Smartphone

În curând am putea primi în cutia de retail doar smartphone-ul (producătorii se gândesc să renunţe şi la cablul USB pentru alimentare)

Smartphones
/
/
7 oct. 25
/
Pentru cei care acum descoperă lumea minunată a telefoanelor inteligente, aflaţi că în urmă cu mulţi, mulţi ani, când lumea era mai calmă şi soarele mai galben, producătorii livrau smartphone-urile în cutii de retail mari şi complete (primeai cablu USB pentru alimentare, încărcător, căşti, iar în foarte multe cazuri folie şi husă de protecţie).

Bursa zvonurilor: Samsung Galaxy S26 Ultra primește Privacy Display, iar foliile dedicate nu-și mai au rostul

Smartphones
/
/
3 oct. 25
/
Am văzut destule smartphone-uri cu folie aplicată ce nu permite vizibilitatea display-ului din laterale. Nu am instalat așa ceva până acum, dar înțeleg existența unei astfel de nișe.

AnTuTu a publicat lista celor mai puternice 10 smartphone-uri din septembrie 2025

Smartphones
/
/
2 oct. 25
/
Aşa cum ne-am obişnuit, începutul fiecărei luni vine cu topul celor mai puternice 10 smartphone-uri prezentat de AnTuTu.

OnePlus 15 – unboxing pentru varianta de China și imagini oficiale

Smartphones
/
/
1 oct. 25
/
OnePlus 15 a primit un unboxing din partea președintelui companiei - Louis Lee. Discutăm despre varianta de China, dar nu cred că vor fi diferențe majore la ediția globală ce va ajunge la început de 2026 și în Europa.

Motorola Moto G86 5G sau cum a evoluat seria Moto G în aproape 12 ani de existență

Gadget
/
/
22 sept. 25
/
De mai bine de un deceniu, gama Moto G este cea în care an de an sunt lansate smartphone-urile accesibile Motorola, adică cele în care raportul preț / specificații este cel mai important, fără ca asta să însemne compromisuri majore în ceea ce privește calitatea și experiența de utilizare.

Huawei Pura 80 Ultra – review (Cel mai mare senzor telephoto aici în acțiune)

Gadget
/
/
16 sept. 25
/
Am folosit ca telefon personal un Huawei Pura 70 Ultra timp de peste un an și vă spun că este greu să renunți la un așa cameraphone… Am schimbat cu puțin timp în urmă telefonul de zi cu zi, fără a avea un motiv întemeiat să fac asta, mai nimic nu m-a dezamăgit sau măcar…

iPhone 17 Pro Max, iPhone 17 Pro, iPhone Air și iPhone 17 la precomandă prin eMAG

Gadget
/
/
12 sept. 25
/
eMAG se pregătește să deschidă precomenzile pentru cele mai noi iPhone-uri din cursul zilei de astăzi, de la 15.00.

iPhone 17 Pro și iPhone 17 Pro Max – reîntoarcerea la aluminiu, design nou în partea spate și tele de 48 Megapixeli

Smartphones
/
/
10 sept. 25
/
Apple și-a propus prin iPhone 17 Pro și iPhone 17 Pro Max să joace puțin diferit față de seriile anterioare, iar aici m-aș referi în special la partea spate cea primit un design ușor distinct.

iPhone Air sau cum arată un smartphone cu 5.6 mm în talie, baterie de 3149 mAh și un singur senzor la camera principală

Smartphones
/
/
10 sept. 25
/
iPhone Air deschide cumva o nișă nouă în portofoliul Apple - smartphone-urile cu design slim. Atinge 5.6 mm și concurează cu Samsung Galaxy S25 Edge ce se oprește la 5.8 mm.

iPhone 17 – display mai mare și rată de refresh la 120Hz, procesor Apple A19 și 256 GB stocare din echiparea de bază

Smartphones
/
/
10 sept. 25
/
Mi se pare haios că până și Apple a ajuns pe smartphone-urile sale să aducă 256 GB stocare, iar alte companii încă ies în față cu 128 GB stocare pe cele mai noi telefoane mobile din ofertă.

IFA 2025: Samsung Galaxy S25 FE – primele impresii (baterie mai mare, încărcare la 45W și cameră frontală cu senzor mai bun)

Smartphones
/
/
6 sept. 25
/
Samsung a lansat Galaxy S25 FE în cadrul IFA Berlin 2025. A fost prezentat alături de tabletele din seria Tab S11, dar și de alte electrocasnice de la compania sud-coreeană (robot de aspirare, mașină de spălat cu AI, sistem audio pentru petreceri aka boxă portabilă pe dimensiuni mari etc).

AnTuTu a publicat lista celor mai puternice 10 smartphone-uri din august 2025

Smartphones
/
/
3 sept. 25
/
Aşa cum ne-am obişnuit, începutul fiecărei luni vine cu topul celor mai puternice 10 smartphone-uri prezentat de AnTuTu.

Bursa zvonurilor: Bateria lui Samsung Galaxy S26 Ultra a fost certificată în China

Smartphones
/
/
27 aug. 25
/
Mai sunt câteva luni bune până la debutul oficial al seriei Galaxy S26, dar informațiile curg în ritm continuu. Samsung are o abordare ceva mai precaută pe partea de acumulator, știm prea bine istoricul.

