Cosmin Mușat
Traficul de voce şi de date la sfârşit de martie a crescut simţitor, însă nu îngrijorător
La solicitarea ANCOM, furnizorii de servicii de comunicaţii electronice au transmis creșterile medii ale traficului înregistrate la finalul lunii martie luând ca data de referința (stare de normalitate) perioada în care s-a confirmat în Romania primul caz de COVID-19 (25 februarie 2020).
Sameday recunoaşte breşa de securitate şi îşi cere scuze clienţilor
Ieri aflam că Sameday, curierul de casă al eMAG, a trecut printr-o breşă de securitate şi mai multe date înregistrate într-o lună au ajuns la vânzare în mediul online.
Companiile aeriene nu au posibilitatea de a restitui costul biletelor anulate
Companiile aeriene sunt poate cel mai puternic afectate de pandemia COVID-19, ele fiind primele care şi-au redus activitatea încă de la începutul lunii februarie.
Allview va produce măşti de protecţie la Braşov
Numeroase companii caută în această perioadă să ajute, unele dintre ele chiar să se ajute. În contextul în care există o mare criză de echipamente sanitare de orice fel, unii se reorganizează astfel încât să vină ca un suport pentru sistemul medical, dar în acelaşi timp să se menţină şi ei pe linia de plutire…
Luna viitoare ar putea fi lansat primul smartphone din lume cu cameră foto de 192 Megapixeli ?
Se pare că lupta megapixelilor nu s-a încheiat încă, dacă anul trecut am văzut premiere de smartphone-uri cu 64 sau 108 Megapixeli, anul acesta trecem la următoarele niveluri şi vom asista la lansarea de telefoane cu 144 Megapixeli (am citit că Xiaomi va sparge gheaţa aici) sau chiar 192 Megapixeli.
Vivo V19 – smartphone mid-range cu şase senzori foto şi display Super AMOLED
Vivo V19 este un smartphone ce trebuia lansat luna trecută, însă actuala pandemie COVID-19 a amânat anunţul acestui device cu câteva săptămâni bune. Din păcate astfel de amânări vom mai vedea în perioada următoare, producătorii fiind nevoiţi să apeleze la decizii similare pe fondul cererii din ce în ce mai scăzută.
OnePlus Bullets Wireless Z – câteva detalii pentru noua generaţie de căşti OnePlus
Pe 14 aprilie OnePlus va anunţa prin intermediul unei prezentări online noua serie de smartphone-uri OnePlus 8. Chiar dacă aceasta va include trei device-uri, săptămâna viitoare vor fi lansate doar două modele (OnePlus 8 şi 8 Pro), varianta ieftină, OnePlus Z, urmând a fi prezentată ceva mai târziu.
Xiaomi Mi 10 Pro în versiunea globală este livrat cu mesajul “cu acces uşor la aplicaţiile Google pe care le foloseşti cel mai des”
Nu este prima oară când Huawei este luată peste picior de concurenţă, mai ales în situaţia prezentă, cea în care compania chineză nu poate comercializa smartphone-uri cu serviciile Google la bord.
Britanicii incendiază antenele 5G deoarece știrile false i-au convins că tehnologia 5G stă la baza pandemiei COVID-19
Marea problemă a zilelor noastre este aceea că toţi suntem conectaţi la internet sub toate formele sale. În fiecare oră suntem asaltaţi cu mii de mesaje, postări, articole de toate felurile, unele cu informaţii utile, altele cu aşa numitele fake news-uri.
iPhone 9 se va numi iPhone SE (2020) şi va avea dimensiuni similare cu iPhone 7 şi 8
Se tot zvoneşte de o perioadă bună de timp că Apple va lansa anul acesta un nou iPhone compact, iar cel mai probabil această lansare va avea loc pe 15 aprilie.
Redmi 8A Pro – smartphone ieftin cu procesor Qualcomm Snapdragon 439
Alături de brăţara inteligentă de buget Redmi Band, brandul secundar al celor de la Xiaomi a anunţat şi un nou smartphone din aceeaşi categorie: Redmi 8A Pro. Vorbim de un telefon modest, unul cu display HD+ şi procesor Qualcomm Snapdragon 439.
Redmi Band – brăţără inteligentă de buget cu ecran color şi senzor de puls
Redmi, brandul secundar al celor de la Xiaomi, a anunţat o nouă brăţară inteligentă de buget: Redmi Band. Aceasta dispune de funcţii clasice de monitorizare a activităţilor fizice, de monitorizare a somnului şi de măsurare a pulsului prin intermediul unui senzor dedicat.
Echipa din spatele procesoarelor Exynos s-a declarat umilită de faptul că Samsung Galaxy S20 se vinde în Coreea de Sud cu procesor Qualcomm
A devenit deja o tradiţie ca flagship-urile Galaxy S şi Galaxy Note a celor de la Samsung să vină în două versiuni: cu procesor Exynos sau Qualcomm. De obicei modelele cu procesoare Qualcomm erau destinate pieţelor din China şi Statele Unite ale Americii, restul regiunilor mulţumindu-se cu Exynos.