Este al n-lea articol în care spun că m-am întors acasă după ce am fost pe la ai mei, pe la ţară. Nu prea îmi place termenul “la ţară” dar altul mai bun nu am găsit, pe moment. Sunt plecat doar cîteva ore pe zi şi se observă o diferenţă. Sunt, aproape, două lumi distincte. Văd cum se munceşte imens pentru un profit ce se lasă aşteptat şi la mine – o aşteptare îndelungată şi multă linişte. Este vacanţă dar şi când şcoala este în toi nu este foarte multă agitaţie – se schimbă un singur lucru şi Fly începe să lucreze pe calculator (planificări, teste ş.a.m.d.). Atunci am noroc cu laptopul de la şcoală pe care îl mai împrumut şi eu.
Îi apreciez pe cei care lucrează la câmp şi îmi pare rău că nu reuşesc să scape de greutăţi. Sunt acea generaţie de sacrificiu de după 1989, când somajul era foarte ridicat, majoritatea s-au retras spre ţară (de aici şi ponderea de peste 40 % a populaţiei rurale) şi au adoptat, aproximativ, un stil autarhic.
Ar trebui să trag o concluzie. Ideea este că mă bucur de acest statut. Sunt liniştit. M-aş întoarce la ţară numai într-o situaţie disperată. Nu sunt legat de oraş dar conştientiez că aşa pot scăpa de influxul cultural manifestat pe uliţele satului.