Seria Huawei Pura 80 lansată comercial în România – Primele impresii pentru modelul Ultra + cod exclusiv de discount de -2.000 sau -1.500 lei

Smartphones
/
/
26 aug. 25
/
Huawei nu renunță în a importa oficial în țara noastră seria Pura 80, iar noi putem comanda de azi modelele Pro și Ultra, fiind organizată și o promoție de lansare. Aceasta presupune ca până la 30 septembrie 2025 fiecare client de Huawei Pura 80, fie el Pro sau Ultra, să primească un cupon cadou în…

Motorola Edge 60 – review (Arătos și echilibrat, fără minusuri serioase)

Smartphones
/
/
24 aug. 25
/
La jumătatea lunii aprilie a acestui an, adică la doar câteva zile de la lansarea oficială, vă prezentam pe larg Motorola Edge 60 Fusion, iar acum revin cu un review pentru alt smartphone al aceleiași companii, din aceeași serie și chiar un model extrem de similar, diferențele fiind minime. Tocmai din acest motiv voi face…

Este sau nu ţeapă smartphone-ul lui Trump? Acum are o altă estetică, clonă de Samsung Galaxy S25 Ultra

Smartphones
/
/
23 aug. 25
/
Trump T1 Phone a fost anunţat cu surle şi trâmbiţe în luna iunie a acestui an, însă de atunci şi până în prezent foarte multe lucruri s-au schimbat, unele care ne fac să ne întrebăm: Este sau nu ţeapă smartphone-ul lui Trump?

Google Pixel 10 Pro și Google Pixel 10 Pro XL – Tensor G5 pe 3nm, baterii mai mari și accesorii magnetice

Smartphones
/
/
21 aug. 25
/
Pixel 10 Pro și Pixel 10 Pro XL au primit un procesor mai bun, baterii o idee mai mari și suport pentru Qi2 ce include și suport pentru diferite accesorii magnetice.

Google Pixel 10 – Tensor G5 pe 3nm, trei senzori la camera principală și baterie mai mare

Smartphones
/
/
20 aug. 25
/
Google Pixel 10 mi se pare a fi cel mai interesant din seria de smartphone lansată astăzi. Este atât de bine pus la punct că nu prea văd de ce ai face pasul spre Pixel 10 Pro sau Pixel 10 Pro XL.

Prețurile la precomandă pentru Google Pixel 10, Pixel 10 Pro și Pixel 10 Pro XL la eMAG

Smartphones
/
/
20 aug. 25
/
Google a lansat seria Pixel 10, iar cele 3 modele le descoperiți în oferta celui mai mare magazin online românesc.

Urmărește LIVE Made by Google 25 și lansarea seriei Pixel 10 + detalii aflate până acum despre Pixel 10 Pro Fold, Pixel 10 Pro XL, Pixel Watch 4 etc

Smartphones
/
/
19 aug. 25
/
Mâine este evenimentul de lansare pregătit de către Google pentru seria Pixel 10, dar mai sunt și alte produse ce urmează a fi prezentate (smartwatch, căști și cine știe ce a mai pregătit compania americană).

Samsung Galaxy Z Flip7 – review (Alegerea naturală în segmentul flip, dacă îți și permiți…)

Smartphones
/
/
17 aug. 25
/
În urmă cu puțin peste o lună, adică fix atunci când Samsung a dezvăluit oficial cea mai nouă gamă de telefoane pliabile, aduceam primele impresii pentru cea de-a șaptea generație Galaxy Z Flip. Acum, după ce am avut ocazia de a petrece câteva zile cu un exemplar Samsung Galaxy Z Flip7, pot emite niște impresii,…

Piaţa europeană de pliabile a crescut cu 37% în 2024, însă oferta este limitată (practic doar doi producători contează cu adevărat)

Smartphones
/
/
15 aug. 25
/
Oricât încearcă specialiştii să ne convingă că pliabilele au priză la public, adevărul este că deşi au trecut mai bine de 3-4 ani de la lansarea acestei categorii, smartphone-urile de acest fel sunt încă extrem de nişate.

Prima lansare europeană a HONOR Magic V5 a avut loc în România – Cel mai subțire telefon pliabil din lume, prezentat într-un eveniment spectaculos

Smartphones
/
/
14 aug. 25
/
În urmă cu câteva zile a fost organizat evenimentul de lansare oficială pe piața din România a celui mai spectaculos pliabil de tip fold pe care l-am văzut până acum. În fapt, la București a fost consemnat în premieră momentul intrării pe piața europeană pentru HONOR Magic V5. Din partea mea, a fost organizat unul…

Care sunt etapele prin care trece un smartphone înainte de a ajunge în mâinile noastre?

Smartphones
/
/
12 aug. 25
/
În cadrul articolului „Honor se află într-o fază avansată de testare a smartphone-ului cu procesor MediaTek Dimensity 8500 şi baterie uriaşă de 10.000 mAh” am explicat puţin ce înseamnă faza de testare NPI (New Product Introduction) în procesul de producţie a unui smartphone.

Producătorul chinez Ulefone (un brand B-List puternic nişat) cere peste 8500 lei pe un smartphone stil cărămidă

Smartphones
/
/
8 aug. 25
/
Vă mai aduceţi aminte de producătorii B-List de genul Ulefone, Elephone, Blackview, Bluboo şi alte denumiri din acestea mai ciudate care agitau apele în urmă cu mai mulţi ani?