Brands

Samsung Galaxy A5 2016 a primit update la Android 6.0 Marshmallow în România

/
/
4 iul. 16
/
Unul dintre cele mai bine primite smartphone-uri de către români în 2016 a fost Samsung Galaxy A5 2016. Acest telefon atrage printr-un hardware echilibrat, design atrăgător, autonomie ridicată şi chiar dacă preţul său este destul de ridicat, terminalul este un succes în oferta operatorilor de telefonie mobilă (preţul devine mult mai competitiv prin intermediul unui…

Panasonic Eluga Note – smartphone cu 3 GB RAM, 32 GB spaţiu de stocare şi Android 6.0 Marshmallow

/
/
4 iul. 16
/
Panasonic a lansat în India smartphone-ul Panasonic Eluga Note, device cu specificaţii destul de comune pe telefoanele chinezeşti de sub 150 – 180 dolari. Noul terminal aduce un display de 5.5 inci cu rezoluţie FullHD, procesor octa-core MediaTek, 3 GB RAM, 32 GB spaţiu de stocare, conectivitate 4G cu VoLTE şi un acumulator de 3000…

LG G5 este un eşec total la capitolul vânzări, iar divizia de mobile LG se restructurează

/
/
4 iul. 16
/
LG este unul dintre producătorii mondiali de telefoane inteligente care investeşte masiv în cercetare-dezvoltare, iar anul acesta marele său pariu a fost smartphone-ul semi-modular LG G5. Împreună cu accesoriile compatibile, LG a creat un ecosistem care în teorie oferea posibilitatea companiei sud-coreene să iasă în faţă.

Bursa zvonurilor: Xiaomi își pregătește intrarea pe nișa laptopurilor de gaming

/
/
2 iul. 16
/
Xiaomi îşi diversifică constant categoriile de produse, iar una dintre noutăţile acestui an va fi cea a laptopurilor dedicate pasionaţilor de jocuri. Se pare că lansarea va avea loc undeva la sfârşitul acestei luni, iar device-urile vor avea diagonale ale ecranului cuprinse între 12.5 inci şi 15.6 inci.

Primele imagini cu Samsung GALAXY Note 7 dezvăluie “noul” design

/
/
2 iul. 16
/
În urmă cu câteva zile vă anunţam specificaţiile hardware ale noului phablet Samsung Galaxy Note 7, iar foarte mulţi dintre voi aţi fost încântaţi de acestea. Acelaşi cont de Twitter @evleaks ne oferă astăzi şi primele randări de presă pentru acest terminal, iar dacă la capitolul hardware aţi fost plăcut suprinşi, la estetică nu cred…

HTC Marlin Nexus – specificaţii posibile pentru urmaşul lui Huawei Nexus 6P

/
/
1 iul. 16
/
În octombrie, Google urmează a face anunțul oficial pentru Android Nougat, iar împreună cu aceasta vor fi prezentate şi noile smartphone-uri din gama Nexus. Conform informaţiilor vehiculate pe site-urile de specialitate, urmaşul modelului Huawei Nexus 6P se va numi HTC Marlin Nexus (cel puțin actuala fază de dezvoltare). 

BlackBerry pare a fi în mare criză în condiţiile în care noul său telefon va fi un Alcatel rebranduit

/
/
1 iul. 16
/
Primele informaţii despre noul smartphone BlackBerry Hamburg păreau interesante, mai ales că la capitol design ieşea în faţă cu ceva diferit. Din păcate probleme financiare cu care se confruntă compania par a fi serioase, iar conform surselor din piaţă, BlackBerry a renunţat în a-şi construi propriul terminal şi a ales o variantă mai ieftină.

ZTE Nubia Z11 – flagship cu 6 GB RAM, Qualcomm Snapdragon 820 şi display edge-to-edge

/
/
29 iun. 16
/
ZTE a lansat cel mai puternic smartphone din portofoliu: ZTE Nubia Z11. Ca orice alt flagship din ultima perioadă şi acesta urmează acelaşi traseu standard: procesor quad-core Qualcomm Snapdragon 820, 4 / 6 GB RAM, scanner de amprentă, Android 6.0 Marshmallow şi funcţie de încărcare rapidă a bateriei (Quick Charge 3.0).

Microsoft a plătit 10.000 dolari unei utilizatoare pentru ca i-a instalat forţat Windows 10

/
/
28 iun. 16
/
Microsoft încearcă prin toate metodele posibile şi imposibile să instaleze Windows 10 pe calculatoarele a cât mai mulţi utilizatori la nivel mondial, chiar şi fără acceptul acestora. Am scris şi un articol despre această practică imorală şi ilegală, însă Microsoft continuă să o folosească.

Orange oferă tuturor utilizatorilor internet 4G stabil pe drumurile care duc către munte şi către mare

/
/
27 iun. 16
/
Pentru că în această perioadă a anului traficul de date creşte semnificativ pe drumurile care leagă capitala ţării de munte şi de mare, Orange garantează utilizatorilor săi că începând de astăzi, 27 iunie, vor beneficia de acoperire 4G continuă pe principalele rute care duc spre destinaţiile de vacanţă:

Samsung Galaxy Note 7 – specificaţii detaliate pentru unul dintre cele mai puternice smartphone-uri

/
/
27 iun. 16
/
Producătorul sud-coreean Samsung lucrează de zor în stabilirea ultimelor detalii legate de mult aşteptata lansare a smartphone-ului Samsung Galaxy Note 7. Acest telefon va fi prezentat publicului larg pe 2 august, iar informaţiile neoficiale existente până la această oră ne fac o idee despre cum va arăta viitorul phablet.

O primă imagine cu carcasa lui iPhone 7 confirmă camera foto de dimensiuni considerabile

/
/
27 iun. 16
/
Ştim că Apple încearcă să ţină secret toate noutăţile ce vor fi implementate pe viitorul iPhone 7, însă cu o armată de distribuitori din întreaga lume acest lucru este foarte greu de obţinut. Zilnic apar veşti mai mult sau mai puţin veridice despre acest smartphone, însă până în acest moment nu a fost nimic de…

Xiaomi Mi 4i la doar 587 lei în oferta unui retailer local

/
/
23 iun. 16
/
Xiaomi Mi 4i este un smartphone lansat undeva în luna aprilie a anului trecut, iar în această perioadă este deja un telefon aflat la finalul carierei. Foarte mulţi retaileri, atât din România, cât şi din străinătate, încearcă să epuizeze stocurile pentru a face loc noilor generaţii.