Motorola

Motorola Moto Z2 Play a fost lansat oficial în România

/
/
12 sept. 17
/
Motorola a organizat astăzi un mic eveniment dedicat presei de specialitate prin care a anunţat lansarea locală a smartphone-ului Motorola Moto Z2 Play. Telefonul este compatibil cu toate accesoriile MotoMods, iar dacă aveţi deja prima generaţie a device-ului, nu are rost să faceţi trecerea la noul terminal deoarece diferenţele sunt minime.

Motorola pregăteşte un smartphone parte a programului Android One

/
/
9 sept. 17
/
Se pare că Google doreşte din răsputeri să relanseze programul Android One, adică o alternativă fezabilă pentru cei interesați de un smartphone cu Android în stadiu nativ, specificații decente la preț corect și update software venit direct din partea companiei americane.

Motorola Moto E4 şi E4 Plus au fost lansate oficial în România

/
/
19 aug. 17
/
La peste 2 luni de la prezentarea oficială la nivel global, Lenovo a adus în România două noi smartphone-uri de buget: Motorola Moto E4 şi E4 Plus. Device-urile dispune de cea mai nouă versiune Android, conectivitate completă, display HD, procesor quad-core, însă îmi par a fi puţin cam scumpe raportat la terminale ca ansamblu:

Motorola Moto X4 – specificaţii complete şi o nouă imagine cu iz oficial

/
/
13 aug. 17
/
Motorola Moto X4 va fi un smartphone mid-range a cărui lansare oficială se pare că va avea loc în data de 24 august. Device-ul va fi unul cu prezenţă globală, iar dintr-o nouă imagine de presă apărută în dot com observăm un terminal cu o construcţie unibody, protecţie cu sticlă atât frontal, cât şi pe…

Motorola Moto G5S şi G5S Plus – detalii oficiale, imagini şi preţ

/
/
1 aug. 17
/
Lenovo a lansat două noi smartphone-uri mid-range: Motorola Moto G5S şi G5S Plus. Ambele vin ca upgrade-uri pentru Motorola Moto G5 şi G5 Plus prezentate în cadrul MWC Barcelona 2017, iar principala îmbunătăţire ar fi la nivelul camerelor foto acolo unde Motorola nu excelează.

Motorola Moto Z2 Force – detalii oficiale, imagini şi preţ

/
/
27 iul. 17
/
În cadrul unui eveniment organizat la New York, Lenovo a lansat cel mai nou flagship al său: Motorola Moto Z2 Force. Împreună cu acest smartphone compania chineză a mai prezentat un nou accesoriu din gama MotoMods şi anume Moto 360 Camera, o cameră capabilă să filmeze 4K la 360 de grade cu sunet 3D.

Motorola Moto Z2 Force – specificaţii neoficiale complete pentru un nou flagship

/
/
21 iul. 17
/
Motorola Moto Z2 Force va fi cel mai nou şi mai puternic telefon al celor de la Lenovo, iar conform informaţiilor actuale lansarea oficială va avea loc la New York pe 25 iulie prin intermediul unui eveniment deschis presei de peste ocean.

Motorola Moto G5S Plus – detalii neoficiale complete

/
/
9 iul. 17
/
Motorola Moto G5S Plus ar urma să fie lansat de către Lenovo pe 25 iulie, însă la cum am fost obişnuiţi în ultima vreme, până atunci vom şti probabil mai toate detaliile importante. Conform informaţiilor actuale, Motorola Moto G5S Plus va păstra design-ul clasic din ultima perioadă, va fi un terminal metalic de tip unibody…

Motorola Moto X4 – cateva detalii şi o primă imagine completă

/
/
6 iul. 17
/
Lenovo lucrează intens pentru a lansa noi produse sub brandul Motorola, iar unul dintre acestea ar putea fi Motorola Moto X4. Lansarea sa era aşteptată în această vară, însă din diverse motive se pare că a fost amânată până spre sfârşitul anului în curs.

Motorola Moto X4 – primele detalii

/
/
11 iun. 17
/
Lenovo se pregăteşte să lanseze pe 30 iunie un nou smartphone mid-range, iar numele său final pare a fi Motorola Moto X4. Există câteva informaţii despre acest device, chiar şi o primă imagine. Câteva detalii despre Motorola Moto X4: certificare IP68 pentru rezistenţă la apă şi praf; cameră foto duală; construcţie tip unibody din sticlă…

Motorola Moto Z2 Play – detalii oficiale, imagini, preţ + noi accesorii MotoMods

/
/
2 iun. 17
/
După o lungă perioadă de zvonuri şi detalii neoficiale, iată că Motorola Moto Z2 Play a fost prezentat oficial publicului larg. Lenovo nu a făcut mare agitaţie în jurul său, poate şi pentru că noul device nu este atât de diferit de prima generaţie:

Motorola Moto C şi Moto C Plus – două telefoane entry-level anunţate în Europa

/
/
15 mai 17
/
Cele mai noi smartphone-uri entry-level destinate şi pieţei europene sunt Motorola Moto C şi Moto C Plus. Acestea sunt construite în totalitate din plastic, au un aspect tipic Motorola şi specificaţii foarte modeste.

Motorola Moto Z2 Play – primele specificaţii

/
/
9 mai 17
/
Motorola Moto Z2 Play se doreşte a fi o versiune îmbunătăţită a deja celebrului Motorola Moto Z Play, însă schimbările nu vor fi dramatice. Se pare că grosimea telefonului va fi redusă cu 1 mm, însă pentru a obţine acest lucru a fost sacrificată bateria: de la 3510 mAh scade la 3000 mAh.