Nu cu foarte mult timp în urmă v-am prezentat impresiile despre BlackBerry Z3, un smartphone lansat cu aproape un an de zile în urmă. Acum a venit rândul lui BlackBerry Classic, cunoscut și ca BlackBerry Q20, să fie întors pe toate fețele la gadget.ro. Acest model este ultimul disponibil pe piața din țara noastră și cel cu care compania canadiană dorește să se întoarcă la rețeta de succes ce i-a consacrat.
Pe lângă tastarura QWERTY, BlackBerry Classic prezintă, alături de touchscreen, binecunoscutul trackpad și alte 4 butoane fizice. Despre cum se comportă acestea și dacă aduc beneficii reale în utilizarea cotidiană vorbim mai târziu, deocamdată începem cu
Specificațiile detaliate pentru BlackBerry Classic
Design
BlackBerry Classic vine într-o cutie de dimensiuni compacte, în care mai găsim alături de smartphone și un încărcător, un cablu microUSB – USB 2.0, căști cu fir lat, o agrafă pentru accesarea sloturilor pentru cartela sim și cardul microSD, manual de utilizare și certificat de garanție.
Designul lui BlackBerry Classic este unul în perfectă concordanță cu denumirea acestui model. Îl distingem fără niciun efort ca făcând parte din portofoliul companiei canadiene.
Pe partea din față avem tastaturta QWERTY pe patru rânduri, deasupra acesteia cele patru butoane fizice cu rol de inițiere/răspunde apel, opțiuni, înapoi, încheiere/respingere apel (de la stânga la dreapta). În centrul acestora este poziționat trackpad-ul, inconjurat foarte elegant de o bucată de metal sau plastic cromat (nu mi-am dat seama exact).
Deasupra display-ului avem logo-ul și denumirea producătorului, iar mai sus grila difuzorului pentru apeluri, camera foto frontală și senzorii de proximitate și de lumină.
Toată marginea smartphone-ului este fabricată din metal (oțel inoxidabil se pare) și contribuie din plin la rigiditatea exemplară a dispozitivului, dar conferă și o apariție elegantă. Pe marginea de jos avem portul microUSB încadrat de două grile ce par că adăpostesc tot atâtea difuzoare. Nu aceasta este și realitatea, doar în spatele celei din dreapta regăsindu-se un speaker.
Carcasa lui BlackBerry Classic este de tip unibody și nu se oferă acces la baterie. Spatele dispozitivului este realizat dintr-un policarbonat de foarte bună calitate. Textura acestuia asigură un grip bun și nu adună niciun fel de urme. Pare că va rezista foarte bine în timp și nu se va zgâria deloc ușor.
Finisările sunt la nivel înalt, nu am găsit nicio problemă din această direcție, iar BlackBerry Classic merită cu priosință statutul de produs premium. Construcția, după cum am mai spus, este foarte solidă și nu există aproape nimic de reproșat nici aici.
Singurele minusuri la capitolul design, pentru unii poate, căci pentru mine nu au reprezentat probleme, ar putea fi considerate grosimea și greutatea smartphone-ului. Cu 10.2 mm și 178 de grame, BlackBerry Classic nu este nici slim și nici ușurel, dar ambele contribuie și ele la senzația de robustețe și soliditate pe care o emană prin toți porii acest dispozitiv.
Ecran și sunet
Cu tastatura QWERTY, trackpad-ul și cele patru butoane fizice, BlackBerry Classic nu putea să ofere un ecran de dimensiuni prea mari. Așa și este pentru că avem parte de un display de 3.5 inci, cu raport 1:1 (deci pătrat) și rezoluție 720 X 720 pixeli. Densitatea astfel obținută este de 294 ppi, ce se dovedește arhisuficientă în marea majoritate a situațiilor.
Ecranul lui BlackBerry Classic nu este unul de tip IPS sau AMOLED, ci un banal TN. Ar putea părea că producătorul s-a zgârcit exact acolo unde nu trebuia, dar nimic nu este mai fals de atât.
Display-ul oferă o luminozitate intensă, culori bine redate și plăcute, dar și unghiuri de vizualizare suficiente. La acest ultim aspect nu excelează ca un panel IPS bun, dar nu este nici ceva de speriat. Mai ales când adăugăm că lizibilitatea în lumina naturală, chiar și în bătaia directă a soarelui, este superbă.
Iată cum, dacă ne-am fi luat doar după specificațiile de pe hârtie, am fi putut să credem că ecranul lui BlackBerry Classic este unul slab. Nu este nici pe departe, ba chiar este unul de foarte bună calitate.
Sunetul extern redat prin difuzorul de la baza smartphone-ului este și el de apreciat. Foarte puternic și cu o caliatate suficient de bună chiar și pentru a asculta muzica preferată, sound-ul emis de BlackBerry Classic îi va încânta pe majoritatea utilizatorilor.
