ASUS ROG Phone 9 Pro – review (Cel mai puternic smartphone Android al momentului?)

ASUS continuă să lanseze în fiecare an unele dintre cele mai puternice smartphone-uri din lume, toate încadrate în categoria gaming, acolo unde filiala ROG convinge de mult timp prin propunerile din fiecare segment.
12/01/2025

Mai era puțin și se împlinea anul de când l-am prezentat pe larg pe ASUS ROG Phone 8 Pro, smartphone-ul de gaming care a făcut trecerea către noua linie de design, pe care producătorul taiwanez a păstrat-o și pentru ediția pregătită pentru 2025. Și nu este vorba doar despre design aproape neschimbat, așadar vedem în continuare mai degrabă o versiune revizuită la nivel de chipset, deci fără ca ASUS ROG Phone 9 Pro să reprezinte o revoluție, ci o evoluție naturală.

Specificații smartphone ASUS ROG Phone 9 Pro

Date tehnice

Smartphone
ASUS ROG Phone 9 Pro
Dată lansare20 noiembrie 2024
EcranLTPO Flexible AMOLED de 6.78 inch, aspect 20:9, rezolutie 2400 x 1080 pixeli, densitate 388 ppi, rată de refresh maximă de 185Hz în Game Genie, maxim 165Hz setată din meniu (1 - 120Hz variabilă), luminozitate maximă 2500 niți în peak, 1600 niți HBM, 1.07 miliarde culori, 107.37% DCI-P3, HDR10, protecție Corning Gorilla Glass Victus 2
ProcesorQualcomm SM8750-AB Snapdragon 8 Elite
pe 3 nm, octa-core cu 2 x 4.32 GHz Oryon V2 Phoenix L + 6 x 3.53 GHz Oryon V2 Phoenix M
GPUAdreno 830
Memorie24 GB RAM LPDDR5X
1 TB UFS 4.0
Sistem de operareAndroid 15 cu interfața ROG UI
Conectivitatedual SIM 5G (2 x nanoSIM), Wi-Fi 7 802.11 a/b/g/n/ac/ax/be, tri-band pe 2.4, 5 și 6 GHz, Bluetooth 5.4, NFC, localizare prin GPS, GNSS, BeiDou, Glonass, Galileo, QZSS și NavIC, jack audio de 3.5 mm, 2 x USB Type-C
Camere foto și videoCameră principală cu 3 senzori:
- 50 Megapixeli Wide, distanță focală echivalentă 23.8 mm, senzor Sony LYTIA 700 de 1/1.56 inch, 1 / 2 µm prin 4in1 pixel binning, f/1.9, Gimbal OIS, PDAF
- 32 Megapixeli Telephoto zoom optic 3X, distanță focală echivalentă 72mm, 1.4µm, f/2.4, OIS, PDAF
- 13 Megapixeli Ultrawide, distanță focală echivalentă 12.7mm, FOV 120˚, 1.12µm, f/2.2

Filmează 8K cu 30 fps, 4K 60 fps și 120 fps cu senzorul wide, 4K 30 fps cu senzorul wide și ultrawide, Full HD cu toți senzorii

Cameră frontală de 32 Megapixeli RGBW, 0.7 / 1.4 µm prin 4in1 pixel binning, f/2.0
Filmează Full HD cu 30 fps
Baterie și încărcare5800 mAh
Încărcare pe fir cu maxim 65W, suport Quick Charge 5.0 și PD Charging
Încărcare wireless cu maxim 15W
Încărcare wireless inversă cu 10W
Alte detaliiRezistență la lichide și praf conform standardului IP68, senzor optic de amprentă integrat în ecran, difuzoare stereo multi-magnet, butonae capacitive AirTrigger 6, zonă mini-LED cu 648 puncte pe spate
Greutate227 grame
Dimensiuni163.8 x 77 x 8.9 mm

Review video

Pachet, design și construcție

ASUS ROG Phone 9 Pro - review
🔺ASUS ROG Phone 9 Pro este disponibil în două versiuni, care însă nu diferă la nivel estetic, ci doar prin cantitatea de memorie și printr-un accesoriu suplimentar în cutia Edition.

