Allview X4 Soul – primele informații

/
/
24 ian. 17
/

Cred că Allview X4 Soul urmează a fi prezentat în cadrul MWC Barcelona 2017. Compania brașoveană a fost prezentă la mai toate edițiile târgului de tehnologie, din ce-mi amintesc în perioada 2013 – 2017. Mă aștept ca X4 Soul să fie adus oficial în acest cadru. 

Nu am prea multe detalii în acest moment. Încep cu o primă imagine realizată cu X4 Soul, se precizează că utilizatorul poate să aleagă ce aduce în prim-plan. De aici trag concluzia că avem cameră duală, al doilea senzor analizează adâncimea de câmp și promite postprocesarea.

Fotografie realizată cu Allview X4 Soul;

Recunosc că îmi place modul în care a blurat fundalul, calitate de DSLR din acest punct de vedere. Abia aștept să-l testez din acest punct de vedere. A doua imagine oferă o parte din spatele lui X4 Soul, camera duală ieșind în evidență.

Ce promite Allview că livrează camera duală?

„O noua perspectiva te asteapta sa o descoperi.

Un joc al claritatii versus obscuritate, al planurilor apropiate sau departate, un dans de lumini si umbre.

Surprinde-le pe toate in fotografii de poveste.”. 

Mai multe detalii în săptămânile următoare.

Categorii: Smartphone
Cuvinte cheie: Allview, Allview X4 Soul
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Oferta zilei: Honor Magic8 Lite în varianta cu 8 GB RAM şi 256 GB stocare costă acum 1710 lei

Honor România a lansat pe final de ianuarie două noi smartphone-uri interesante: Honor Magic8 Lite şi Magic8 Pro. Ambele device-uri pun accent pe o experiență de utilizare matură, cu multe funcții AI integrate, iar gradul lor de rezistenţă este cu mult peste media industriei.

Google Pixel 10a sau cum arată o ciorbă reîncălzită (luminozitate a display-ului cu 10% mai mare, bluetooth 6.0 și SMS-uri via satelit, încărcare la 30W și atât)

Google a prezentat Pixel 9a..., scuze - pe ăsta l-au lansat în martie 2025. Pixel 10a este cel mai mic upgrade pe care l-a primit vreodată un telefon de la o generație la alta. Au dat puțin refresh la culori și aproape atât.

HUAWEI Mate X7 – review (Nu-i chiar CameraPhone, dar putem să-i spunem CameraFold!)

Anul acesta ar putea fi cel în care vânzările de smartphone-uri pliabile să explodeze. Spun asta fiindcă sunt zvonuri ce par tot mai aproape de adevăr despre Apple, care ar urma să prezinte și să lanseze comercial primul pliabil din istoria companiei.