Cosmin Mușat

Xiaomi Mi Band 4 – noi detalii şi posibil preţ de lansare

/
/
20 mai 19
/
Xiaomi Mi Band 3 este una dintre cele mai vândute brăţări inteligente în întreaga lume (până acum au fost comercializate peste 10 milioane de unităţi). Aceasta a fost anunţată acum un an, iar Xiaomi se pregăteşte de lansarea noului model.

Minecraft Earth – acelaşi Minecraft, acum în realitate augmentată

/
/
20 mai 19
/
Minecraft a ajuns la onorabila vârstă de 10 ani, iar pentru a sărbători acest mare eveniment, producătorul a anunţat lansarea aplicaţiei Minecraft Earth.

Sistemul de operare dezvoltat de Huawei ce ar trebui să înlocuiască Android-ul s-ar putea numi Hongmeng OS

/
/
20 mai 19
/
Subiectul momentului în presa globală este cel legat de Huawei şi de pierderea accesului acestei companii la tot ce înseamnă hardware şi software provenit de la producători americani (Google, Intel, Qualcomm, Broadcom etc).

Flagship killer-ul Xiaomi Redmi K20 va fi anunţat oficial pe 28 mai

/
/
20 mai 19
/
Primăvara lui 2019 se va termina cu lansarea unui smartphone despre care producătorul afirmă că va fi flagship killer-ul acestui an: Xiaomi Redmi K20. Compania chineză a anunţat că prezentarea oficială va avea loc pe 28 mai, iar alte surse susţin că versiunea globală a telefonului va fi comercializată drept Xiaomi Pocophone F2 (logic dacă…

Xiaomi Redmi Note 7S – procesor Qualcomm Snapdragon 660, cameră foto de 48 Megapixeli şi baterie de 4000 mAh

/
/
20 mai 19
/
Xiaomi Redmi Note 7S este cel mai nou smartphone cu disponibilitate globală al producătorului chinez. Acesta a fost anunţat în urmă cu câteva ore în India şi este o altă versiune a deja cunoscutului Xiaomi Redmi Note 7.

Rivalii Sony şi Microsoft se aliază pentru dezvoltarea unui nou serviciu de gaming

/
/
17 mai 19
/
O alianţă între Sony şi Microsoft în segmentul de gaming părea imposibilă în urmă cu câţiva ani, mai ales că în acea perioadă consolele de jocuri nu aveau alt tip de competiţie.

Sony Xperia Ace sau cum a greşit Sony anul de lansare al acestui smartphone

/
/
17 mai 19
/
Într-o perioadă în care display-ul acoperă peste 85 – 90% din suprafaţa frontală a telefoanelor, într-un timp în care avem device-uri cu 4-5 senzori foto pe spate, într-un an în care au apărut primele smartphone-uri pliabile, Sony ne întoarce puţin în timp şi lansează Sony Xperia Ace.

Xiaomi Redmi K20 – specificaţii posibile pentru ceea ce se anunţă a fi flagship killer-ul din 2019

/
/
17 mai 19
/
Xiaomi ne pregăteşte o surpriză pentru acest sfârşit de primăvară, toate sursele oficiale şi neoficiale susţinând că Xiaomi Redmi K20 va fi acel flagship killer pe care toţi îl aşteptăm. Acest smartphone ar putea fi urmaşul succesului de anul trecut Xiaomi Pocophone F1.

ASUS ZenFone 6 – flagship cu cameră foto rabatabilă, baterie de 5000 mAh şi preţ atrăgător

/
/
17 mai 19
/
ASUS a organizat ieri un eveniment de lansare în Valencia pentru noul său flagship ASUS ZenFone 6. Colegul meu Emil a fost prezent la acest eveniment, iar în orele / zilele următoare va reveni cu detalii calde despre smartphone şi nu numai.

Avea nevoie OnePlus de Robert Downey Jr drept brand ambasador ?

/
/
17 mai 19
/
OnePlus, compania care a atras admiraţia tuturor printr-o strategie simplă şi corectă schimbă regulile jocului şi încearcă să intre la masa bogaţilor. Oare această trecere de la un start-up de succes, la un producător cu pretenţii va fi apreciată de fani ?

Xiaomi Mi 9 în versiunea globală ajunge la un preţ de sub 1750 lei

/
/
16 mai 19
/
În condiţiile în care OnePlus a depăşit faza de flagship killer, cred că în acest moment acest termen i se poate atribui smartphone-ului Xiaomi Mi 9 (probabil până la lansarea Xiaomi Redmi K20).

Nokia 4.2 este disponibil comercial şi în România

/
/
16 mai 19
/
Unul dintre smartphone-urile anunţate de HMD Global în cadrul MWC Barcelona 2019 a fost Nokia 4.2. Chiar dacă este un telefon de buget, acesta se prezintă destul de bine din punct de vedere hardware:

Motorola One Vision – display CinemaVision cu aspect 21:9, procesor Exynos şi 128 GB spaţiu de stocare

/
/
15 mai 19
/
Aşa cum era de aşteptat, Motorola a anunţat în urmă cu doar câteva ore smartphone-ul mid-range Motorola One Vision. Acesta se evidenţiază în primul rând prin ecranul CinemaVision cu aspect 21:9, prin camera frontală tip bulină integrată lateral stânga şi printr-un ansamblu hardware mulţumitor: