2013 este un an important pentru compania canadiană care a făcut cel puțin trei mișcări importante. Prima ar fi lansarea unui nou sistem de operare centrat pe touch și swipe – BlackBerry 10 OS, a doua s-ar lega de lansarea a două telefoane de top: Z10 – smartphone full-touch și Q10 cu touch + tastatură qwerty fizică dispusă în mod portrait. A treia mutare se dorește a se realiza la nivel de brand. Se renunță la denumirea de RIM / Research in Motion pentru cea de BlackBerry.
CEO-ul BlackBerry a declarat în februarie 2013 că de acum încolo se vor concentra pe telefoane de top și smartphone-urile de buget nu le mai consideră a fi importante. De aici și atenția maximă pentru BB Z10, pentru ceea ce oferă el și cum se individualizează în concurența cu telefoanele Android de top, iOS și Windows Phone. Apropo, BlackBerry ca și sistem de operare este no. 3 mondial după iOS și Android, dar peste Windows Phone, etc. Asta și pentru că Symbian a fost lăsat de către Nokia să piardă market share, dar n-au câștigat tracțiune pe Windows Phone. Asta-i altă poveste / alt articol și să revenim la Z10.
Smartphone-ul a sosit la review prin programul Orange Smartphone Tester. Prima dată am testat un HTC Windows Phone 8X / un alt telefon telefon de top și primul smartphone cu Windows Phone 8 de pe plan local. Acum a fost scos în față BlackBerry Z10 și partea de unboxing cât și câteva impresii legate de design le-ați găsit până acum pe site. Smartphone-urile care sosesc la review sunt în general pentru o săptămână. Prin testul de la Orange poți să-ți formezi o opinie mult mai bine. Asta pentru că ele vin pentru 3 – 4 săptămâni și ai ocazia să întorci produsul pe toate părțile, să-l testezi în mod real în utilizarea zilnică. I se adaugă și o cartelă de date de la operator.
Găsiți BlackBerry Z10 în oferta Orange din data de 29 martie. Prețurile încep de la 199 euro cu abonamentul Pantera 39 / 39 euro pe lună ce include ca beneficii: 3000 de minute sau SMS-uri în rețea, 300 de minute naționale și internaționale către fix, internet pe mobil nelimitat și 300 de SMS-uri naționale.
Să vedem care-i sunt specificațiile hardware:
Smartphone Date tehnice |
BlackBerry Z10 |
Ecran |
4.2 inch cu rezoluție 1280×768 pixeli și 355 ppi |
Procesor |
Dual-core la 1.5 GHz, Qualcomm MSM8960 pe arhitectură Krait |
Memorie |
2 GB RAM, 16 GB spațiu de stocare și microSD de până la 64 GB |
GPU |
Adreno 225 |
Sistem de operare |
BlackBerry 10 OS |
Conectivitate |
LTE, Wi-Fi a/b/g/n, bluetooth 4.0, NFC, microUSB, jack de 3.5 mm, GPS |
Cameră foto și video |
8 Megapixeli, autofocus, LED flash, geo-tagging, autofocus continuu, stabilizare de imagine, detectare a feței, filmează la 1080p cu 30 fps, cameră frontală de 2 Megapixeli ce filmează HD cu 30 fps |
Baterie |
1800 mAh |
Greutate |
137 gr. |
Grosime |
9 mm |
Design
În cutie dați de telefon, bateria de 1800 mAh, o mulțime de manuale de instrucțiuni + certificat de garanție, încărcător, cablu microUSB – USB 2.0 și căști cu formă clasică pe jack de 3.5 mm, nu sunt de cele de tip in-ear. Telefonul vine într-o cutie neagră pe care se află doar logo-ul Z10 + sigla BlackBerry. Au optat și ei pentru minimalism din acest punct de vedere.
