Cameră auto DVR triplă cu conectivitate 4G LTE Mio MiSentry 12T – review

O cameră de supraveghere a traficului montată în propria mașină reprezintă una dintre cele mai bune investiții dacă obișnuiești să circuli mult. O cameră auto care filmează atât în față, cât și în spate și chiar în interior este cu atât mai bună.
18/03/2025

Ca utilizator al mai multor modele de camere video auto de la Mio, pe care le-am folosit de-a lungul mai multor ani, pot să spun că producătorul taiwanez livrează ceea ce trebuie de aproape fiecare dată. Sigur că nevoile fiecăruia dintre noi sunt diferite și tocmai datorită acestui fapt oferta companiei este foarte extinsă. De la camere auto DVR simple, la cele de tip oglindă și până la una precum cea despre care vom discuta pe larg mai departe, Mio are de toate.

Azi vedem cum se prezintă un smart dashcam, cu nu mai puțin de trei camere în toal, cu conectivitate 4G LTE ce-ți permite să vezi live de oriunde din lume ceea ce captează oricare dintre cele trei camere, cu GPS integrat și cu multiple alte funcții utile. Voi încerca să le explic pe cele mai importante dintre ele, deși cu siguranță îmi va mai scăpa câte ceva tocmai din cauză că sunt multe caracteristici pe care camera video auto Mio MiSentry 12T le pune pe masă, cum se spune.

Specificații pentru camera auto DVR triplă cu 4G LTE Mio MiSentry 12T

Cameră auto DVR

Date tehnice
Mio MiSentry 12T
Cameră frontalăSenzor Sony Starvis CMOS, F1.8, filmează la rezoluție maximă 1920 x 1080 pixeli cu 30 fps, dimensiuni 122.8 x 61.2 x 44.2 mm, greutate 158 grame
Cameră spateModel Mio MiSentry A60, senzor Sony Starvis CMOS, filmează la rezoluție maximă Full HD 1080p cu 30 fps, dimensiuni 59.9 x 35.6 x 22 mm, greutate 28.5 grame
Cameră interioarăIntegrată în modulul frontal, senzor Sony Starvis CMOS, filmează la rezoluție maximă 720p cu 25 fps
Format de înregistrareMP4 (H.264)
EcranFără ecran
Slot cardmicroSD de până la 256GB (recomandare card microSD U3 V30)
Conectivitate4G LTE, Wi-Fi, GPS, senzor G pe 3 axe, microfon, difuzor
BaterieSuper Condensator (Super Capacitor)

Review video

Pachet, design și construcție

Camera auto tripla cu 4G Mio MiSentry 12T - review
🔺Conectivitatea 4G LTE reprezintă cea mai importantă caracterisitică a acestei camere, informația fiind afișată de multe ori pe cutia produsului.

În cutia de retail sigilată am găsit camera frontală, cea spate, cablu de alimentare de la mufa OBD II, cablu alternativ de alimentare direct de la bateria mașinii, cablu lung care conectează camera spate de cea frontală, două suporturi identice dublu adezive pentru camera față, burete dublu adeziv suplimentar pentru camera spate, cheie tip imbus, două folii electrostatice și mai multe pliante, ca ghid de pornire rapidă și certificat de garanție. Cartela nano SIM cu care Mio MiSentry 12T vine la pachet este gata introdusă în camera principală.

Așa cum remarcăm din lista de accesorii și din imaginile de mai sus, Mio MiSentry 12T are tot ce-i trebuie spre a fi pusă imediat în funcțiune. Pachetul ajuns la mine a mai conținut și două carduri de memorie Mio, unul de 128 GB, celălalt de 256 GB. Ambele sunt concepute special pentru camere auto DVR, adică pot rezista mult mai bine scrierilor și rescrierilor continue, dar pot face față și temperaturilor extreme ce se pot atinge în interiorul unei mașini. Mio garantează cardurile High Endurance pentru 3 ani, ceea ce mi se pare foarte bine având în vedere condițiile pe care aceste medii de stocare sunt nevoite să le suporte.