Trebuie făcută o precizare încă de la bun început. Avem în față un ASUS ROG Phone 9 Pro în cea mai capabilă versiune a sa, adică cea cu memorie RAM de 24 GB și cu 1 TB spațiu intern de stocare. Această versiune este inclusă în pachetul Edition, altminteri celelalte ROG Phone 9 Pro aduc 16 + 512 GB, iar din pachetul de retail lipsesc două accesorii. În rest, alte diferențe între cele două ediții ASUS ROG Phone 9 Pro, nu mai sunt.

Găsim deci în pachetul ASUS ROG Phone 9 Pro Edition smartphone-ul în sine, accesoriul AeroActive Cooler X Pro, o husă pentru acesta, două huse / bumpere pentru telefon (în pachetul standard ROG Phone 9 Pro este una singură), încărcător rapid, cablu USB-C la USB-C îmbrăcat în țesătură textilă, agrafă pentru acces la slotul SIM și câteva pliante, cu diferite informații.

Partea de unboxing este, la fel ca la ROG Phone 8 Pro, un proces în sine. Aproape toate accesoriile din pachet sunt în câte o cutie separată, fixată în diferite zone ale cutiei principale, iar la prima pornire a telefonului ai parte de un parcurs interesant, cumva ca un joc prin care descoperi funcțiile inedite pe care le aduce acest dispozitiv.

Cele două huse din pachet sunt din plastic rigid, de o culoare gri închis ușor translucid. Una dintre ele este foarte mult decupată, spre a lăsa complet la vedere zona AniMe Matrix, adică un fel de afișaj cu 648 de puncte tip mini-LED care reproduce fie anumite elemente predefinite, precum cele din imaginile de mai jos, fie poți personaliza în anumită măsură ceea ce poate apărea pe spatele telefonului.

AniMe Matrix mai permite și să joci patru jocuri (în aplicația AnimePlay), folosind cele două butoane ultrasonice de pe latura dreaptă, către colțurile telefonului. Este foarte interesantă abordarea, dar nu cred că vor fi mulți care să aleagă un ASUS ROG Phone 9 Pro spre a juca acele joculețe. Că este ceva nemaivăzut confirm, dar ceva care să ducă decizia de cumpărare spre acest smartphone strict pentru asta, nu cred.

În rest, așa cum am spus direct din introducere, ASUS ROG Phone 9 Pro nu se detașează foarte tare de versiunea precedentă. Avem același spate din sticlă sablată, pe care o simți super la atingere, cu câteva elemente de design introduse și cu (în mare parte) același modul pentru cei trei senzori foto-video. Vedem și tușa de culoare roșie de acolo.

Zona frontală este reprezentată, așa cum este și firesc în 2025, în cea mai mare parte a sa de ecranul de 6.78 inch. Avem margini foarte înguste pe trei dintre laturi și doar jos apare o margine o idee mai lată. Nu aș aprecia că aceasta din urmă strică imaginea generală, dar parcă niște margini perfect egale pe toate cele patru laturi ar fi dat și mai bine.

ASUS ROG Phone 9 Pro este construit aproape perfect. Este ceva ce am remarcat la absolut toate edițiile ROG Phone cu care am interacționat până acum și iată că ASUS a păstrat tradiția, cum s-ar spune. Telefonul este foarte solid, cu adevărat rigid, robust, iar finisările de detaliu sunt realizate cu mare atenție, nu am găsit nici cel mai mic motiv de nemulțumire. Certificarea IP68 vine ca un bonus și este de lăudat că a fost adusă la un smartphone cu două porturi USB-C și jack audio de 3.5 mm, deci cu mai multe zone care trebuie bine protejate împotriva pătrunderii prafului și a lichidelor.

Ecran și sunet

ASUS ROG Phone 9 Pro - review
🔺Ecranul rămâne, la fel cum am spus și când am testat ROG Phone 8 Pro, unul dintre cele mai bune la ora actuală.