Versiunea primită la review era pe negru, dar știu că se poate opta și pentru BlackBerry Z10 pe alb. Negru merge mai bine pe segmentul business. Capacul bateriei a fost fabricat dintr-un plastic moale și oferă un grip excelent. Nu simți că-ți va scăpa din mână, dă dovadă de ergonomie în utilizare. Asta și pentru că BlackBerry nu a migrat pe display-uri mari, de peste 4.5 inch. S-au oprit la 4.2 inch pentru Z10. Plasticul cauciucat de pe spatele lui Z10 nu adună amprentele, un alt punct pozitiv + nu se zgârie așa ușor. L-am ținut în buzunar și a fost utilizat intensiv în ultimele trei săptămâni, nu am remarcat nicio diferență față de ziua în care a fost scos din cutie.
Până la urmă și plasticul din spate are atuurile sale. Capacul se îndepărtează foarte ușor și la fel de simplu se montează la loc. Nu scoate sunetele specifice plasticului când îi montat la loc, precum la SGS III / un exemplu. Se oferă acces la slotul pentru cardurile de tip microSD de până la 64 GB. Pentru a monta microSIM-ul este nevoie să fie înlăturată bateria.
În partea frontală la baza ecranului se află sigla BlackBerry și pe capacul bateriei dați de logo-ul său. Colțurile telefonului sunt rotunjite, în rest au utilizat multe linii drepte, finisare bună, materiale de calitate.
La ecranul de 4.2 inch se adaugă zone destul de mari în partea inferioară și superioară. Asta-l face să fie un pic mai mare decât te-ai aștepta. Totuși, îl strecori cu ușurință în buzunar și cred că au făcut un compromis bun între ergonomie, dimensiuni pentru o utilizare facilă a ecranului, materiale. Nu-i un telefon care să iasă în evidență prin frumusește sau prin artificii de design, merge la fix pentru segmentul business.
Ecran și sunet
4.2 inch și rezoluție 1280×720 pixeli, 355 ppi, display de tip capacitiv, dispune de multitouch. Vine cu un unghi de vizualizare bun. Aspectul este de 15:9. Nu am găsit referințe vis-a-vis de panelul integrat de către compania canadiană. Mi-a dat impresia că se putea mai bine și mă refer atunci când telefonul se află în bătaia razelor solare. Aveam luminozitate la maxim și parcă mi-aș fi dorit un plus spre a avea informația de pe display ceva mai lizibilă. Totuși, plusează prin detaliile oferite în condiții normale, ceva mai puțină lumină pe afară sau la interior. Te invită să faci browsing, să vizualizezi clipuri via YouTube, etc.
Sunetul vine de la o micuță boxă dispusă pe lateral, la bază. Locașul din care pornești deschiderea capacului bateriei reprezintă și poziția boxei responsabile de sound-ul lui Z10. N-am mai văzut această soluție ingenioasă până acum. Se aude tare, mult peste cât mă așteptam. Spre exemplu și când obstrucționezi boxa se aude destul de bine. Sunetul este plăcut, amplu și în bass, au făcut o treabă excelentă. Reglarea volumului se face de la tastele dedicate din lateral dreapta. Jack-ul de 3.5 mm a fost poziționat pe lateral, în partea superioară. Și aici veți da de un sunet plăcut, deși vorbim de niște căști simple. BB Z10 m-a suprins pe partea de sunet. Eram obișnuit să am o astfel de calitate la smartphone-urile Apple și la telefoanele HTC cu Beats Audio, dar uite că și BlackBerry a crescut mult între timp.
Hardware, sistem de operare și aplicații
Nu contează doar specificațiile tehnice la experiența oferită de un smartphone. Acest lucru este dovedit de către telefoanele cu Windows Phone, iOS și acum de cele cu BlackBerry OS. În cadrul Android s-a trecut prea repede de la dual-core spre quad-core și chiar octo-core fără ca măcar să existe un număr de aplicații în Play Store care să pună în valoare acest plus de putere, plus de performanță nevalorificat.