Camera principală Mio MiSentry 12T, mai precis cea care se montează pe parbriz, are de fapt în componență două camere – cea frontală și cea care filmează în interior și puțin pe geamurile laterale față. Această cameră nu are ecran și un singur buton.

De ce nu există ecran, este destul de simplu de explicat. Pentru că Mio MiSentry 12T este o declinație, să spunem, a unei camere destinate mediului business, mai precis zonei de transporturi. Acolo, Mio activează de ceva vreme, iar Mio MiSentry 12T are la bază cea de-a șasea generație de camere profesionale cu conectivitate 4G. Așadar, nu există niciun dubiu că nu s-au făcut experimente cu acest model, cel de față, ba din contră, Mio MiSentry 12T devine disponibile pentru clienții „casnici”, să-i numim, după ce totul a fost intens testat și verificat pe produsele profesionale.

Așa se face că pentru a controla și seta Mio MiSentry 12T ai nevoie de un smartphone pe care să instalezi aplicația Mio Next, despre care vorbim în capitolul următor.

Faptul că Mio MiSentry 12T are la bază camere DVR auto profesionale mai poate fi dedus și din faptul că pentru a regla unghiul de vizualizare al celor două camere față (frontală și interioară) este necesar să deșurubezi câte un șurub pentru fiecare, pentru care ai cheia imbus din pachet.

Despre montaj, nu aș vrea să insist. Pentru fiecare model de mașină se prea poate să fie nevoie de soluții diferite. Cert este că ai în pachet tot ce este nevoie, iar dacă nu te simți în stare să pui totul în ordine, atunci cel mai bine ar fi să apelezi la un specialist. Eu am reușit să pun totul în ordine în câteva minute, circa 20 – 25 de minute. Am folosit pentru alimentare mufa OBD II a mașinii de test. Dacă vrei să te bazezi direct pe bateria de 12V a mașinii, atunci aș recomanda ajutorul unui specialist.

Camera spate este simplă, cu posibilitatea de ajusta unghiul de captură pe o plajă foarte largă pe axa verticală.

Din punct de vedere al calității de fabricație, din nou aș spune că Mio MiSentry 12T își arată înrudirea cu produsele profesionale Mio. Asta fiindcă plasticul de la exterior transmite un aer industrial, să zic așa. Este mat și pare că va rezista foarte bine de-a lungul timpului. Finisările sunt mai mult decât decente, aș spune chiar că nu este absolut nimic în neregulă din acest punct de analiză. Camera față este foarte solidă, în timp ce cea spate nu este neapărat cu ceva specială, aceea este din gama comercială, să o numim.

Utilizare

🔺Camera este imediat „găsită” de aplicația dedicată, iar de acolo pașii de instalare sunt câțiva și totul decurge extrem de facil.

Așa cum am precizat și la capitolul anterior, nu voi insista pe partea de montaj. Ideea este că fiecare poate găsi soluțiile proprii de a pune camerele în funcțiune, de a trage cablurile și de a regla totul în detaliu. Că totul trebuie la final să fie conform pentru ca totul să funcționeze optim, nu cred că trebuie să amintesc.

Fiindcă nu există vreun ecran sau mai mult de un buton pe camera față, inițializarea și configurarea de start trebuie făcută obligatoriu din smartphone, după ce ai instalat în prealabil aplicația Mio Next, disponibilă gratuit în Google Play Store și Apple App Store. 

Eu aveam instalată aplicația de Android, dar în primele minute nu reușeam deloc să mă conectez la cameră. Asta din vina mea, fiindcă Mio MiSentry 12T îți transmite vocal anumite mesaje, iar eu nu am fost atent când „vocea” feminină mi-a spus că a început un proces de actualizare. Totul s-a petrecut automat, prin conexiunea 4G LTE a camerei, iar la sfârșit am fost anunțat din nou vocal că totul s-a derulat corect. Apoi, imediat camera a fost disponibilă în aplicație, conexiunea dintre smartphone și aceasta s-a realizat automat, după ce am selectat camera. Chiar am fost surprins de cât de rapid și de facil am reușit să adaug Mio MiSentry 12T în aplicație, pentru ca apoi să descopăr toate opțiunile disponibile acolo.