Aici eu cred că a fost păstrat același panou AMOLED superb de la generația trecută, care însă a primit un boost pe partea de rată maximă de refresh. Dacă din meniul afișajului poți alege cel mult 165 Hz, cum era și la ROG Phone 8 Pro, la noul model ai șansa de a urca la 185Hz din secțiunea Game Genie a aplicației Armoury Crate. Această rată este totuși disponibilă strict în anumite jocuri.

Oricum, nu prea îi poți reproșa ceva acestui ecran… De fapt, nu știu de ce am scris „nu prea”, fiindcă display-ul este de senzație oricum l-ai privi, oricum l-ai analiza. Nu are rost să mai zic de culori, contrast, luminozitate, unghiuri vizualizare, răspuns… Sunt toate de top!

Setările ecranului pentru ASUS ROG Phone 9 Pro:

Ce aș putea să reproșez pe partea de ecran ține de sticla de protecție a acestuia. Din fișa tehnică reiese că avem protecție Corning Gorilla Glass Victus 2, dar în cazul meu, l-am primit cu câteva zgârieturi fine la care am mai adăugat și eu câteva, fără să abuzez cumva telefonul. Deloc aș spune, ba chiar am avut destul de multă grijă cum l-am utilizat pe perioada testelor. Dar cumva tot au apărut ceva zgârieturi, ceea ce mi se pare foarte straniu, fiindcă, repet, modul de folosire a fost unul mai mult decât atent.

La sunet, numai de bine. Avem în continuare unele dintre cele mai bune difuzoare stereo pe care le-am auzit pe orice smartphone. Impresionant cum poate fi redat bass-ul, cât este de grav, de plin, de cald chiar. În plus, toate celelalte frecvențe sunt acolo și sunt foarte fidel redate și separate, ceea ce conturează acel sunet grozav. Iar volumul maxim este și el impresionant, cu siguranță printre cele mai puternice telefoane din acest considerent.

Dar analiza sunetului nu se oprește aici, căci ASUS ROG Phone 9 Pro are și jack audio de 3.5 mm. Iar de aici iese unul dintre cele mai curate, mai echilibrate și mai puternice sunete pe care le-am experimentat pe orice telefon până acum. Ai nevoie de o pereche foarte bună de căști spre a descoperi tot ce poate DAC-ul din acest smartphone.

Hardware, sistem de operare și aplicații

ASUS ROG Phone 9 Pro - review
🔺Foarte puține aplicații preinstalate și o interfață plină de opțiuni folositoare.

ASUS ROG Phone 9 Pro nu a făcut niciun compromis la ansamblul hardware. Avem toate detaliile în tabelul cu specificații de la începutul recenziei, aici vreau să precizez că dacă nu vrei neapărat ASUS ROG Phone 9 Pro Edition (adică cu 24GB + 1TB), cu siguranță și versiunea „Pro normală” (16 + 512 GB) este mai mult decât pregătită pentru orice ai vrea să-i „dai de lucru”.

Capturi de ecran din aplicația CPU-Z cu informații despre ASUS ROG Phone 9 Pro:

Sistemul de operare este din fabrică Android 15, iar ASUS garantează la acest moment pentru ROG Phone 9 Pro doar două update-uri pentru versiuni Android ulterioare. Nu este deloc mult, departe de recordmenii din spațiul Android, dar nici cu Android 17 peste 3 ani nu cred că este atât de grav dacă rămâi, mai ales că pentru patch-urile de securitate sunt promiși 5 ani de actualizări.

În fine, nu cred că are rost să spun cât de rapid se întâmplă totul prin interfața ROG UI, cum aproape orice joc sau aplicație este deschisă instant și cum totul se încarcă și rulează impecabil. În plus, ROG UI este plin, dar plin de fel de fel de opțiuni, de funcții folositoare și care îți permit să personalizezi în detaliu experiența de utilizare. Sunt inclusiv multe funcții AI integrate direct în interfață, iar aplicația Armoury Crate este dedicată și se potrivește la fix acestui smartphone.