BlackBerry Z10 mizează pe un CPU Qualcomm MSM8960 dual-core la 1.5 GHz Krait + Adreno 225 pe post de accelerator grafic. Un hardware similar regăsim și la Nokia Lumia 920. Se adaugă 2 GB RAM, 16 GB spațiu de stocare + slot pentru microSD de până la 64 GB. La spațiu de stocare nu i se poate reproșa nimic. Are suficient din stoc și se ajunge la un maxim de peste 80 GB dacă se cumpără microSD-ul cel mai mare.
Mă bucur să văd cei 2 GB memorie RAM, asta va aduce un plus de viteză. Îmi aduc aminte că a fost salutată trecerea la 2 GB RAM pe telefoanele de top cu Android, mai degrabă decât trecerea de la dual-core la quad-core. Aici iau în calcul doar blogurile de specialitate și nu marketingul ce ține cont de anumite elemente.
Noutatea absolută la BlackBerry Z10 nu o reprezintă hardware-ul, display-ul sau abilitățile foto & video ci sistemul de operare. BlackBerry și-a pus mari speranțe. Au gândit o interfață intuitivă ce mi-a reamintit de tableta lor pe care am avut ocazia să o testez în urmă cu luni bune. Și acolo era vorba de swipe, dar evoluția este clară și cel mai important, în sens pozitiv. Deblocarea se face prin apăsarea butonului de power poziționat pe lateral superior și printr-un gest swipe de la bază în sus. Din ecranul de blocare poți parcurge notificările sau activa camera foto & video prin apăsarea prelungă a icoanei dedicate. Tot în ecranul de blocare printr-un swipe de sus în jos vei da de un ceas analogic și de posibilitatea de activare rapidă a alarmei. Ceasul rămâne în fundal și-l scoți de pe display cu un swipe de la bază în sus.
Aplicațiile sunt grupate pe patru coloane și patru rânduri. Icon-urile sunt mari și ușor de accesat. Prin navigarea în dreapta vei da mereu de noi aplicații. În stânga regăsești BlackBerry Hub unde sunt reunite conturile tale și primești notificări. De acolo accesam BBM / BlackBerry Messenger, Facebook, Twitter, Linkedin, mesajele și apelurile de pe telefon, mesageria vocală. Totul într-un singur loc și foarte ușor de accesat. Mi se pare una dintre cele mai plăcute modalități de parcurge feed-urile de informație fără a fi nevoie să ai o înștiințare din partea aplicației de pe smartphone. Aflam imediat dacă am primit un mail, un like pe facebook, mesaj sau un RT pe twitter. Și asta într-un timp record. Mi se pare că BlackBerry Hub aduce un plus de operabilitate și faptul că lucrează cu mai multe servicii mi se pare un plus față de concurență. Asta în contextul în care mergi pe o interfață simplă, practică, uzuală, fără dureri de cap.
Apropo, am uitat să precizez că interfața funcționează fluent. Singura dată am simțit lagul în zona de setări și asta înainte să primească un update consistent de software. S-a temperat lag-ul din setări și se mișcă ceva mai fluent. Accesul la setări se face atunci când ești în interfață printr-un swipe de sus în jos. Îți apar o serie de shortcut-uri ca la Android: Setări, Blocare rotație, Bluetooth, Wi-Fi, Notificări, Alarmă. La setări ai capitole dedicate și mai multe detalii regăsiți în capturile de ecran. Pentru a face un screenshot cu BlackBerry Z10 este suficient să apăsați concomitent cele două butoane de reglare a volumului și imaginile de duc direct în folderul Camerei foto. Le poți accesa cu File Manager.
Mi se pare un smartphone foarte bun pe partea de socializare. Sunt aplicații dedicate și printre cele pe care le-am folosit în mod intensiv: Facebook, Twitter, Linkedin. Se mișcă repede și se aseamână cu cele din App Store / iOS și Play Store / Android. Tastatura qwerty touch funcționează impecabil. Aduce un plus sesizabil de ergonomie și am înțeles că BlackBerry ar fi colaborat cu cei de la SwiftKey spre a beneficia de experiența și platforma lor.