Prin jack-ul de 3.5 mm iese un sunet, din nou, bine calibrat. Amplitudine suficientă și claritate foarte bună, cu toate frecvențele redate corect. Căștile din pachet, pe ambalajul cărora stă scris ”premium”, nu sunt tocmai demne de acest statut. Prea ușor este atribuit așa un termen unor căști de acest nivel. Nu sunt rele și nu sunt rele deloc, dar până la ”premium” parcă mai este cale lungă. Căștile sunt pe fir lat, au în total și trei perechi de doape de dimensiuni diferite ce se pot schimba ușor. Majoritatea dintre noi nu vom avea motive să le înlocuim cu altele.
Hardware, sistem de operare și aplicații
La acest capitol s-ar putea să pară, iarăși, că datele din fișa tehnică nu vor fi suficiente pentru o utilizare decentă. Întradevăr, dacă ne gândim că avem de-a face cu un model de procesor de prin 2011, situația nu se anunță roz. Din nou, nu este chiar așa.
Cu procesor Qualcomm Snapdargon MSM 8960 dual-core la 1.5 GHz, GPU Adreno 225, 2 GB de RAM și 16 GB spațiu de stocare, BlackBerry Classic nu sună deloc incitant. Cu toate acestea, prin meniu și la orice operațiune nu foarte complexă, nu este nevoie de mai mult. Nu avem parte de pic de lag, tranzițiile se efectuează exemplar, nu agață absolut deloc niciodată și experiența este foarte plăcută.
Singurele momente când se simte că ansamblul hardware nu este tocmai cel mai performant, sunt acelea când trebuiesc instalate sau rulate aplicații mai mari și mai pretețioase. Durează uneori prea mult și numai atunci poate că ți-ai fi dorit un procesor de concepție mai nouă.
Am încercat și jocuri, cu toate că nu știu câți dintre clienții de BlackBerry Classic vor face așa ceva. S-a descurcat foarte bine, dar nu cred că asta este cel mai important pentru tine când cumperi un astfel de smartphone.
BlackBerry Classic rulează BlackBerry OS 10 în ultima versiune a acestui sistem de operare – 10.3.1. De curând, toate smartphone-urile cu OS 10 au primit update către această variantă. Pe acest subiect vom detalia într-un articol dedicat.
Sistemul de operare se mișcă excelent și are câteva avantaje clare pentru mediul business. Personal îl găsesc cel mai potrivit pentru utilizatorii ce pun mare accent pe comunicare, pentru care există spațiul special amenajat în acest scop – BlackBerry Hub. Sunt multe alte atribute pro ale BB OS 10, despre care v-am mai vorbit și în cazul BlackBerry Z3.
Una dintre opțiunile ce merită amintite din nou, este cea care se referă la faptul că putem instala aproape orice aplicație pentru Android (.apk). Principala limitare în rularea acestor soft-uri apare din cauza rezoluției ecranului (720×720 pixeli). Ea nu este foarte comună în universul Android și de aceea unele aplicații nu vor funcționa în cazul BlackBerry Classic.
Principalele aplicații preinstalate pe BlackBerry Classic:
BlackBerry Hub – locul pentru toate conversațiile: apeluri, sms-uri, Facebook, toate conturile de mail, ș.a.m.d.
BBM (BlackBerry Messenger) – instant messenger și videotelefonie prin conexiunea internet între utilizatori. Poate fi descărcat și pentru iOS, Android sau Windows Phone;
BlackBerry World – magazinul de aplicații al celor de la BlackBerry;
Amazon Appsore – magazin cu aplicații, ce cuprinde majoritatea titlurilor din Android Play Store;
BlackBerry Blend – software ce poate fi descărcat și pe PC sau tableta (iOS sau Android) ce aduce conținutul și mesajele de pe smartphone-ul BlackBerry pe celelalte dispozitive;
Etichete inteligente – scanare de coduri QR sau etichete NFC.
Stocare parole – software ce folosește o singură parolă pentru a stoca toate parolele voastre asociate mai multor conturi. M-a amuzat mesajul pentru a configura aceasta aplicație: ”Trebuie setată o parolă pentru aplicația de stocare a parolelor pentru a proteja parolele”. Cred că se referă la ceva despre parole, dacă am înțeles eu bine.
În plus, față de cele explicate mai sus, mai avem aplicații ca: Docs To Go, Hărți, Remember, Muzică, Clipuri video, Story Maker, Meteo, Facebook, Twitter, LinkedIn, Foursquare, Evernote, Manager fișiere, Adobe Reader, YouTube, Busolă, ș.a. Unele dintre ele pot fi șterse dacă nu le folosiți și în felul acesta mai eliberați din memoria smartphone-ului.
Performanță
L-am supus și pe BlackBerry Classic la câteva teste de benchmark, iar rezultatele sunt în tabelul de mai jos. Priele două teste sunt descărcate din BlackBerry World, 3Dmark este luat din Amazon Appstore, iar AnTuTu Benchmark și CF-Bench sunt instalate din 1Mobile Market.