Android 15 cu interfața ROG UI pe ASUS ROG Phone 9 Pro:

Ar fi multe de povestit aici, dar nu cred că are rost decât să repet că totul rulează impecabil și sunt multe, multe opțiuni folositoare.

În ceea ce privește aplicațiile preinstalate, acestea sunt extrem de puține. Pe lângă cele clasice de la Google mai vedem acea Armoury Crate excelentă și AniMe Play, Facebook, Instagram, Messenger, Phone Clone, Sfaturi și Teme. Atât!

Performanță

🔺Am rulat de mai multe ori AnTuTu spre a obține măcar o dată un scor de peste 3 milioane de puncte, dar nu a fost dat să fie…

Deși ASUS ROG Phone 9 Pro a fost printre primele smartphone-uri cu Qualcomm Snapdragon 8 Elite disponibile comercial la nivel local, nu a fost și primul pe care l-am încercat cu acest chipset la bord. De aceea, am pus în tabelul de mai jos rezultatele din testele de benchmark obținute de ASUS ROG Phone 9 Pro lângă cele de la Realme GT 7 Pro, spre comparație.

Teste benchmark

Smartphone
ASUS ROG Phone 9 ProRealme GT 7 Pro
AnTuTu v10.4.2 / v10.3.82908259 puncte2819024 puncte
PCMark 10
Work 3.0 Performance
Storage 2.0
Internal Sequential Read
Internal Sequential Write

27559 puncte
206816 puncte
3566.1 MB/s
3374.21 MB/s

22645 puncte
219549 puncte
3557.07 MB/s
3717.18 MB/s
Geekbench 6 v6.30
CPU Single-Core
CPU Multi-Core

3143 puncte
9890 puncte

3073 puncte
9383 puncte
3DMark
Wild Life Vulkan
Wild Life Extreme Vulkan
Solar Bay Vulkan
Steel Nomad Light

Maxed Out!
5644 puncte
9426
2046 puncte

Maxed Out!
5842 puncte
11153 puncte
2439 puncte

Testele de benchmark rulate pe ASUS ROG Phone 9 Pro:

Trebuie spus că am rulat AnTuTu de mai multe ori în speranța că voi vedea la un moment dat un scor de peste 3 milioane de puncte. Nu a fost să fie, de fapt rezultatele nu au fost prea diferite nici în modul standard, nici în modul X și nici când am folosit și accesoriul AeroActive Cooler X Pro cu ventilația pornită la maxim. Nu am trecut decât de 2.9 milioane de puncte în AnTuTu, ceea ce reprezintă un scor uriaș, dar parcă altfel era dacă vedeam un scor din 7 cifre în care prima dintre ele era 3…

Închei acest capitol prin a aprecia cât de bine gestionează temperaturile ASUS ROG Phone 9 Pro, inclusiv fără a apela la AeroActive Cooler X Pro. Telefonul nu se încinge peste măsură, semn că sistemul pasiv de răcire de sub carcasă reușește cumva să disipeze bine căldura, fără ca asta să se traducă în temperaturi prea ridicate la suprafață, iar asta nici după 15 – 20 de minute de jocuri grele rulate la detalii maxime.

Conectivitate

Viteze Wi-Fi ASUS ROG Phone 9 Pro
🔺Cu Wi-Fi 7 la pachet, telefonul „prinde” viteze foarte ridicate la internet, apropiate de cele maxime de la ISP.

Mai nimic de reproșat nici aici, ASUS ROG Phone 9 Pro este echipat cu tot ce trebuie și toate elementele de conectivitate sunt dintre cele mai recente și mai performante. Wi-Fi 7 garantează viteze ridicate și stabilitate, Bluetooth este în versiune 5.4 și aduce numeroase codecuri suportate (aptX HD, aptX Adaptive și aptX Lossless), localizarea se face foarte exact, unele module fiind de tip tri-band (de exemplu BDS suportă benzile B1I,  B1c și B2a), nu lipsește nici NFC. Poate doar un modul infraroșu să mai fi fost și eram acoperiți 100%. 

