BMW va lansa un asistent virtual controlat prin comandă vocală din 2019

/
/
8 sept. 18
/

Producătorul auto BMW a prezentat în cadrul TechCrunch Disrupt propunerea sa în segmentul asistenţilor virtuali: Intelligent Personal Assistant. Acest asistent controlat prin comandă vocală va fi disponibil în mod oficial din luna martie a anului viitor atât pe o parte din automobilele existente deja în piaţă (doar modelele cu minim BMW Operating System 7.0), cât şi pe cele noi.

Intelligent Personal Assistant va oferi şoferilor posibilitatea să realizeze diagnostice ale maşinii, să verifice informaţii, să schimbe diverse setări sau să se adapteze mai bine maşinii. Asistentul virtual se va activa la comanda “Hey BMW” şi va răspunde tuturor solicitărilor care încep cu acelaşi “Hey BMW”.

httpvh://youtu.be/NP-ZzuKAD8k

De exemplu, dacă şoferul se află în maşină şi i se aburesc geamurile, acesta trebuie să zică “Hey BMW dezabureşte-mi geamurile” şi va porni automat funcţia specifică. Dacă şoferul vrea să ajungă acasă, acesta trebuie să zică “Hey BMW vreau acasă”, iar în acel moment asistentul virtual va deschida sistemul de navigare cu traseul cel mai scurt către casă şi va pregăti maşina pentru drum (faruri, motor, control al temperaturii interioare etc).

Interesant este că şoferul îşi poate personaliza asistentul virtual, astfel că Hey BMW poate deveni Viorel, Costel sau chiar Dorel, iar în timp acesta poate învăţa obiceiurile fiecărui utilizator.

Intelligent Personal Assistant va fi disponibil în primă fază în 23 de limbi de circulaţie internaţională, urmând ca ulterior acesta să fie actualizat (nu cred că limba română se află în primele 23 alese).

Sursa: fonearena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Google Gemini îţi permite acum să creezi piese muzicale scurte (iată cum poţi face şi tu o melodie în câţiva paşi simpli, totul gratuit)

Inteligenţa artificială devine din ce în ce mai bună, astfel că periodic apar funcţii noi, unele utile în business, altele în entertainment.

Cine și cum poate participa la ROG Challenge 2026, concursul în urma căruia 10 câștigători vor primi laptopuri ASUS TUF Gaming F16 (FX607VJ) sau vouchere de 1.500 lei

Îmi aduc aminte cu mare plăcere de evenimentul la care au fost premiați câștigătorii ASUS ROG Challenge 2024, unde am văzut copii de excepție, care au dus la bun sfârșit proiecte mult mai complexe decât ar putea părea la prima privire.

Meta a brevetat o tehnologie care poate permite AI-ului să menţină active conturile de Facebook, Instagram şi după moartea utilizatorilor

De multe ori îmi zic că nu mă mai poate surprinde nimic pe lumea asta, însă adevărul este că gândesc foarte pueril din acest punct de vedere, iar informaţiile pe care vi le voi prezenta în cele ce urmează, dovedesc acest lucru.