Brands
Xiaomi Mi Mix 2S va fi primul smartphone cu procesor Qualcomm Snapdragon 845
Xiaomi pregăteşte o scurtă prezentare de presă înainte de MWC Barcelona 2018, iar toate zvonurile indică lansarea smartphone-ului Xiaomi Mi Mix 2S. Interesant este că acest telefon ar urma să fie anunţat ca fiind primul terminal cu Qualcomm Snapdragon 845, însă rămân ceva semne de întrebare legate de disponibilitatea comercială (s-ar putea ca aceasta să…
Samsung GALAXY S9 şi S9 Plus vor fi disponibile la lansare în 4 variante de culoare
Samsung va anunţa smartphone-urile Samsung GALAXY S9 şi S9 Plus pe 25 februarie în cadrul unui eveniment Unpacked ce precede MWC Barcelona 2018 şi chiar dacă mai sunt câteva zile bune până atunci, trebuie să recunoaştem că în proporţie de peste 90% ştim cum vor arăta cele două telefoane.
Xiaomi Mi 7 şi posibile specificaţii hardware
Xiaomi Mi 7 va fi unul dintre cele mai interesante telefoane inteligente ale anului şi chiar dacă mai avem ceva de aşteptat până la lansarea din luna aprilie, săptămânal apar noi informaţii, mai mult sau mai puţin credibile.
LG V30s va fi anunţat oficial în cadrul MWC Barcelona 2018
LG şi-a anunţat deja prezenţa în cadrul MWC Barcelona 2018 şi chiar dacă lansarea flagship-ului LG G7 a fost amânată, tot va exista o noutate în materie de smartphone-uri. Producătorul sud-coreean a decis să vină la târgul catalan cu o versiune upgradată a modelului LG V30.
Huawei P20 Lite – câteva informaţii hardware şi primele imagini clare
Huawei P20 Lite ar putea fi lansat oficial pe 27 martie împreună cu Huawei P20 şi P20 Plus. Dacă ultimele două smartphone-uri vor integra trei camere foto, versiunea mai modestă va aduce doar doi senzori poziţionaţi în stilul iPhone X.
Samsung Electronics a anunţat un profit de 14.13 miliarde de dolari în ultimul trimestru din 2017
Samsung Electronics a anunţat rezultatele financiare pentru ultimul trimestru din 2017, iar acestea sunt spectaculoase. Conform datelor oferite de companie, cifra de afaceri înregistrată a fost de 65.98 trilioane woni (61.54 miliarde dolari), iar profitul operaţional de 15.15 trilioane woni (14.13 miliarde dolari).
Samsung Cinema LED 3D – primul ecran cinematografic LED 3D din lume
Samsung Cinema LED 3D a fost lansat în cadrul expoziţiei Integrated Systems Europe 2018 ca fiind primul ecran cinematografic LED 3D din lume. Acest ecran reprezintă viziunea actualizată a companiei sud-coreene pentru tot ce înseamnă tehnologie 3D.
Conform unui studiu Huawei, 95% dintre români nu pleacă de acasă fără smartphone
Este clar că smartphone-ul este gadget-ul care nu lipseşte omului modern, iar românii nu fac notă discordantă. Huawei şi-a dorit să afle care este comportamentul utilizatorilor în materie de smartphone-uri pe parcursul a 24 de ore, iar împreună cu compania multinaţională de cercetare de piaţă, IPSOS, a realizat un studiu în 12 ţări europene (inclusiv…
Allview P8 Pro – smartphone de buget cu display FullHD şi cameră foto de 13 megapixeli
Allview P8 Pro este cel mai nou smartphone al companiei braşovene din segmentul entry-level. Telefonul este construit din plastic, însă are o ramă metalică ce îi oferă un plus de eleganţă.
Sony Xperia L2 la precomandă prin eMAG
Nu doar Huawei P Smart este listat la precomandă de către eMAG, un alt smartphone din categoria mid-range se află în aceeași situație - Sony Xperia L2.
Panasonic susține și în acest an Jocurile Olimpice de Iarnă și Jocurile Paralimpice
Panasonic Corporation susține de 30 de ani Jocurile Olimpice în calitate de Top Sponsor și este Partener Internațional Oficial al Jocurilor Paralimpice. Astfel, gigantul nipon este direct implicat în cea de-a XXIII-a ediție a Jocurilor Olimpice de Iarnă și cea de-a XII-a ediție a Jocurilor Paralimpice de Iarnă, care se vor desfășura în PyeongChang, Korea.
Sony Xperia X şi Xperia X Compact au primit update la Android 8.0 Oreo
Sony a început să distribuie update-ul către Android 8.0 Oreo pe smartphone-urile Sony Xperia X şi Xperia X Compact. Noul firmware are numărul 34.4.A.0.364 şi include pe lângă noutăţile prezente în cea mai nouă versiune Android şi patch-ul cu update-ul de securitate 1 ianuarie 2018.
Vodafone confirmă negocierile cu Liberty Global (UPC în România) pentru achiziţia unor active în Europa
Tatonările dintre Vodafone şi Liberty Global sunt destul de vechi, chiar de prin toamna lui 2014, însă de fiecare dată negocierile s-au finalizat la fel cum au început: fără niciun rezultat.