Pe zona de elemente fizice avem tot ce trebuie, cu USB-C, jack audio de 3.5 mm, slot de cartele nano SIM, difuzor și microfon principale pe latura de jos, cu al doilea USB-C pe laterala din stânga (cu suport DisplayPort), cu microfon secundar sus și cu butoanele de volum, cel Power și Air Triggers pe latura din dreapta.

Senzorul de amprentă este foarte bine poziționat, ușor de ajuns cu degetul, are o rată de recunoaștere aproape perfectă, iar timpul de răspuns este dintre cele mai rapide cu putință pentru senzorii optici.

Camere foto și video

ASUS ROG Phone 9 Pro - review
🔺Senzorii wide și telephoto sunt de bază, cum s-ar spune, pe ultrawide se putea în mod clar mai bine de la un flagship.

Dacă tot așteptați cumva să găsiți și un capitol unde ASUS ROG Phone 9 Pro să nu se descurce bine spre foarte bine… trebuie să mai așteptați. Nu spun că acest smartphone este dintre cele cu adevărat bune pe zona foto-video, dar nici că dezamăgește. Haideți mai întâi să vedem cum se prezintă aplicația Camera.

Interfața aplicației Camera de pe ASUS ROG Phone 9 Pro:

Dacă vorbim despre pozele pe timp de zi, atunci numai de bine. Da, camera ultrawide nu este cea mai capabilă, doar spre centrul imaginii este totul bine reprezentat, iar autofocusul lipsește. Chiar și așa, nu aș spune că fotografiile ultrawide sunt dezastruoase… Iar pe wide și pe telephoto cu adevărat bine, chiar și la zoom 10X avem de cele mai multe ori rezultate surprinzător de clare, cu detalii foarte bine conturate. 

Poze Ultrawide 0.7X, Wide 1X și Zoom 2X cu camera wide, Zoom 3X și Zoom 10X cu camera telephoto, realizate cu ASUS ROG Phone 9 Pro:

În lumină slabă, cu modul de Noapte activat, din nou pe ultrawide sunt observate cele mai multe artefacte de imagine, dar pe wide totul este foarte bine reprodus, în timp ce pe zoom 3X se putea uneori mai bine.

Poze în low-light cu modul Noapte activat pe ASUS ROG Phone 9 Pro (Ultra Wide 0.7X, Wide 1X, Zoom 3X):

Nici pe selfie-uri nu aș spune că ASUS ROG Phone 9 Pro m-a impresionat cu adevărat, dar nici nu mă așteptam la mult mai bine. Mi se pare că avem prea mult sharpness și clarity introduse, iar pe modul Portret telefonul mai „tunde” din păr… 

Poze realizate cu camera frontală de pe ASUS ROG Phone 9 Pro (Ultrawide și Wide, fără și cu mod Portret):

Pe video, ASUS ROG Phone 9 Pro poate capta la rezoluție maximă 8K, dar numai cu senzorul wide. De fapt și la rezoluție 4K cu 60 și 120 fps tot doar pe wide te poți baza, pentru ca ultrawide-ul să intre în discuție abia la 4K 30 fps. Și mai rău de atât, senzorul telephoto cu zoom optic 3X poate fi activat doar pe Full HD, fie cu 30, fie cu 60 fps. Mi se pare că aici se putea mai bine… Pe de altă parte, pe 4K avem imagine bogată în detalii, culori bune, contrast echilibrat și un interval dinamic suficient de extins. Mai mult, stabilizarea este de excepție. 

Clip video 4K 2160p 30fps filmat cu ASUS ROG Phone 9 Pro (0.7X și 1X):

Autonomie și încărcare

Autonomie ASUS ROG Phone 9 Pro
🔺Bateria a crescut în capacitate cu 300 mAh față de ceea ce știam de la ROG Phone 8 Pro, iar asta se traduce într-o autonomie excelentă.

Și veștile bune continuă și aici. ASUS ROG Phone 9 Pro a primit o baterie de 5800 mAh care garantează o zi de dimineața până seara chiar și în condiții de utilizare intensivă, care să presupună și 2 – 3 ore de gaming. Nu vorbim neapărat despre cele mai grele și mai solicitante jocuri, dar oricum autonomia este de top, fiindcă la o utilizare absolut normală sunt șanse să treci de două zile pline de autonomie.

În ceea ce privește încărcarea, am făcut două teste cu adaptorul de 65W din pachet. Primul prin portul USB-C de jos, al doilea prin cel de pe lateral.

Încărcare

Smartphone
ASUS ROG Phone 9 Pro
(test prin USB-C latura de jos)
ASUS ROG Phone 9
Pro (test prin USB-C laterala stânga)
5 minute1 - 19%1 - 17%
10 minute1 - 32%1 - 30%
15 minute1 - 44%1 - 43%
20 minute1 - 56%1 - 56%
25 minute1 - 64%1 - 68%
30 minute1 - 73%1 - 78%
35 minute1 - 84%1 - 88%
40 minute 1 - 92%1 - 95%
45 minute1 - 98%1 - 99%
50 minute1 - 100%1 - 100%

Trebuie apreciat și faptul că există și opțiune de passthrough, adică poți alege ca adaptorul doar să alimenteze telefonul, fără a încărca bateria. În plus, mai sunt și alte opțiuni pe partea de protecție sau mai bine spus de întreținere a bateriei, extrem de binevenite. Să nu uit că ASUS ROG Phone 9 Pro suportă și încărcare wireless Qi cu maxim 15W și că poate încărca fără cablu alte dispozitive compatibile, cu o putere de până la 10W.

Preț

ASUS ROG Phone 9 Prode la 6.499 lei în magazinul oficial ASUS România, cu 7.499 de lei pentru ASUS ROG Phone 9 Pro Edition, adică o versiune întocmai precum cea prezentată aici. (prețuri valabile la data publicării acestui review).

ASUS ROG Phone 9 Pro
4.2 / 5 Gadget Score
Pro
  • design elaborat, reușit, cu abordare deloc excentrică, dar care include multiple elemente unice (mă refer în special la AniMe Matrix);
  • telefon robust, solid, construit temeinic, cu finisări aproape perfecte și cu certificare IP68;
  • ecran absolut superb;
  • sunet excelent atât prin cele două difuzoare stereo, cât și prin jack-ul audio de 3.5 mm;
  • ansamblu hardware extrem de puternic, de fapt cel mai puternic posibil la ora actuală în lumea Android;
  • interfața ROG UI rulează impecabil tot timpul și este plină de opțiuni și funcții folositoare, multe dintre ele care aduc suport AI;
  • conectivitate de top, cu elemente performante, cu jack audio, al doilea USB-C, cu butoane Air Triggers etc;
  • rezultate bune pe zona foto-video (vezi și puncte contra);
  • autonomie grozavă și încărcare rapidă prin adaptorul de 65W din pachet.
Contra
  • camera ultrawide nu se descurcă cel mai bine în lumină slabă, iar pe video senzorul telephoto cu zoom optic 3X nu poate fi folosit decât la rezoluția Full HD;
  • preț foarte ridicat.
Concluzii

Așa cum am apreciat de la bun început, ASUS ROG Phone 9 Pro este o evoluție a generației precedente, care a fost fără niciun dubiu unul dintre cele mai bune telefoane la vremea sa. Noul model rafinează așadar rețeta, actualizează componentele hardware în așa fel încât să rămână unul dintre cele mai puternice smartphone-uri ale momentului și nu greșește mai deloc pe nicio direcție importantă de analiză. Un pachet extrem de performant, de plăcut în utilizare, care însă vine la un preț (aproape) prohibitiv pentru majoritatea dintre noi.

Design
Ecran
Conectivitate
Hardware
Software
Foto
Video
Autonomie
Pret / Specificatii

ASUS ROG Phone 9 Pro a fost testat timp de 21 de zile și va fi returnat. Întreg conținutul acestui review aparține strict autorului și nu a fost aprobat sau editat de altcineva.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Huawei Pura 70 Ultra, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.