Conectivitate
BlackBerry Classic oferă conectivitate 4G LTE, Wi-Fi a/b/g/n, dual-band, Wi-Fi hotspot, Wi-Fi Direct, Miracast, bluetooth 4.0 cu AD2P și LE, GPS cu A-GPS, NFC, radio FM, microUSB 2.0 și jack de 3.5 mm. Nu-i lipsește mai nimic.
În ceea ce privește dispunerea elementelor de conectivitate, avem astfel: pe partea stângă sloturile pentru cartela nano sim și pentru cardul microSD de până la 128 de GB; sus este jack-ul de 3.5 mm și butonul ”power”; pe dreapta sunt tastele pentru reglarea volumui și între ele tasta pentru comanda vocală sau play/pause în redarea muzicii; pe laterala de jos este portul microUSB 2.0.
Tot aici cred că o să menționez și tastatura QWERTY care este probabil una dintre cele mai bune de la ora actuală de pe piață. Tastele sunt mai mari decât la al meu Q10 și permit o scriere într-un ritm susținut.
Trackpad-ul poate fi utilizat peste tot (prin meniu, la navigarea web, în mail-uri, etc) și este foarte exact. Eu nu-i prea înțeleg rostul atâta timp cât avem un touchscreen, dar probabil că există utilizatori care-l folosesc la capacitate maximă.
Toate elementele de conectivitate au funcționat ireproșabil. Calitatea în apelurile de voce este excelentă, cu un sunet clar și foarte puternic. Microfonul s-a dovedit sensibil și a perceput toate sunetele perfect. Semnalul GSM este stabil și bine recepționat.
Cameră foto și video
Camera principală de pe BlackBerry Classic nu oferă decât 8 Megapixeli, dar este una de calitate. Pozele captate de aceasta sunt bune, cu suficiente detalii și o reprezentare corectă a culorilor.
LED flash-ul este puternic și te poate ajuta în condiții de întuneric total. Luminează destul de bine chiar și până la 3 metri distanță.
Mai multe detalii despre capacitățile camerei foto aveți mai jos, prin fotografiile realizate cu BlackBerry Classic. Prima din galerie este lăsată la rezoluția maximă de 8 Megapixeli.
Autonomie
Un alt capitol la care BlackBerry Classic punctează bine este acesta. Bateria de 2515 mAh nu are cum să nu ofere o autonomie de minim o zi de utilizare intensă. Nu știu în ce scenariu posibil nu ar rezista măcar 12-14 ore. Poate doar dacă urmărim non-stop filmulețe pe youtube sau jucăm cine știe ce jocuri.
Totuși, nu cred că un utilizator normal, care știe de ce și-a cumpărat un BlackBerry Classic, va rămâne fără baterie în mai puțin de două zile. Cu o oră de apeluri, una de internet, multiple mail-uri și mesaje, dar și alte astfel de task-uri, nu ai cum să epuizezi acumulatorul în mai puțin de o zi jumătate, poate chiar două.
Preț
BlackBerry Classic – 349 euro fără semnarea unui contract în oferta Orange sau 119 euro cu Pantera 31 / 31 euro pe lună, NELIMITAT la minute naționale, SMS-uri naționale, 3 GB trafic de date, 700 de minute internaționale pe fix și mobil, 500 MB în roaming, 10 GB spațiu de stocare în Orange Cloud.
Concluzii
BlackBerry Classic se adresează în special unui anumit public – mediul business. Bine, asta nu înseamnă că dacă nu ești un om de afaceri sau un manager nu poți utiliza la potențial maxim un astfel de smartphone. Pur și simplu, el se adresează celor ce comunică mult prin intermediul unei tastaturi QWERTY. Aici, BlackBerry Classic este un maestru.
Prețul poate că este momentan cam ridicat, dar în două-trei luni cred că se va mai așeza. BlackBerry Classic este un dispozitiv premium, iar asta se simte de la primul contact. Experiența în utilizare este și ea în același ton, iar BlackBerry OS 10 este un sistem de operare matur, ce oferă multe avantaje și destul de puține dezavantaje.
PRO
– tastatura QWERTY excelentă ce oferă un grad ridicat de productivitate;
– construcția, finisajele și materialele de top;
– sistemul de operare rapid, stabil și care oferă posibilitatea instalării de aplicații dedicate Android (.apk);
– sunetul bun atât prin difuzorul extern, cât și prin jack-ul de 3.5 mm sau casca pentru apelurile de voce;
– autonomia oferită de acumulatorul de 2515 mAh.
CONTRA
– chipset-ul Qualcomm MSM8960 Snapdragon îmbătrânit;
– prețul actual destul de ridicat, mai ales dacă luăm în vedere punctul CONTRA de mai sus.