Brands
ASUS a lansat 6 noi telefoane din seria Zenfone 4
Aşa cum a promis, ASUS a lansat în Taiwan în cadrul unui eveniment dedicat 6 noi smartphone-uri: ASUS ZenFone 4, ZenFone 4 Pro, ZenFone 4 Max, ZenFone 4 Max Pro, ZenFone 4 Selfie şi ZenFone 4 Selfie Pro. Toate terminalele vor fi comercializate pentru început doar în Asia, urmând ca din toamnă să ajungă şi…
LG V30 – unul dintre cele mai frumoase smartphone-uri cu lansare în această toamnă
În urmă cu două zile vă spuneam că Huawei Mate 10 va atrage toată atenţia la prezentarea oficială din octombrie, însă se pare că LG nu se va lăsa mai prejos, iar LG V30 va reprezenta o concurenţă serioasă pentru device-ul Huawei, cel puţin din punct de vedere estetic.
ASUS Zenfone 4, Zenfone 4 Max, Zenfone 4 Selfie şi Zenfone 4 Selfie Pro – randări de presă care ne prezintă toate detaliile estetice
Lansarea smartphone-urilor ASUS Zenfone 4, Zenfone 4 Max versiunea compactă, Zenfone 4 Selfie şi Zenfone 4 Selfie Pro va avea loc peste câteva ore. Cu toate acestea fanii din întreaga lume nu stau cu sufletul la gură pentru că în dot com circulă de ceva timp toate informaţiile hardware, cât şi câteva imagini destul de…
Sony Xperia XZ1 – specificaţii hardware şi primele imagini pentru un nou flagship
Sony se pregăteşte de lansarea unui nou smartphone tip flagship, iar cele mai noi informaţii susţin ideea că acesta va fi prezentat în cadrul IFA Berlin 2017, eveniment ce va avea loc în perioada 1 – 6 septembrie.
Noile randări cu Huawei Mate 10 ne prezintă un smartphone foarte elegant
Huawei ştie să facă telefoane frumoase şi ne-a dovedit acest lucru în ultimii ani prin modele precum Huawei P9, Huawei P10, Huawei Mate 9 sau chiar Huawei Nova 2. Dacă anul trecut în toamnă Xiaomi impresiona prin Xiaomi Mi Mix, se pare că în toamna lui 2017 Huawei va atrage toată atenţia prin intermediul Huawei…
Samsung Gear Fit2 Pro – primele detalii
Se pare că pe 23 august Samsung va lansa nu unul, ci două noi produse. Dacă despre Samsung Galaxy Note8 ştie toată lumea, noi informaţii susţin că în aceeaşi zi va fi prezentată publicului larg şi brăţara inteligentă Samsung Gear Fit2 Pro.
Cel mai mare display OLED din lume are o lungime de 14 metri şi peste 1.7 miliarde de pixeli
LG Display este cu siguranţă unul dintre cei mai cunoscuţi producători de ecrane din lume, iar panourile cu tehnologie OLED sunt printre cele mai apreciate. Compania sud-coreeană şi-a propus să ajungă în Cartea Recordurilor construind în mallul din Dubai un display OLED gigant.
ZTE Blade Z Max – phablet de buget cu display de 6 inci şi cameră foto duală
ZTE Blade Z Max este un phablet de buget ce are o construcţie din plastic şi un spate zimţat pentru un grip mai bun, display de 6 inci cu rezoluţie FullHD, cameră foto duală (16 megapixeli + 2 megapixeli), scanner de amprentă şi Android 7.1.1 Nougat la capitolul sistem de operare.
Motorola Moto X4 – specificaţii complete şi o nouă imagine cu iz oficial
Motorola Moto X4 va fi un smartphone mid-range a cărui lansare oficială se pare că va avea loc în data de 24 august. Device-ul va fi unul cu prezenţă globală, iar dintr-o nouă imagine de presă apărută în dot com observăm un terminal cu o construcţie unibody, protecţie cu sticlă atât frontal, cât şi pe…
Xiaomi Redmi Note 5A – prima imagine şi câteva detalii hardware
Se pare că Xiaomi doreşte să lanseze şi o versiune ieftină a gamei sale “Redmi Note” în stilul celei “Redmi”. Aceasta include în acest moment mai multe variante de telefoane, cea mai ieftină fiind Xiaomi Redmi 4A care poate fi achiziţionată undeva pe la 90 dolari.
ASUS Zenfone 4, Zenfone 4 Selfie şi Zenfone 4 Selfie Pro – detalii hardware complete şi preţ înainte de lansare
Pe 17 august taiwanezii de la ASUS vor lansa mai multe smartphone-uri din seria “Zenfone 4". Printre acestea vom vedea ASUS Zenfone 4, Zenfone 4 Selfie şi Zenfone 4 Selfie Pro, terminale despre care aflăm toate informaţiile hardware, software şi de preţ cu câteva zile bune înainte de prezentarea oficială.
Lenovo K8 Note – smartphone cu procesor MediaTek Helio X23 şi cameră foto duală
Lenovo K8 Note este cel mai nou smartphone mid-range al companiei chineze. Vorbim de un terminal cu aspect plăcut, construcţie metalică tip unibody, cameră foto duală (13 megapixeli + 5 megapixeli) ce permite realizarea de imagini tip bokeh, scanner de amprentă pe spate şi tehnologie audio Dolby Atmos.
Xiaomi Mi 5X şi preţul la precomandă
Xiaomi Mi 5X este cu siguranţă unul dintre cele mai elegante smartphone-uri mid-range la ora actuală, cu o construcţie de calitate şi un aspect premium. Telefonul aduce o cameră foto duală 2 x 12 megapixeli cu PDAF, scanner de amprentă poziţionat pe spate, o grosime de 7.3 mm, 3 variante de culoare: auriu, roz şi…