Dintre aplicațiile și serviciile preinstalate pe telefon:
– Contacte, Browser, Calendar, BBM, Mesaje text, BlackBerry World;
– Remember, Docs To Go, Imagini, Muzică, Clipuri video, Story Maker, Foursquare;
– Hărți, Jocuri, YouTube, Newsstand, Control vocal, Meteo, Ceas, Calculator, Busolă, Manager fișiere, Box, Connect to Dropbox;
– Prin To Go, Etichete inteligente, Setări, Adobe Reader, Telefon, Cameră foto, Configurare, Asistență.
Docs To Go se ocupă de vizualizarea și editarea documentelor în formatele Word, Excel, PowerPoint. Interfața este minimalistă, ușor de utilizat. Am lucrat puțin într-un fișier Word, l-a deschis repede, salva automat. Nu-i pentru a face chestii complicate ci editare de bază. Apreciez faptul că pentru sincronizarea în cloud a fișierelor au optat atât pentru serviciile Box cât și pentru mai popularul Dropbox. Ați văzut că și la PDF vine cu Adobe Reader preinstalat.
Un prim domeniu în care stă mai prost ar fi navigarea. Sistemul de hărți preinstalat este foarte slab, puține informații legate de România și doar Bucureștiul să zic că este cât de cât ok. Distanța față de Google Maps pare de ani lumină. Aplicația de YouTube este doar un shortcut către versiunea de mobile a site-ului și nu o aplicație de sine stătătoare.
BlackBerry World este denumirea magazinului de aplicații și citeam zilele trecute că până la sfârșitul lui martie ar ajunge la un prag important: 100000 de aplicații. Magazinul este împărțit simplu în: Toate, Jocuri, Aplicații și My World.
În topul aplicațiilor gratuite dați de:
1. CB10 – aplicația pentru site-ul CrackBerry ce oferă suport pentru telefoanele companiei canadiene;
2. Photo Studio – editare foto;
3. The Guardian – news de la unul dintre cele mai cunoscute ziare din Marea Britanie;
4. Nobex – radio online;
5. nogago Maps pentru mers, bicicletă și drumeții.
Dintre aplicațiile cu plată se încadrează în top 5:
1. 360 Panorama – 3.99 dolari, numele spune de la sine cu ce se ocupă;
2. Photo Studio PRO – 3.99 dolari;
3. Color ID – 2.99 dolari, led-ul de pe BlackBerry Z10 poate fi customizat ca și culoare, etc;
4. FunText – 0.99 dolari, limbajul adolescenților de pe Facebook, Twitter, etc;
5. TV for BlackBerry PlayBook – 0.99 dolari.
Topul jocurilor gratuite este format din:
1. Jetpack Joyride;
2. The Oregon Trai American Setter;
3. Angry Birds Star Wars;
4. Beach Buggy Blitz;
5. Emily and the magic maze.
Jocurile cu plată:
1. Pics and Words – 0.99 dolari;
2. Visual Connection – 0.99 dolari, joc de puzzle;
3. Need for Speed Undercover – 2.99 dolarir;
4. Ruzzle – 2.99 dolari;
5. Draky and the Twilight Castle – 0.99 dolari.
Oferta de jocuri mi se pare destul de săracă. Nu sunt titluri care să beneficieze de puterea de procesare din acest smartphone și dacă BB Z10 va avea priză la public sunt sigur că și interesul dezvoltatorilor va fi și mai mare. La ora actuală, BlackBerry World se află cu mult sub App Store și Play Store la capitolul entertainment.
Performanță
Nu prea aveam ce teste de benchmark să fac. În BlackBerry World nu am dat decât de Geekbench 2/ cu plată. În HTML5test a scos 485 de puncte, nu-mi amintesc vreun alt browser de mobil care să fi scos o valoare similară. Chrome pentru PC a scos 463 puncte. În BrowserMark 2.0 s-a oprit la 1934 puncte.
