Cosmin Mușat

Cu 36.1% Lollipop este cea mai utilizată versiune Android în martie 2016

/
/
9 mart. 16
/
După cum probabil ştiţi, Google prezintă lunar o statistică legată de utilizarea la nivel mondial a sistemului de operare Android şi a versiunilor sale. Raportul pentru martie 2016 indică o creştere substanţială pentru Android Marshmallow (2.3% de la 1.2% luna trecută), iar pentru prima dată Android Lollipop depăşeşte în procente Android KitKat (36.1% vs 34.3%).

ZTE Blade V580 – detalii oficiale, imagini şi preţ

/
/
9 mart. 16
/
Producătorul chinez ZTE a lansat oficial smartphone-ul ZTE Blade V580. Acesta pare a fi un terminal mid-range de pluton, cu un design comun şi specificaţii des întâlnite pe telefoanele chinezeşti de 150 dolari. Din păcate pentru cei interesaţi ZTE Blade V580 are un preţ uşor piperat raportat la componentele hardware, adică aproximativ 250 dolari.

Smart Rope – prima coardă de sărit inteligentă

/
/
8 mart. 16
/
Unul dintre jocurile copilăriei a fost săritul coardei. Îmi aduc aminte că făceam concursuri de viteză, înălţime sau de echipă, iar cel care pierdea trebuia să îi ofere câştigătorului ceva dulce. Chiar dacă în general săritul coardei era un joc destinat fetelor, acest sport împreună cu Raţele şi Vânătorii strângeau laolaltă toată strada.

TOP 5: Oferte de smartphone-uri chinezeşti cu stoc în depozit european

/
/
8 mart. 16
/
Am observat că în ultima perioadă s-au reaprins discuţiile legate de încrederea pe care ar trebui să o acordăm smartphone-urilor chinezeşti. Sunt utilizatori pro din cauza preţului şi a specificaţiilor, dar şi rezervaţi pentru lipsa garanţiei, a calităţii şi a fiabilităţii. Dezbateri pe această temă pot fi constructive atât timp cât nu trecem în extreme,…

Xiaomi Mi Powerbank Pro – baterie externă de 10.000 mAh cu USB Type-C şi încărcare rapidă la 22 dolari

/
/
7 mart. 16
/
Xiaomi a lansat astăzi o nouă baterie externă denumită Xiaomi Mi Powerbank Pro. Aceasta are o capacitate de 10.000 mAh, port USB Type-C cu încărcare rapidă (5V/2A, 9V/2A şi 12V/1.5A) pentru input, port USB pentru output, 12.58 mm grosime, 223 grame greutate şi construcţie din aluminiu.

HTC a anunţat cele mai slabe venituri din ultimii 11 ani pentru luna februarie 2016

/
/
7 mart. 16
/
HTC a publicat raportul financiar pentru primele două luni ale anului 2016, iar rezultatele sunt ameţitor de slabe. Dacă ianuarie a fost cum a fost, veniturile din februarie sunt cele mai slabe din ultimii 11 ani, aproximativ 128 milioane de dolari. Acestea sunt cu 35% mai mici decât ianuarie 2016 şi cu 54.5% mai reduse…

Oppo R9 şi R9 Plus vor fi lansate pe 17 martie

/
/
7 mart. 16
/
Producătorul chinez Oppo se pregăteşte să lanseze două noi smartphone-uri de top: Oppo R9 şi R9 Plus. Cele două device-uri sunt asemănătoare din punct de vedere hardware, software şi design, singurele diferenţe fiind vizibile la dimensiuni şi baterie: Oppo R9 va aduce un display de 5.5 inci, 6.5 mm grosime, 145 g. greutate şi 2859…

Mijue T200 – review

/
/
6 mart. 16
/
Mijue nu este deloc un brand cunoscut în România şi trebuie să recunosc faptul că am fost surprins când gearbest.com au propus smartphone-ul Mijue T200 pentru review. Numele sună extrem de chinezesc şi sincer să vă spun nu ştiu nici cum să îl citesc: “mijue”, “miju” sau “miciu” cum îmi propune Google Translate.

Un român utilizează în medie 167 MB trafic de internet mobil şi sună 251 de minute în fiecare lună

/
/
4 mart. 16
/
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a actualizat la sfârşitul lunii trecute valorile de consum care prezintă profilul mai multor categorii de utilizatori.

Care sunt diferenţele între Elephone P9000 şi P9000 Lite?

/
/
4 mart. 16
/
În luna ianuarie producătorul chinez Elephone prezenta într-un eveniment dedicat mai multe device-uri interesante, printre care şi smartphone-urile Elephone P9000 şi P9000 Lite. Diferenţa de preţ între cele două este de 50 de dolari, însă până acum producătorul nu a transmis clar cu ce este mai bun P9000 comparativ cu versiunea Lite.

Meizu MX4 PRO – procesor octa-core, 3 GB RAM şi cameră foto de 20.7 megapixeli la 899 lei în oferta unui retailer local

/
/
4 mart. 16
/
Meizu MX4 PRO a fost lansat la sfârşitul anului 2014 ca flagship al producătorului chinez. Smartphone-ul a avut vânzări destul de bune, însă Meizu a renunţat la producţia sa imediat ce a încheiat parteneriatul cu MediaTek (Meizu MX4 PRO este unul dintre ultimele telefoane cu procesor Exynos din portofoliul companiei).

Xiaomi nu face faţă cererilor pentru Xiaomi Mi5 şi cere partenerilor să crească producţia

/
/
3 mart. 16
/
Xiaomi a dat lovitura cu flagship-ul Xiaomi Mi5 în China acolo unde cererea este uriaşă. Producătorul chinez a pregătit mai multe valuri pentru vânzarea smartphone-ului, în funcţie de stocurile existente.

Samsung PM1633a – noua linie de SSD-uri cu spaţiu de stocare de până la 16 TB

/
/
3 mart. 16
/
Chiar dacă preţurile SSD-urilor au scăzut în ultima perioadă, cele cu capacitate foarte mare nu sunt încă accesibile tuturor deoarece costurile sunt în continuare ridicate. Tehnologia se află într-o continuă dezvoltare, de aceea cred că în 2-3 ani vom întâlni şi SSD-uri de 1 TB pe laptopuri de sub 3000-4000 lei.