Bursa zvonurilor: iPhone SE 4 ar veni în echiparea de bază cu stocare de…, 64 GB

Smartphones
/
/
15 feb. 25
/

Pe 19 februarie urmează a fi lansat iPhone SE 4, un telefon de care se vorbește de o bună perioadă de timp. Este entry-level-ul companiei americane, un smartphone ce se va vinde în milioane de unități, de aici și interesul mare.

Plus că iPhone SE 3 a fost anunțat pe 18 martie 2022, au trecut aproape 3 ani până la iPhone SE 4. La un moment se zvonea că l-au anulat complet.

La bursa zvonurilor se vorbește de faptul că iPhone SE 4 va debuta în trei variante ca și spațiu de stocare: 64 GB, 128 GB și 256 GB.

Mai toate smartphone-urile Android lansate în ultimii 2 ani au venit cu minim 128 GB stocare. De aici s-a și creat o cutumă, o așteptare legată de un mimim de 128 GB pe un smartphone. Apple se pare că încă mai are unități de stocare de 64 GB și le va pune în noul model. Ideea este că din 64 GB îți rămâne undeva în jur de jumătate pentru că restul ajunge a fi ocupat de sistemul de operare, aplicațiile preinstalate etc.

Pur și simplu, 64 GB este mult prea puțin pentru nevoile unui utilizator de telefon mobil în 2025.

Un retailer din China a listat iPhone SE 4, iar prețul pentru modelul de 64 GB este de aprox. 499 dolari, cu 70 dolari peste iPhone SE 3 la debut. Cel de 128 GB ar putea fi cu 100 dolari mai mult – 599 dolari, iar cel de 256 GB s-ar opri la 699 dolari.

Bineînțeles, suntem la secțiunea bursa zvonurilor. Detaliile concrete din partea companiei americane urmează a fi descoperite peste 4 zile.

Sursa: GSMarena.com
Categorii: Smartphone
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Oferta zilei: smartphone Motorola cu 256 GB stocare, NFC şi baterie de 7000 mAh la doar 540 lei

Cei de la Motorola au în portofoliu smartphone-uri pentru toate buzunarele, iar cel pe care îl voi prezenta în articolul de faţă este unul entry-level, unul gândit mai mult ca telefon secundar sau ca soluţie pentru cei care nu au aşteptări prea mari.

Xiaomi Redmi Note 15 Pro Plus 5G – review

Sunt sigur că Xiaomi și-ar dori să vândă mai multe unități din seria Ultra, precum acest model - Xiaomi 15 Ultra, telefon pe care-l folosesc în rol de smartphone principal de câteva zile, dar vânzările companiei chineze stau de fapt în seria Redmi. 

Lenovo pregăteşte lansarea unui smartphone cu ecran de 7.5 inci

Luna trecută vă spuneam că cel puţin doi producători importanţi testează şi chiar pregătesc lansarea pe piaţă a unor smartphone-uri cu ecrane de cel puţin 7 inci.