În ultima perioadă am avut ocazia să mă joc și cu un ultrabook din categoria premium. Se numește ASUS Zenbook UX303LN și pentru prima dată l-am văzut la lucru în cadrul emisiunii iLikeIT. Este un ultrabook pe care mi-am dorit să-l testez, iar ASUS mi-a trimis un sample.
Trebuie să specific din start că este o unitate de pre-producție și experiența de utilizare s-ar putea să fie superioară pentru laptopul UX303LN achiziționat din retail. În altă ordine de idei, ultrabook-urile cu Windows 8.1 au intrat într-un con de umbră, în 2014. Este mare agitație pe piața telefoanelor și tabletelor cu Android, iar ultrabook-urile în genul lui UX303LN se adresează unei nișe, nu sunt produse de volum comercializabile în zeci sau sute de mii de unități.
ASUS UX303LN se adresează celor care doresc performanțe fără compromis într-un corp compact și pe un display cu rezoluție de-a dreptul fabuloasă, 3200×1800 pixeli. Urmează a debuta în țara noastră din această vară, iar lista de prețuri o găsiți structurată în capitolul dedicat. Apropo, oare de ce nu mă mir că ultimul laptop testat a sosit tot de la compania taiwaneză / ASUS Zenbook UX302.
Specificații complete pentru ASUS UX303LN:
Design
În pachet dați de ultrabook, încărcător ce amintește puțin de cele regăsite la laptopurile Apple, adaptor pentru cablu cu conector RJ-45 și adaptor pentru conexiunea pe un port mai vechi, VGA, husă de protecție șic pentru laptopul de 13.3 inch. Apropo, încape într-un plic A4 precum celebrul MacBook Air prezentat în acest mod de către Steve Jobs în evenimentul oficial.
La Zenbook UX303LN s-a folosit metal din plin, capacul spate, carcasa ca atare, zonele în care-ți odihnești mâinile etc. Arată a laptop rezistent, calitatea fără compromis în procesul de fabricație și mă bucur că nu au mai ales sticlă pentru capacul spate. Astfel UX303LN nu adună amprentele și nu trebuie să-l ștergi în continuu spre a-și păstra strălucirea.
Logo-ul ASUS este poziționat la loc de cinste pe capacul spate, dar și la baza display-ului de 13.3 inch. Mi-a plăcut mult că au reușit să-l fac foarte compact. Avem un ultrabook cu display ce afișează o rezoluție uimitoare, hardware de top, metal la exterior din plin și doar 1.5 kg greutate. Grosimea de 21 mm este atinsă pe la mijlocul său, marginile sunt ceva mai subțire, așa se profilează ultrabook-ul.
UX303LN se adresează celor care doresc performanțe și design fără cusur, merge fără probleme în mediul business, cel puțin la acest capitol. Veți vedea că performanțele sunt pe măsură și nu dă greș.
Ecran și sunet
Punctul de atracție principal, display tactil de 13.3 inch cu rezoluție 3200×1800 pixeli. Este un ecran ce recunoaște gesturile multi-touch. Discutam zilele trecute cu un prieten ce și-a cumpărat un laptop cu ecran de tip touch și spunea că după câteva săptămâni de utilizare are tentația să controleze orice notebook prin astfel de gesturi. Mai ales că vorbim de un sistem de operare optimizat pentru controlul prin atingere.
Aici trebuie să pun o notiță, UX303LN-ul de test este un produs demo și nu unul sosit în pachet de retail. De aici și o mai slabă calibrare a display-ului, unele zone afișau o nuanță mai întunecată. Mi-aș fi dorit să văd un plus la capitolul luminozitate, dar una peste ala la rezoluția maximă trebuie să dai fonturile pe un regim special, altfel nu sunt lizibile când folosești Desktop mode. La redarea conținutului 4K pe acest display remarci diferențele și este o adevărată bucurie vizuală.
Sunetul provine de la două speakere situate în lateral dreapta și stânga, sub laptop. Oferă un sound puternic, clar, bine definit. A impresionat pozitiv din acest punct de vedere. Jack-ul de 3.5 mm îl regăsiți în lateral dreapta, lângă portul HDMI.
Hardware, sistem de operare și aplicații
Integrează un hardware optimizat pentru ultrabook-uri, dar nu face rabat în ce privește capitolul performanță. Dispune de un procesor Intel Core i7 de ultimă generație / Intel Haswell la 1.8 GHz și cu Turbo Boost urcă în frecvență la 3.00 GHz, 12 GB memorie RAM de tip DDR3 la 1600 MHz, SSD de 256 GB.
Punctul major de atracție la capitolul hardware este dat de combinația folosită la nivel de placă video. S-a folosit placa grafică integrată Intel HD 4400 + placă grafică dedicată NVIDIA GeForce 840M. Este și primul ultrabook cu un astfel de chipset video. Aici se află motorul performanțelor sale versus concurența directă, la momentul actual. ASUS reușește a fi cu un pas în fața competiției.
Rulează Windows 8.1 cu interfața Modern UI. Pe ASUS Zenbook UX303LN aș spune că aveam o combinație fericită, display-ul tactil cu o super-rezoluție se pretează la o utilizare facilă și operabilitate mai mare cu UI-ul gândit de Microsoft pe sistemul său de operare. Nu cred că mai are rost să spun că merge brici, livrează viteză în browsing, plus că magazinul de aplicații pentru Windows 8.1 a început a oferi aplicații atractive: jocuri celebre de pe Android și iOS în genul Asphalt:8, Flipboard, Twitter, Facebook etc. Mereu am găsit aplicații noi și interesante. Este unul dintre magazinele de aplicații ce se dezvoltă într-un ritm alert.
