Boeing 777X, cel mai mare avion comercial cu două motoare, a efectuat primul zbor

/
/
26 ian. 20
/

După două alte două încercări amânate din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, Boeing a reuşit să facă sâmbătă, 25 ianuarie, primul zbor al aeronavei Boeing 777X, cel mai mare avion comercial cu două motoare. Zborul de test a durat puţin sub 4 ore, timp în care inginerii companiei au realizat primele monitorizări în condiţii reale de zbor.

httpvh://youtu.be/rNyJbdv2KF4

După scandalul cu Boeing 737 MAX şi pierderile financiare uriaşe, producătorul american are nevoie de linişte, stabilitate, iar un Boeing 777X bine primit de piaţă ar aduce compania pe un drum bun.

Boeing 777X este echipat cu două motoare General Electric GE9X şi va fi disponibil comercial în două versiuni: Boeing 777-8 cu o autonomie de zbor de 16.170 km şi o capacitate de 384 pasageri, respectiv Boeing 777-9 cu o autonomie de zbor de 13.500 km şi o capacitate de 426 pasageri.

Poate cea mai interesantă noutate prezentă pe Boeing 777X este dată de tehnologia de pliere a vârfurilor aripilor (aceasta va permite ca aeronava să fie parcată în aceleaşi hangare ca modelele anterioare mai mici).

2020 este anul de testări, de obţinere de certificări, urmând ca din 2021 (dacă totul decurge normal) să vedem şi primele zboruri comerciale cu pasageri pentru Boeing 777X. Compania americană are vândute deja 309 unităţi către All Nippon Airways, Cathay Pacific, Emirates, Etihad Airways, Lufthansa, Qatar Airways și Singapore Airlines.

Preţul de listă pentru acest avion este de 442 milioane de dolari.

Sursa: boardingpass.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

DIGI are cea mai mare reţea proprie de magazine fizice din România în 2026 (iată câte puncte de vânzare există şi cum sunt împărţite la nivel de judeţe)

Nu ştiu cum am ajuns să caut pe internet câte puncte de vânzare are DIGI în România şi adevărul este că nu am găsit pe nicăieri această informaţie centralizată şi actualizată la nivel de 2026.

TOP 10: Oferte eMAG din 12.03.26 (cel mai ieftin televizor QD-Mini LED pe diagonala de 139 cm și cu rată de refresh la 100Hz, espressor automat cu evaluare 4.56 / 5 din peste 100 de recenzii, stație de încărcare de 11kW etc)

Printre cele 10 oferte eMAG de astăzi se află și un aparat electric de bărbierit din categoria premium, dar și o stație de încărcare PNI de 11kW, trifazat, cablu Type 2 și conectorul 7 pini sunt incluse.

Acer a lansat noile TravelMate P4 și P2 Copilot+ în cadrul evenimentului european prin care a aniversat 50 de ani

Acer a marcat 50 de ani de existență la Milano, iar evenimentul nu a fost doar o aniversare, ci o privire destul de clară asupra felului în care compania vede următoarele decenii. În paralel cu prezentările de produse și strategii, Acer a adus în prim-plan și o expoziție specială, „The Arc of Innovation – From…