Capturi de ecran din aplicația Mio Next pentru Android cu camera Mio MiSentry 12T:

Sunt multe reglaje și funcții prinse în aplicația Mio Next, dar cele mai importante, din punctul meu de vedere sunt cele care țin de conexiunea 4G. De fapt, consider că acesta este principalul argument pentru a alege Mio MiSentry 12T, alte caracteristici mai pot fi găsite și pe alte modele de la Mio.

Așadar, ce trebuie amintit aici. Faptul că de la prima punere în funcțiune a camerei Mio MiSentry 12T ai parte de 3 luni gratuite de conexiune de date 4G LTE. Apoi, planul tarifar propus de Mio costă circa 30 de lei pe lună, dar în această sumă ai conexiune de date la nivelul întregii Europe. Da, oriunde în Europa vei avea acces la cameră de la distanță, fără costuri suplimentare aparte de abonamentul lunar de aproximativ  30 de lei. Mi se pare o ofertă foarte bună pentru cei care chiar vor folosi această cameră în țări din afara spațiului SEE, gen Turcia, Moldova, Serbia, Albania ș.a.m.d.

Dacă nu dorești să folosești planul tarifar propus de Mio, poți oricând să înlocuiești SIM-ul din pachet cu un altul și să configurezi manual în aplicație, în meniul dedicat, tot ce ține de conexiunea LTE a cartelei tale, cu datele de la operator.

Care este marele beneficiu al camerei Mio MiSentry 12T și al conexiunii 4G LTE propusă de aceasta? Faptul că poți vedea live oricând ceea ce captează fiecare dintre cele trei camere. Pentru asta, în planul tarifar Mio ai 5 ore / lună și maxim 5 minute de vizualizare live continuă. De ce această limitare? Probabil tocmai pentru că în unele țări mai mult de atât ar presupune cosuri imense. 300 de minute / lună de vizualizare live înseamnă cam 10 minute / zi, în medie, ceea ce este suficient, aș aprecia eu.

Totodată, prin conexiunea 4G a camerei Mio MiSentry 12T poți vedea mereu poziția exactă a mașinii, grație modulului GPS integrat, poți accesa înregistrările stocate local pe cardul de memorie microSD și poți primi notificări pe smartphone în cazul unor evenimente, pe care le poți seta. Inclusiv dacă activezi modul de monitorizare al parcării poți vedea live ce se întâmplă în jurul și în mașină.

Însă în planul tarifar Mio mai este ceva inclus, de mare valoare, să zic așa. Mă refer la trimiterea și stocarea înregistrărilor în cloud, unde poți avea până la 90 de zile de înregistrări. Este adevărat că toate înregistrările sunt stocate la rezoluție 480p, dar oricum mi se pare excelent că există un backup în cloud, așa că ești asigurat în caz că se întâmplă ceva cu cardul de memorie microSD din cameră în cazul unui eveniment.

Așa cum am spus, sunt mai multe opțiuni disponibile în aplicația Mio Next pentru camera Mio MiSentry 12T, dar cred că le-am acoperit pe cele mai importante.

Calitatea imaginii

Calitatea imaginii Mio MiSentry 12T
🔺Camera frontală este singura care captează imagini la o calitate cel puțin decentă, celelalte nu conving.

O cameră auto de supraveghere, oricât de complexă și cât de multe funcții ar oferi, este în primul rând o cameră. Așadar, calitatea imaginii este esențială, nu-i așa?!