Bloatware-ul pus de compania producătoare nu l-am găsit. Sunt doar trei aplicații ASUS: ASUS PhotoDirector, ASUS PowerDirector și ASUS WebStorage / stocare în cloud. ASUS PhotoDirector permite editarea și organizarea fotografiilor, la nivel de bază. ASUS PowerDirector este un utilitar pe partea de editare a clipurilor video și are opțiuni de share în social media.
Da. Confirm că este un laptop suficient de puternic să permită editare foto și video, rulează mai toate jocurile de ultimă generație cu detalii decente. Placa grafică dedicată / NVIDIA 840M + 12 GB RAM + SSD-ul de 256 GB sunt direct răspunzătoare pentru puterea de procesare oferită de Zenbook UX303LN.
Performanță
L-am trecut prin câteva teste de benchmark, iar rezultale obținute sunt contabilizate în tabel.
1. Windows 8 Experience Index / calculate cu ChrisPC Win Experience Index
2. Testele de benchmark propriu-zise
Conectivitate
Mă bucur că au implementat standardul Wi-Fi ac, compatibil cu vitezele abonamentelor de 500 sau 1000 Mbps. Mai ales că avem un SSD ca spațiu de stocare și te scutește de achiziția unui adaptor separat. Pe un abonament Fiberlink 500 de 500 Mbps cu un router D-Link ce permite viteze de până la 1900 Mbps am reușit cu laptopul ASUS UX303LN să mă opresc pe la 266.84 Mbps în SpeedTest. Valoarea testată cu un adaptor Wi-Fi ac pe laptopul personal s-a oprit pe la 270 – 280 Mbps. Wi-Fi ac-ul de Zenbook UX303LN este aur curat.
Se adaugă bluetooth 4.0. În lateral dreapta dați de 2 x USB 3.0 + cititorul de cardui de tip 3-in-1, în stânga descoperiți jack-ul pentru încărcător, alt port USB 3.0, miniDisplayPort, HDMI și jack-ul de 3.5 mm.
Nu am avut probleme în ce privește conexiunea la internet prin Wi-Fi. Am punctat mai sus care au fost și rezultatele obținute. Există bazele pentru un browsing în mare viteză, mai trebuie să aveți și un abonament pe măsură.
Tastatură și touchpad
Tastatura este bine definită, taste ce oferă un feedback plăcut și m-am obișnuit rapid cu ele. Ergonomia oferită de tastatură ajută la redactarea textelor în condiții propice. Tasta power este în colțul din dreapta, în linie cu restul tastelor și nu au făcut un buton dedicat.
Touchpad-ul a fost poziționat central, destul de mare și ușor de utilizat. Aș reproșa doar zgomotul scos de click-urile dreapta și stânga, destul de mare și neașteptat în categoria premium. Poate că unitatea de retail se descurcă mai bine.
Autonomie
Diferă în funcție de scenariul de utilizare. Cu luminozitatea la 50%, mult browsing, jocuri, redare de clipuri în YouTube și am reușit să ating 5 – 6 ore de utilizare, fără nicio problemă. Mi se pare un adevărat record ținând cont de rezoluția ecranului de 13.3 inch.
Preț
1. ASUS Zenbook UX303LN cu display tactil și rezoluție 3200×1800 pixeli, Intel Core i7-4510U, placă grafică dedicată NVIDIA GeForce 840M, 12 GB RAM și SSD de 256 GB – 5500 lei;
2. ASUS Zenbook UX303LN cu display non-tactil și rezoluție 1920×1080 pixeli, Intel Core i7-4510U, placă grafică dedicată NVIDIA GeForce 840M, 12 GB RAM și SSD de 256 GB – 4750 lei;
3. ASUS Zenbook UX303LN cu display non-tactil și rezoluție 1920×1080 pixeli, Intel Core i5-4210U, NVIDIA GeForce 840M, 6 GB RAM și HDD hibrid de 1 TB cu SSD de 16 GB – 3800 lei.
Concluzii
ASUS Zenbook UX303LN este un ultrabook complet. Personal, mi-aș fi dorit un display mat de 13.3 inch în locul celui cu glare și tactil. Sunt contra curentului și o folie de protecție rezolvă problema, în mare parte. Aduce o reflecție mai mică a spațiului ambiant care fie vorba între noi nu a fost chiar așa deranjantă. Configurația cu Intel Core i5-4210U la 3800 lei mi se pare a fi de luat în seamă.
Am structurat punctele PRO și CONTRA pentru ASUS Zenbook UX303LN.
PRO
– display de 13.3 inch cu rezolutie 3200×1800 pixeli, detalii la maxim;
– hardware puternic și placă grafică dedicată NVIDIA GeForce 840M, premieră în segmentul ultrabook;
– design plăcut, mult metal, finisare de top, subțire, ușor raportat la hardware-ul integrat;
– autonomie rezonabilă pentru un notebook cu display 4K.
CONTRA
– un plus la capitolul autonomie ar fi fost de bun augur.
ASUS UX303LN într-o galerie de imagini: