Când se lansează oficial al treilea şi ultimul sezon al serialului fenomen Squid Game? (avem şi un teaser pentru trailer)

Filme
/
/
7 mai 25
/

Foarte probabil mulţi consideraţi că forţez puţin nota numindu-l serial fenomen, însă iată câteva cifre grăitoare despre acesta:

Sezonul 1 lansat în noiembrie 2021;

  • cel mai urmărit show din istoria Netflix (după prima lună a fost vizionat în peste 142 de milioane de locuinţe din întreaga lume);
  • a generat pentru Netflix încasări de peste 900 de milioane de dolari;
  • are deja 92 de nominalizări la diverse premii, dintre care 44 au fost câştigate (inclusiv 6 premii Emmy).

Sezonul 2 lansat în decembrie 2024;

  • cele mai multe vizionări din istoria Netflix în săptămâna de debut;
  • 192.6 milioane de vizionări totale, al treilea cel mai vizionat sezon al unui serial din istoria Netflix.

Despre sezonul 2 am scris şi eu un articol tip opinie în decembrie anul trecut, aşa că vă invit să îl citiţi (dacă nu aţi făcut-o deja). În acest articol am spus în titlu că sezonul 2 pare a fi mai mult un preludiu pentru sezonul 3, iar acum venim cu noutăţi despre acesta.

Sezonul 3 din Squid Game va fi lansat oficial pe Netflix în data de 27 iunie. Acest ultim sezon continuă firul dramatic neîncheiat al sezonului trecut și îl aruncă pe Gi-hun (Jucătorul 456) înapoi în centrul brutal al jocurilor, hotărât să le distrugă odată pentru totdeauna. Încă bântuit de trădarea și pierderea celui mai apropiat aliat, Jung-bae (Jucătorul 390), Gi-hun se confruntă cu noi pericole, printre care și Omul din Față, care se infiltrează în rebeliune deghizat în Jucătorul 001.

Lumea așteaptă cu nerăbdare să vadă marele final scris și regizat de regizorul Hwang Dong-hyuk, care a promis să încheie apoteotic această poveste.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Am văzut War Machine, filmul numărul 1 pe Netflix în data de 8 martie 2026 şi deşi cam superficial în poveste, te întreţine decent într-o seară de weekend

Bine aţi revenit la un nou articol din categoria „am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.

Netflix nu mai cumpără studiourile Warner Bros. şi platforma de streaming HBO Max, după ce Paramount Skydance a oferit o sumă mult mai mare (110 miliarde de dolari vs „doar” 82.7 miliarde de dolari)

În decembrie anul trecut aflam că Netflix va cumpăra studiourile Warner Bros. şi platforma de streaming HBO Max pentru suma de 82.7 miliarde de dolari.

A apărut trailerul oficial al filmului Peaky Blinders: The Immortal Man (unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului pe Netflix)

În decembrie anul trecut vă spuneam că Netflix a decis să facă un film Peaky Blinders, un lungmetraj ce va avea premiera pe 20 martie (adică în aproximativ o lună).