Plus sau ce specificații include o tabletă ieftină cu Android în 2025?

Samsung a lansat Galaxy Tab A11 Plus, o tabletă cu performanță echilibrată, cel puțin așa afirmă compania sud-coreană în comunicat.