Viitorul în it
Pe mine m-a impresionat tehnologia din clip. Internet, tv şi multe altele sunt incluse într-un "pachet" cu touch.
Samsung pregăteşte un microSD card de 32 Gb
Dacă eşti utilizator de smartphone şi telefonul tău suportă microSD carduri de până la 32 Gb până de curând nu aveai de unde să alegi un card cu o asemenea capacitate. Muzică, filme, documente vor pune la încercare procesorul ce va încarca gigabytes de fişiere. Samsung se pregăteşte să fie primul producător…
Crearea unui mall în locul Casei Poporului
Ştiţi că ideea îi aparţine lui Silviu Prigoană. Îmi dau seamă cât de multă imaginaţie are. Din păcate un simbol al României rămâne la mâna unor astfel de personaje. Ceauşescu s-ar răsuci în mormânt de nu ar fi beton turnat peste el. Logica lui se bazează pe faptul că ar fi…
Sonim XP3 Enduro distrus
Am scris despre modelul Sonim XP3 Enduro. Observaţi cum un jurnalist BBC îi dă de cap. Până la urmă şi un telefon indestructibil are "leac". Probabil, nu există un produs electronic care să nu cedeze sub efectul unei forţe exterioare.
Seria Shark (1,2,3) de la Samsung: S5350, S5550, S3550
Samsung lansează o serie nouă de terminale mobile, botezată apoteotic, Shark (rechin). Pe mine cele trei telefoane nu mă impresionează deloc. Dar hai să vedem despre ce este vorba:1. Samsung Shark 1 - S5350:- un telefon clasic în stilul candy bar;- ecran de 2,2 inch cu 262.000 de culori;- cameră de 3,2…
Microsoft Office 2010 Trailer
Microsoft lansează un trailer cu adevărat spectaculos pentru suita Office 2010. Să nu vă gândiţi că este un film de cinema ci doar popularele Word, Excel, Power Point în ediţia 2010. Google docs le-a luat puţin faţa şi este, cel mai important, gratuit. Bineînţeles că programele oferite de Microsoft funcţionează offline…
Telefoane sub 300 Ron – şapte oferte interesante
Am scris în ultima perioadă pe această temă:1. Telefoane sub 500 Ron - cele mai bune oferte;2. Cele mai ieftine telefoane din România. La sub 500 Ron câştigator ar fi în opinia mea Motorola Q9 ce oferă o groază de funcţii pentru preţul la care este…
Valentine’s Day trailer – premieră pe 12 februarie
Uitaţi-vă ce distribuţie are:Julia Roberts, Jennifer Garner, Jessica Biel, Jessica Alba, Ashton Kutcher, Bradley Cooper şi Jamie Foxx. Un film numai bun de văzut pe 14 februarie.
Sărăcia – made in România
Nu ştiu cum s-a făcut şi zilele trecute am văzut câte ceva pe la tv. Două ştiri mi-au rămas în minte. Numitorul comun este sărăcia maximă în care sunt înglodate multe persoane. În prima se vorbea de o fată de 15 ani din zona nordului Moldovei care şi-a ucis copilul…
Dual-screen într-un netbook
MSI a prezentat la CES 2010 un netbook aparte. Acesta are două display-uri multitouch cu diagonală de 10 inch. Sistemul de operare este Windows 7, procesor Intel Atom la 1,6 Ghz, stocarea datelor se va face pe un ssd. Autonomia promisă este de 8 - 10 ore. Nu cred că…
Blogosfera românească şi link exchange-ul
Fiecare blogger ştie cât de important este pentru blogul său să aibă cât mai multe linkuri. De aceea a apărut şi link exchange-ul. Un tip te pune la blogroll sau într-o secţiune dedicată şi tu faci acelaşi lucru cu el. Citeam pe aici despre nemulţumirea celor din top vizavi de…
Câştigătoarea Nexus One-ului – unboxing video
O româncă a câştigat un Nexus One oferit de un supersite de tehnologie de afară. A şi făcut un unboxing video cu primul google phone adus în România. Eu nu înţeleg de ce începe şi vorbeşte în engleză şi trece pe română după aceea mai adaugă câte o frază în limba…