Ei bine, în cazul Mio MiSentry 12T doar camera frontală aș spune că oferă o calitate cel puțin decentă, deși în unele condiții nici aceasta nu convinge. Deși culorile și contrastul sunt bune, partea de interval dinamic și, mai ales, conturarea corectă a detaliilor fine nu sunt cel mai bine puse la punct.

Camera interioară uneori nu are nicio legătură cu culorile reale, în special pe timp de noapte, în timp ce camera spate este cel mult decentă, să spunem.

De fapt, pe partea de calitate a imaginii, la modul general, Mio MiSentry 12T nu mi se pare că se ridică la nivelul impus de preț, chiar dacă senzorul frontal este mai mult decât ok.

Puteți vedea cum se descurcă fiecare senzor de pe ansamblul Mio MiSentry 12T în review-ul video pe care l-am integrat în corpul acestui articol, la început.  

Conectivitate

Camera auto tripla cu 4G Mio MiSentry 12T - review
🔺Cartela SIM din pachet îți aduce 3 luni gratuite de abonament de date valabil pe între teritoriul Europei.

Am discutat ceva despre partea 4G LTE la capitolul Utilizare, așa că aici aș vrea să amintesc și de parte Wi-Fi, ce-ți permite să conectezi Mio MiSentry 12T direct la smartphone, atunci când cele două gadgeturi sunt suficient de apropiate. Astfel, poți vedea ce captează camerele Live, înregistrările de pe cardul de memorie, pe care le poți transfera apoi pe smartphone, și să accesezi toate setările din aplicația Mio Next. Nu trebuie să uit de modulul GPS integrat, care permite afișarea poziției exacte, dar care permite și afișarea vitezei de deplasare a mașinii, atunci când aceasta este în mișcare.

Preț

Cameră video auto Mio MiSentry 12T 2.499 lei pe eMAG.ro (preț valabil la data publicării acestui review).

Mio MiSentry 12T
4 / 5 GADGET SCORE
PRO
  • găsești în pachet absolut tot ce ai nevoie pentru a monta camerele corect, cu alimentare de la OBD II sau direct de la bateria mașinii, cu pad-uri dublu adezive suplimentare, cu folii electrostatice și altele;
  • calitate bună de fabricație, camera principală este solidă și pare că va rezista foarte bine în timp;
  • instalare și configurare inițială extrem de facile;
  • aplicația Mio Next este intuitivă și oferă multiple opțiuni;
  • avantajele conexiunii 4G LTE sunt de necontestat;
  • planul tarifar lunar Mio reprezintă o ofertă cel puțin corectă raportată la beneficii - conexiune 4G oriunde în Europa, inclusiv în țările din afara SEE, și stocare în cloud a înregistrărilor pe o durată de maxim 90 de zile;
  • 3 ani garanție.
CONTRA
  • calitatea video a oricărei dintre cele trei camere nu se ridică la nivelul impus de preț (în special camera de interior nu convinge).
CONCLUZII

Mio MiSentry 12T este o cameră excelentă pentru cei care vor să monitorizeze video, audio și poziționarea mașinii, de oriunde. Poți face asta de la mare distanță, de la țări depărtare, sunt și multe alte opțiuni folositoare în tot ce înseamnă pachetul Mio MiSentry 12T, așa că cei care chiar au nevoie de tot ce face această cameră triplă, pot fi siguri că nu fac alegerea greșită dacă merg spre Mio. Din păcate, calitatea video de la oricare dintre cele trei camere nu este excelentă, ba chiar la cea interioară se putea mult mai bine. Totuși, ca pachet și, repet, dacă chiar ai nevoie de tot ce poate face Mio MiSentry 12T, nu vei fi dezamăgit.

Design
Conectivitate
Calitate video
Raport preț / specificații

Camera auto DVR Mio MiSentry 12T a fost testată timp de 4 săptămâni și va rămâne la noi. Întreg conținutul acestui review aparține strict autorului și nu a fost aprobat sau editat de altcineva.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Huawei Pura 70 Ultra, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.