Cosmin Mușat
Rezultatele modeste ale LG Electronics din ultima perioadă au dus la demiterea CEO-ului companiei
Nu ştiu exact ce se întâmplă cu LG Electronics, însă se pare că gigantul sud-coreean are probleme importante la nivelul întregului grup, nu doar pe divizia de mobile. În trimestrul al treilea din 2019 compania a anunţat o scădere a profitului net de peste 30%, aspect care a atras cu sine luarea mai multor decizii…
Xiaomi Redmi K30 apare în primele imagini oficiale
Pe 10 decembrie Xiaomi va anunţa noua serie Redmi K30 formată din două smartphone: Xiaomi Redmi K30 şi Redmi K30 Pro. Dacă până acum am avut parte doar de specificaţii hardware şi software, iată că în China au apărut şi două postere oficiale care ne oferă o imagine de ansamblu pentru design-ul acestor device-uri (estetic…
Din 2020 am putea asista la o creştere spectaculoasă a amenzilor de circulaţie
În ultimii doi ani Guvernul României a decis să păstreze punctul de amendă la valoarea de 145 lei. Actuala plafonare expiră la 31 decembrie 2019, iar în acest moment nu a fost luată încă o decizie cu privire la prelungirea acesteia. Existe voci care susţin chiar că Guvernul se gândeşte serios să nu mai prelungească…
Ce oferte a pregătit Samsung România pentru perioada sărbătorilor de iarnă ?
Se pare că Samsung România a pregătit câteva oferte speciale pentru perioada sărbătorilor de iarnă. Până pe 31 decembrie puteţi beneficia de:
Oppo Reno 3 Pro 5G – smartphone mid-range compatibil 5G pregătit de lansare
Oppo Reno 3 Pro 5G va fi lansat oficial peste doar câteva zile drept unul dintre cele mai accesibile smartphone-uri 5G ale momentului. Telefonul va avea un design elegant, o construcţie solidă şi o cameră frontală tip bulină poziţionată lateral stânga.
În acest weekend abonaţii RCS & RDS au acces gratuit la postul Digi 4K
În urmă cu un an RCS & RDS lansa primul post de televiziune Ultra HD din România: Digi 4K. Pentru a sărbători această mică aniversare, operatorul a anunţat că în weekendul 30 noiembrie – 1 decembrie toţi abonaţii DigiTV vor avea acces gratuit la Digi 4K.
TOP 10: Cele mai bune oferte de smartphone-uri în campania Black Friday la retailerul Gearbest.com
Evenimentul global Black Friday are loc chiar în aceste momente, foarte mulţi retaileri organizând campanii promoţionale dedicate. Comerciantul chinez gearbest.com are oferte pentru toate buzunarele, pentru o gamă foarte largă de produse. Toate detaliile le găsiţi în pagina campaniei Black Friday.
Implementarea 5G va aduce în economia României venituri de peste 4.7 miliarde de euro
Este clar că tehnologia 5G va aduce îmbunătăţiri substanţiale în economia globală, deci şi în cea a României.
Xiaomi estimează că smartphone-urile 5G cu preţ de până în 150 de dolari vor apărea abia prin 2021
Xiaomi este unul dintre cei mai activi producători pe nişa smartphone-urilor 5G, compania fiind singura din lume la ora actuală cu telefon 5G la sub 400 dolari.
Vivo Z5i – detalii oficiale, imagini şi preţ
Vivo este una dintre cele mai active companii din piaţă la capitolul lansări, în ultimele săptămâni anunţând vreo 4-5 terminale. Cel mai nou dintre acestea este Vivo Z5i, telefon mid-range ce nu aş putea să zic că iese cu ceva în evidenţă comparativ cu restul modelelor.
Xiaomi Redmi K30 – specificaţii posibile pentru versiunea 4G
Pe 10 decembrie Xiaomi va anunţa seria de smartphone-uri Redmi K30. Cel mai probabil aceasta va fi compusă din două modele: Xiaomi Redmi K30 cu conectivitate 4G şi Xiaomi Redmi K30 Pro cu conectivitate 5G (sunt şanse foarte mari ca acest device să utilizeze proaspăt lansatul procesor MediaTek Dimensity 1000).
Ruşii testează tehnologia VR pe vaci pentru a obţine o producţie mai mare de lapte
Oricât de bizară poate părea această ştire, cercetătorii din Rusia testează o metodă modernă de a “convinge” vacile să dea mai mult lapte.
Serviciul de ride sharing FREE NOW este disponibil în România şi oferă peste 100.000 de curse gratuite
La începutul acestei luni aflam că servicul de taxi şi ride sharing Clever îşi schimbă numele şi identitatea vizuală şi devine FREE NOW. Această mişcare face parte dintr-o strategie globală aplicată în reţeaua grupului Now, reţea lansată la începutul acestui an de către companiile Daimler şi BMW.