Noutățile aduse de Android 6.0.1 Marshmallow

/
/
8 dec. 15
/

Nici nu am descoperit bine toate funcțiile și opțiunile din Android 6.0 Marshmallow că Google a publicat deja versiunea 6.0.1. Aceasta a apărut ieri, 7 Decembrie 2015, sub formă de imagini de sistem pentru deviceurile Nexus și va ajunge cât mai curând și sub formă de actualizare OTA (over the air), dacă nu a ajuns deja, pentru aceleași terminale ce rulează Android 6.0.

Noul build poartă numărul MMB29M pentru Nexus 6P și Nexus Player, iar pentru restul apare numărul MMB29K, lucru puțin ciudat, fiind vorba despre același build. Însă indiferent de ce model Nexus deții vei primi aceleași bunătăți ca toată lumea.

Ce include această actualizare?

În primul rând a fost extins suportul emoji Unicode 8 cu aproximativ 200 de emoticoane noi, la fel ca și cele regăsite în Apple iOS 9.1. Astfel vei putea purta o conversație text cu utilizatori ai terminalelor Apple fără „frica” de a pierde o parte din mesaje. O listă completă cu acestea comparate cu cele din versiunea Android anterioară vei găsi în galeria din sursă.

Android 6.0.1 Marshmallow si noutatile aduse de acesta

Din aceeași categorie face parte și actualizarea tastaturii Google Keyboard ce deblochează câteva emoticoane ce până acum se aflau în sistem însă nu puteau fi accesate, majoritatea fiind reprezentate de steagurile diferitelor țări.

O altă actualizare este reprezentată de revenirea opțiunii Until next alarm în cadrul funcției Do Not Disturb, opțiune ce a fost introdusă în Android 5.1 Lollipop și care a dispărut în 6.0 Marshmallow.

Android 6.0.1 Marshmallow si noutatile aduse de acesta

Tot în Android 6.0.1 Marshmallow putem observa o modificare a barei de navigare pentru tablete în modul landscape, unde butoanele de Back și Home sunt acum poziționate în partea stângă, iar cel de Recent Apps în partea dreaptă, fiind acum mai ușor de accesat cu degetele mari ale ambelor mâini. Un lucru ciudat este faptul că această modificare nu se regăsește pe Nexus 7 2013 și Nexus 9, singurele tablete ce primesc această actualizare. Probabil vom vedea această modificare pe tabletele viitoare.

Android 6.0.1 Marshmallow si noutatile aduse de acesta

În afară de aceste actualizări Android 6.0.1 aduce nivelul de siguranță la 1 Decembrie 2015, incluzând toate fixurile și patchurile disponibile până la această dată, unele dintre ele fiind marcate drept critical.

Android 6.0.1 este disponibil sub formă de imagini de sistem pentru următoarele terminale Nexus:

  • Nexus 6P (angler) – link
  • Nexus 5X (bullhead) – link
  • Nexus 6 (shamu) – link
  • Nexus Player (fugu) – link
  • Nexus 9 LTE (volantisg) – link
  • Nexus 9 WiFi (volantis) – link
  • Nexus 5 (hammerhead) – link
  • Nexus 7 2013 WiFi (razor) – link
  • Nexus 7 2013 Mobile (razorg) – link

Dacă nu ai primit deja ultima versiune Android sub formă de actualizare OTA și ești nerăbdător să profiți de aceste noutăți poți instala manual imaginile de sistem folosind linkurile de mai sus pentru a le descărca și tutorialul ce poate fi găsit făcând click aici. Notează că pentru Nexus 6P va trebui să folosesși o comandă diferită pentru a debloca bootloaderul. Mai multe detalii vei găsi făcând click aici.

Sursă: arstechnica
Echipa Gadget.ro
Gadget.ro este un site de știri și recenzii tech cu o vechime de peste 10 ani. În această secțiune apar articole de tip advertorial, unele dintre ele nu sunt redactate de către noi și se menționează clar în corpul materialului dacă este cazul.

YouTube copiază televiziunea clasică şi introduce în aplicaţia de televizor reclame ce nu pot fi închise

Îmi aduc aminte că în copilărie mă uitam cu tatăl meu la filme la televizor şi uram momentul în care apăreau reclamele, chiar când se întâmpla ceva mai interesant. Şi ţineauuuuu, o veşnicie, parcă nu se mai terminau.

Uniunea Europeană ar putea înlocui Facebook, Instagram sau TikTok, cu o nouă platformă de social media europeană (parţial finanţată din bani publici)

Uniunea Europeană nu are nicio platformă de social media comparabilă cu cele americane sau chineze (Facebook, Instagram, TikTok etc.) ca număr de utilizatori, cele mai cunoscute cu rădăcini europene fiind Mastodon, BeReal sau Pixelfed (niciuna însă nu trece de câteva milioane de utilizatori).

Ce este AIOS şi de ce crede CEO-ul Xiaomi că acesta va revoluţiona industria telefoanelor inteligente

Foarte mulţi utilizatori cred că telefoanele inteligentele au atins un platou, au ajuns într-un punct de stagnare, în care cuvântul evoluţie este mai mult marketing, iar la cum s-au prezentat lucrurile în ultima perioadă, nici nu prea ai cum să îi contrazici.