ASUS ZenFone 7 și ZenFone 7 Pro: rată de refresh la 90Hz, filmare 8K cu 30 fps și cameră principală / frontală motorizată de generație a 2-a

/
/
26 aug. 20
/

ASUS a prezentat două smartphone-uri din segmentul premium: ZenFone 7 și ZenFone 7 Pro. Sunt puține diferențe între cele două dispozitive.

ZenFone 7 Pro sosește într-o singură configurație cu 8 GB RAM și 256 GB stocare, pe când ZenFone 7 are două configurații: 6 GB RAM și 128 GB stocare (de aici și prețul recomandat – aprox. 600 euro), 8 GB RAM și 128 GB stocare. Mă așteptam ca ASUS să intre în cursa de memorie RAM (au avut printre primele smartphone-uri cu 4 GB RAM, spre exemplu), dar nu este cazul la 7 și 7 Pro (presupun că au dorit să mențină un preț cât mai bun).

ZenFone 7 Pro are camera de 64 Megapixeli de tip wide și pe cea de tip tele cu OIS, pe când OIS-ul nu se regăsește pe ZenFone 7 (cel puțin asta am găsit listat în secțiunea de specificații de pe GSMarena). Pro-ul folosește procesorul Qualcomm Snapdragon 865+, pe când ZenFone 7 mizează pe Snapdragon 865 (nu este o diferență cu adevărat majoră).

În rest, specificații hardware sunt identice.

Specificații pentru ASUS Zenfone 7 și Zenfone 7 Pro:

  • display Super AMOLED de 6.67 inch cu rezoluție 2400×1080 pixeli, aspect 20:9, 395 ppi, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 6, rată de refresh la 90Hz, luminozitate de 700 nits, HDR10+;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 865 / 865 Plus, 6 / 8 GB RAM și 128 / 256 GB stocare de tip UFS 3.1, slot dedicat pentru cardurile microSD;
  • Android 10 cu ZenUI 7;
  • dual-sim, 5G, Wi-Fi 6, USB type-C 1.0, bluetooth 5.1, NFC, fără jack de 3.5 mm, difuzoare stereo, localizare prin A-GPS, GLONASS, GALILEO, BDS, QZSS și NavIC, cititor de amprentă poziționat în lateral;
  • 64 Megapixeli cu f/1.8, 8 Megapixeli cu f/2.4 și echivalent 80mm – zoom optic 3x, 12 Megapixeli cu f/2.2 de tip ultrawide (OIS pe ZenFone 7 Pro la camera wide și tele), înregistrează 8K cu 30 fps, 4K cu până la 120 fps, 1080p cu până la 240 fps și 720p cu 380 fps;
  • baterie de 5000 mAh cu încărcare la 30W (De la 0 – 60% în 34 de minute și de la 0 – 100% în 93 de minute), funcție de reverse charging, 230 gr. și dimensiuni de 165.1 x 77.3 x 9.6 mm.

Care sunt noutățile aduse de ASUS ZenFone 7 și 7 Pro?

Camera rotativă a primit un senzor în plus – camera tele de 8 Megapixeli cu zoom optic 3x. Mecanismul motorizat ce permite rotirea și transformarea din camera principală în cameră frontală a fost îmbunătățit. Au integrat un motor mai mic, iar puterea sa ar fi fost dublată. Conexiunea cu corpul smartphone-ului este mai solidă și ar rezista la 100 rotiri / zi pentru 5 ani la rând. Rezistă la 35 kg forță aplicată.

Senzorul de 64 Megapixeli a fost adus de la Sony – IMX686, ultrawide-ul face parte tot din oferta Sony – IMX363 și ca factor interesant pentru un astfel de tip de senzori – dispune de autofocus. Este capabil de focus pe obiecte până la 4 cm distanță.

Ecranul de 6.67 de tip Super AMOLED este de proveniență Samsung, memoria RAM este de tip LPDDR5. Poți limita încărcarea bateriei de 5000 mAh la 80% sau 90% spre a-i prelungi durata de viață. Corpul telefonului a fost fabricat din aliaj de aluminiu, sticlă pe față și spate.

Prețurile din Taiwan:

ASUS ZenFone 7 cu 6 GB RAM și 128 GB stocare – aprox. 635 euro;

ASUS ZenFone 7 cu 8 GB RAM și 256 GB stocare – aprox. 800 euro.

Urmează să avem detalii și de la filiala locală (prețul și disponibilitatea sunt de interes). Apropo, este unul dintre puținele smartphone-uri fără decupaje în ecran și cu specificații de top.

Update de la ASUS România: Prețurile și disponibilitatea urmează a fi comunicate pe 1 septemnbrie 2020. 

Sursa: GSMarena.com
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Xiaomi Redmi Note 15 Pro Plus 5G – review

Sunt sigur că Xiaomi și-ar dori să vândă mai multe unități din seria Ultra, precum acest model - Xiaomi 15 Ultra, telefon pe care-l folosesc în rol de smartphone principal de câteva zile, dar vânzările companiei chineze stau de fapt în seria Redmi. 

Lenovo pregăteşte lansarea unui smartphone cu ecran de 7.5 inci

Luna trecută vă spuneam că cel puţin doi producători importanţi testează şi chiar pregătesc lansarea pe piaţă a unor smartphone-uri cu ecrane de cel puţin 7 inci.

Ce este AIOS şi de ce crede CEO-ul Xiaomi că acesta va revoluţiona industria telefoanelor inteligente

Foarte mulţi utilizatori cred că telefoanele inteligentele au atins un platou, au ajuns într-un punct de stagnare, în care cuvântul evoluţie este mai mult marketing, iar la cum s-au prezentat lucrurile în ultima perioadă, nici nu prea ai cum să îi contrazici.