Brands
Xiaomi Mi 8 Lite (Youth Edition) – smartphone mid-range cu procesor Qualcomm Snapdragon 660
Xiaomi a lansat în urmă cu doar câteva ore două noi smartphone-uri: Xiaomi Mi 8 Lite (Youth Edition) cu Qualcomm Snapdragon 660 şi Xiaomi Mi 8 Pro cu Qualcomm Snapdragon 845. În cele ce urmează vom detalia versiunea mai accesibilă, urmând ca într-un articol separat să prezentăm şi noul flagship.
Samsung GALAXY A7 (2018) va avea o cameră foto triplă
Noul trend în segmentul telefoanelor inteligente este cel al camerelor foto triple. Chiar daă acum sunt puţine modele, cred că în 2019 piaţa va fi invadată de astfel de device-uri, chiar dacă în cele mai multe cazuri cel de-al treilea senor nu va avea o utilitate precisă.
Diverse gadget-uri Xiaomi în oferta unui retailer chinez
Probabil ştiţi deja că Xiaomi nu se limitează doar la producţia de smartphone-uri, o gamă variată de device-uri fiind produse sau vândute sub imaginea cunoscutului brand chinezesc.
ZTE Nubia Z18S – prima filmare cu telefonul cu două display-uri
ZTE lucrează la un nou smartphone tip struţo-cămilă, adică un device care iese destul de mult din tiparele obişnuitului. Aşa numitul ZTE Nubia Z18S apare pentru prima oară într-un clip de 9 secunde, suficient cât să observăm câteva dintre cele mai importante elemente exterioare.
Xiaomi afişează din ce în ce mai multe reclame pe smartphone-urile sale
“Preţuri mici, reclame scurte”, cam aşa sună anunţul de promovare al unuia dintre retailerii din România, iar pentru Xiaomi acest anunţ ar trebui modificat în “Preţuri mici, reclame scurte şi multe”.
Replica: Ce lipsește Huawei în a deveni noul Apple?
Acest articol este redactat de către Dan Pandrea. În urmă cu ceva timp, Emil a publicat o opinie despre popularitatea și performanțele Huawei în raport cu Apple. Ideile pe care le-a expus sunt bune, chiar vă recomand să le citiți. Însă Emil s-a limitat doar la ariile în care Huawei concurează direct cu Apple: telefoanele…
Bursa zvonurilor: Xiaomi Redmi Note 6 Pro
Toamna lui 2018 ne va aduce un nou smartphone din gama Redmi Note. Scăpările din ultima perioadă confirmă faptul că lansarea modelului Xiaomi Redmi Note 6 Pro este foarte aproape, iar hands-on-ul de mai jos elimină orice mister legat de design-ul său:
Viitorul CEO al Vodafone Group anunţă concedieri masive, inclusiv în România
Din luna octombrie noul CEO al Vodafone Group va fi Nick Read, iar obiectivul său declarat este acela de a reduce datoria companiei care în acest moment se învârte în jurul a 31 miliarde de euro.
Xiaomi testează deja Android 9.0 Pie pentru Xiaomi Pocophone F1
Xiaomi Pocophone F1 a apărut de nicăieri în luna august şi pentru că vine cu un hardware premium la preţ de mid-range, acest smartphone a relansat peste noapte termenul de “flagship killer”.
Xiaomi Mi 8 Youth va fi lansat pe 19 septembrie în peste 10 variante de culoare
Este clar că Xiaomi Mi 8 Youth va fi un smartphone destinat tinerilor atât din perspectiva preţurilor, cât şi din cea a diversităţii coloristice. Noul device Xiaomi va fi anunţat oficial pe 19 septembrie şi încă din primele zile de comandă va fi disponibil în peste 10 variante de culoare: negru, roz auriu, auriu, alb,…
Repararea unui iPhone Xs Max va costa cât un iPhone 8 nou
Apple continuă să practice preţuri ridicol de mari, însă atât timp cât utilizatorii plătesc aceste sume, de ce nu ? Cea mai nouă situaţie de acest gen este legată de costurile de reparaţie ale noului model iPhone Xs Max.
Cele trei variante de culoare pentru Google Pixel 3 și Pixel 3 XL + colecție de specificații
Google Pixel 3 și Pixel 3 XL urmează a fi prezentate pe 9 octombrie. Compania americană a prezentat cele trei variante de culoare: Alb, Negru și Verde mentă. A treia alegere consider a fi curajoasă și diferită față de ceea ce Google ne-a obișnuit până acum pe telefoanele din gama Pixel.
Foxconn trage tare şi produce peste 300.000 de iPhone Xr pe zi
Emil explica într-un articol anterior motivele pentru care consideră că iPhone Xr va fi cel mai bine vândut dintre cele trei iPhone-uri lansate în urmă cu doar câteva ore şi se pare că şi Apple se aşteaptă la acelaşi lucru.