Schimbări în numărul de ore la clasele din gimnaziu
Prin toate şcolile este mare agitaţie. Din septembrie pentru a se încadra în norma aceea de 15.000 locuri reduse în prima fază şi mi se pare că mai este o reducere de la 1 ianuarie 2011, s-a trecut la nişte mici artificii. S-a stabilit ca un anumit număr…
Wild life photos
Nu este aşa că sunt superok? Nimeni nu şi-ar dori să fie în situaţiile 1,2,3 şi 4. Sursa
Leu-euro – acum pe trend descendent
Pe la mijlocul lui 2009 toată lumea bună a aşa-zişilor analişti economici se lansa în speculaţii privind cursul leu-euro. Se spunea că în decembrie vom ajunge la 5 lei per euro. Uite că la început de 2010 avem efectul invers. Să nu ne bucurăm prea tare căci este…
Asus vs Asus – 2 ani de zile şi evoluţia funcţiilor unui laptop
Zilele trecute am "prospectat" piaţa pentru un nou laptop. În primul rând remarc scăderea preţurilor şi creşterea spectaculoasă a performanţelor. Acum 2 ani am dat 2.400 Ron pe un Asus X51R series ce are:- procesor dual-core la 1,86Ghz;- memorie ram 1024 Mb (a mai primit un bonus de la mine de…
Muzică nouă: Jay Ko feat Anya – One
Jay Ko feat Anya - One Am primit pe twitter o recomandare. Ascultaţi şi voi. Mie îmi place dar eu nu am preferinţe muzicale prea elaborate. Bineînţeles nu merg pe mâna maneliştilor sau a muzicii populare. Nick Kamarera Feat Phelipe - Reason for Love Dacă aveţi o melodie preferată un coment,…
Acumulăm prea multă informaţie fără de rost
Astăzi, discutam cu cineva, despre persoanele foarte bogate, cred Ţiriac. Mi-am dat seama câte lucruri ştiu despre cei de teapa lui. Ideea este că nu îmi ajută la nimic ci mai mult mă necăjesc că ei din nimic au devenit miliardari şi trăiesc o viaţă de vis (deşi mister Mustăciosu Ţiriac…
Online, din nou
Am căutat astăzi toată ziua un rack extern ca să salvez ce aveam pe hdd şi nu găsisem. Acum sunt :) pentru că nu mai am nevoie de el. Am avut curiozitatea să pornesc laptopul şi am descoperit că nu a "crăpat". A pornit cum face de obicei. Măcar scutesc 20…
Vista – un sistem de operare defect din start
Știu că sunt în contratimp prin acest articol. Vista, pentru multă lume, este de domeniul trecutului și s-a trecut cu mare tam-tam pe Windows 7. O să îi dau și eu de cap pe un laptop nou dacă cel vechi nu își găsește o soluție după ce i-am pus capac în cel…
Am reușit o supertreabă
Adineauri vroiam să ascult muzică și nu am nimerit jackul ci portul usb. Laptopul s-a oprit instantaneu și nu mai vrea să pornească. Presupun că este placa de bază. Este o pagubă importantă. Îmi pare rău și mai mult pentru hdd. Nașpa rău. Update: Acum…
Fotografii de moment
Când sunt trist, precum în aceste clipe, încerc să uit şi trag o privire prin sutele sau chiar miile de poze de pe pc. S-au adunat de-a lungul anilor de zile şi cred că unele sunt cât de cât ok. Sper să vă placă.
Zvonuri privind noul iPhone
Apple pregăteşte o îmbunătăţire a supertelefonului lor. Se spune că noul iPhone va avea:- ecran OLED;- baterie detaşabilă;- funcţie de videoconferinţă;- procesor dual-core (sună halucinant, nu-i aşa?);- cameră foto de 5 Megapixeli. Va fi comercializat, se pare, din a doua parte a anului 2010.
Reducerile în sistemul de învăţământ
Adineauri am scris despre cum vede un lider sindical reducerile de persoanl şi costuri - doar în segmentul de masă - preuniversitar. Bine că la noi şi universităţile sunt pentru toată lumea - numai dorinţă şi portofel să ai (o să ajungem ca Japonia unde 80% din liceeni devin studenţi). …