BlackBerry Z10 oferă browsing în mare viteză, interfață fluentă, rulează aplicațiile fără lag. Cel puțin acestea sunt câteva dintre elementele pe care pot să le certific la capitolul acesta. Sistemul de operare a fost optimizat pentru această configurație hardware și de aici răspunsul prompt la comenzile date.
Conectivitate
LTE / 4G, 3G, Wi-Fi a/b/g/n, dual band, bluetooth 4.0, NFC. Nu-i lipsește mai nimic. În partea superioară veți da de jack-ul de 3.5 mm și butonul de power. În dreapta regăsiți tasta pentru reglarea volumului, iar în stânga este poziționat portul microUSB și cel microHDMI pentru redarea unui clip video pe un televizor.
Cartela primită era exclusiv pentru date, dar l-am utilizat și cu un SIM ce știe apeluri și mesaje în rețea. Nu am sesizat vreo problemă de funcționare, se aude clar, fără distorsiuni. Nu am sesizat vreun death grip, să piardă cumva semnalul în 3G sau via Wi-Fi.
Cameră foto și video
8 Megapixeli, autofocus, LED flash, geo-tagging, detectare a feței, stabilizar de imagine, filmează la 1080p cu stabilizare video, cameră frontală de 2 Megapixeli ce știe să filmeze HD. Aplicația camerei foto se deschide rapid, captura se petrece în același ritm. Focalizează un pic mai greu. Zici că ești gata să faci captura și iese ușor blurat. La a doua încercare se descurcă cum ar trebui.
Vă las cu câteva imagini ca să vă formați o opinie.
Autonomie
Baterie de 1800 mAh și trece testul unei zile de utilizare intensivă. Nu iese în evidență față de telefoanele Android. Ar fi fost bine dacă puncta serios la acest aspect și pentru clasa business ar fi reprezentat un punct pozitiv în plus.
Concluzii
BlackBerry Z10 este un smartphone de top și BlackBerry 10 OS pot spune că este un sistem de operare cu o interfață intuitivă, te adaptezi ușor la el și nu de puține ori în săptămânile în care am testat BlackBerry Z10 m-am trezit că încerc a accesa unele funcții de pe telefonul meu Android printr-un gest de tip swipe. Totuși, BlackBerry World este cu mult în spatele concurenței și mă refer în special la calitatea aplicațiilor existente în market.
L-aș recomanda în segmentul business. Acolo se potrivește. Ai BBM pe partea de comunicare, multe filtre de adăugat prin mail, editare rapidă a documentelor de tip office. Mi-aș permite să risc cu o comparație. Interfața de pe BlackBerry Z10 și BlackBerry Hub sunt peste Windows Phone 8. Ar cam avea de învățat de la compania canadiană.
PRO
– compact, grip excelent, spate care nu adună amprentele și nu se zgârie ușor;
– interfață intuitivă și originală, BlackBerry Hub cu acces facil către toate conturile din social media și mail;
– browsing în mare viteză;
– autonomie decentă;
– recomandat pentru segmentul business prin design și funcțiile integrate;
– tastatură touch ergonomică
CONTRA
– display care suferă sub acțiunea razelor solare;
– cameră foto care focusează un pic mai greu în anumite situații;
– puține aplicații de top în BlackBerry World și mă refer în special la jocuri & entertainment;
– BlackBerry Maps ce se încarcă greu și lipsă mare de detalii în țara noastră.
Update: Și GIZ.ro a testat BlackBerry Z10 și aflați mai multe date legate de smartphone-ul companiei canadiene.
Blackberry-ul Z10 este unul dintre cele mai bine inchegate telefoane disponibile pe piata la ora actuala, iar sistemul de operare Blackberry 10 ce sta la baza acestuia este nou si diferit de ce ofera concurenta. Insa chiar daca ofera multe elemente interensante, lipsa aplicatiilor il trage mult in jos. Iar celelalte mici bube ale telefonului sunt la randul lor potentiale “deal breakers”.