Toată lumea vorbeşte despre rolul Bisericii în viaţa politică. Avem o nouă temă de dezbatere şi presa este foarte bucuroasă că poate înfiera iar pe diverşi politicieni şi bisericoşi. Am văzut pe Realitatea tv nişte discuţii foarte amuzante.
Un nene mai în vârstă şi cu vagi cunoştinţe în istoria Bisericii îl înfiera pe Gigi Becali că s-a aliat, politic, cu un baptist (după spusele lui) Corneliu Vadim Tudor. Din asta se vede că suntem în epoca de piatră a analiştilor. În politică interesul nu este guvernat de religie şi la noi, uneori, politicul se “foloseşte” de religie pentru a-şi mai spăla din păcate, pentru aderenţă în rândul enoriaşilor care sunt uşor de dus cu preşul (mai ales dacă au peste 50 de ani).
Un ortodox şi un baptist nu ar trebui să fie în aceeaşi barcă potrivit d-lui respectiv. De ce? Numai el poate să explice. Din câte ştiu şi prin România este valabilă libertatea de confesiune şi religie. Nu prea este respectată dacă ne gândim că religia ortodoxă este predată din acelaşi an cu alfabetul şi matematica. Dar cui îi pasă de asta?
Avem nevoie de credincioşi, sunt o masă de manevră pentru politic. Ce contează că mare parte dintre elevii nu sunt capabili să enumere valorile creştine şi lucruri de bază din această credinţă.
Suntem o ţară a favorurilor şi a lui lasă-mă să te las. Biserica şi politica se fac că sunt interesaţi de noi şi îşi fac propriile jocuri, interese ş.a.m.d. Cei ca mine se vor văita mereu de asta şi nu se vor găsi soluţii pentru a ieşi din acest cerc vicios. Ar fi una…
Emigrarea în masă.