Arhiva
"Veşnicia" s-a născut lângă bloc
Ziua asta a început aiurea. M-am trezit mai devreme cu vreo 30 de minute datorită unui "mic" scandal de pe afară. O tanti şi un mister se certau pe tema animalelor din faţa blocului - a se citi câinilor pentru că alte animale nu sunt (poate doar…
Mac se promovează…
via zoso.ro Ştiu că este un alt clip prin care nu ştiu ce producător ne arată ce serviciu inovator a adus. Toshiba a făcut ceva similar pe la noi (vă mai aduceţi aminte). Ideea este că, de multe ori, ne săturăm de atâta tehnologie, de dependenţa faţă de ea…
Îmi pare rău
Atunci când mă angajez în ceva şi nu îl duc până la capăt. Mai ales când primesc şi un ajutor binevoitor şi eu din diverse cauze, materiale, nu pot duce până la capăt. Dar, întotdeauna, chestiile astea mă motivează pe termen lung. Respectul cuvântului dat este mare lucru, ţin…
Proiectul privind statutul personalului didactic – ceva de prin conţinut.
Printre numeroasele proiecte pe care le discută guvernul Boc în ceea ce priveşte educaţia se află şi un nou statut al personalului didactic. Presupun că la câte evenimente neplăcute au fost în sistem este nevoie de un cod mai stringent şi bine pus la punct,…
România – land of “borders”
Fiecare român a auzit de şmecheriile ce se fac pe la orice primărie cu pavele, trotuare şi borduri. Ne-am obişnuit ca fiece primar să vină cu omul lui şi s-au format adevăraţi regi ai asfaltului (Căşuneanu, un bun exemplu). Din păcate suntem o naţie care acceptă, mult prea…
It – just click this ep. 1
Net-bookurile nu ţin cont de criză şi la capitolul vânzări înregistrează creşteri. Portabilitatea oferită şi preţul sunt de partea lor. Camera digitală cu videoproiector este disponibilă şi în ţara noastră. iPhone 3GS devine un punct central pentru Orange România. Vechiul iPhone este retras din promovare spre…
Ce ascultă un viitor candidat la prezidenţiale…
Fără comentarii...Probabil aşa a mai câştigat 10 votanţi.
Băsescu: 10 – 15.000 de persoane vor fi concediate
Mare parte din personalul bugetar a răsuflat uşurat când a auzit această "veste" de la Traian Băsescu pe TVR1. Cu siguranţă - 300.000 suna înfricoşător şi efectele pentru economia României ar fi fost, mai degrabă, negative decât pozitive. Tot aseară am auzit că nu vor fi atinse domeniile: sănătate,…
Băsescu se joacă cu focul
Tocmai ce l-am urmărit pe mister president Băsescu pe Tvr1 la o ediţie specială de genul Starea naţiunii de prin USA. M-a frapat o chestie legată de politica externă. Preşedintele nostru a recunoscut că a intervenit prin mijloace specifice pentru alegerea ca preşedinte de către parlamentul moldovean a lui Vladimir Voronin. …
BlackBerry Curve 8520 unboxed – un gadget de telefon
Are tot ce îţi poţi dori de la un business mobile.
Cornel Nistorescu, “Securitatea”, Traian Băsescu sau D’le, altu’ este vinovat pentru scandal!
Prin presa scrisă şi pe zona de online se tot vorbeşte de venirea lui Nistorescu la conducerea ziarului Cotidianul. Sute de reacţii şi mii de comentarii care mai de care mai acide şi defăimătoare – ambele tabere folosesc aceleaşi arme. Dar până la urmă cine este de vină pentru acest “scandal”? Majoritatea…
Vecini de bloc şi cablul de net – o nebunie domnule!
Agitaţie mare în balconul vecinilor de vizavi. Un fir a “apărut” la 2 – 3 metri de cuşeta lor ce poartă şi denumirea onorifică de balcon. Urlă maimuţa de nevastă-sa şi primeşte un răspuns din pod. Era cablul de net – vecinul de la parter îşi permite acest lux. Mă uit la ei…
Cel mai accesat site din România pe luna iulie – Trilulilu.ro
Trilulilu revine pe prima poziţie după 12 luni. Anotimpul vacanţelor se continuă bine pentru "youtube-ul românesc"(cum îi spun cei de la Cotidianul). Clasament Iulie 2009 potrivit Sati.ro. Clasament Site Unici Vizite Afişări 1 Trilulilu.ro 2.361.080 7.012.001 63.844.568 2 Forum.softpedia.com 2.246.260 4.913.214 16.708.754 3 ejobs.ro 1.805.135 4.916.234 38.580.092 4 ştirileprotv.ro 1.647.029 4.593.266 22.491.509 5 realitatea.net…
Jeremy Clarkson, Aston Martin Vantage V12 şi viitorul Top Gear
Ultimul episod Top Gear a pus pe gânduri pe fanii emisiunii Top Gear. Jeremy aproape lăsa să se înţeleagă că show-ul s-a terminat (asta dacă luăm sensul figurat a ceea ce spune el în clipul de mai jos). De fapt el este melancolic. Viitorul automoblistic este…
Porsche Gemballa Mirage GT
Aşa arată un Porsche modificat la maxim atât ca design cât şi tehnologie. Pare a fi un avion adus, permanent, la sol.Sursa.
Just click this – ep. 106
Soluţia pentru scăderea costurilor cu salariile bugetarilor pe 2009 - 10 zile fără plată. Cel puţin aşa spun cei de la Cotidianul. Nu cred că vor fi "zile de vacanţă" ci doar "zile fără plată". Un scandal cu diplome universitare false - altul. 45…
Cutremur în România – format în Marea Neagră (5,8 grade pe scara Richter)
Oare?Am fost atât de neSimţit că nu am remarcat nimic. Dacă nu mă uitam pe twitter nici că nu ştiam de existenţa lui. Probabil a fost extrem de mic ca şi magnitudine. Urmează să primim detalii de pe posturile tv - deja Realitatea tv a început seria de live. Au şi ei ce să transmită…
Vreme de stat în casă
Plouă cu intermitenţe şi nu îmi pare rău precum celor care sunt la mare (un exemplu). Aerul este respirabil şi este timpul să mai "experimentez" câte ceva prin online. Doar sunt în vacanţă şi altceva mai bun nu am de făcut. Natura reînvie după toropeala zilelor trecute.
Grila de premiere din Liga Campionilor şi Liga Europa
Champions League şi Europa League îşi premiază echipele participante în funcţie de performanţe – sezonul 2009 – 2010. Liga Campionilor Europa League Campioana 200.000 euro Play-off 90.000 euro* Turul III preliminar 130.000 euro* Intrarea în grupe 1.000.000 euro Turul IV preliminar 2.100.000 euro* Victorie în grupe 140.000 euro Intrarea în grupe 7.100.000 euro Egal…
Jaf armat la Târgovişte
Cunosc casa de schimb valutar la care a avut loc acest jaf. Este pe bulevard dar are o alcătuire ciudată. Mi se pare cam aiurea faptul că sistemul video era instalat dar nefuncţional şi casierul pare a fi lăsat suma de bani destul de "uşor". …
Ecaterina Andronescu "cheltuie" 10 milioane euro pentru Politehnica
Îmi pare rău să o spun dar pe la noi cine împarte parte îşi face. Este şi cazul d-nei ministru Ecaterina Andronescu care plănuieşte printr-o hotărâre de guvern să dispună alocarea a 10 milioane euro pentru realizarea unui amfiteatru la universitatea al cărui rector a fost (mă…
Stick Voyager de 128 Gb
Corsair lansează pe piaţă un Voyager GT de 128 Gb. Ştim deja că a fost pus în vânzare şi un stick de 256 Gb deci valoarea flash-drive-ului nu "sperie". Viteza de citire poate fi şi de 32 Mb pe secundă (arhisuficient). Garanţia este de 10 ani şi…