Ce este DeepSeek și de ce a luat întreaga piață AI prin surprindere?

Software
/
/
27 ian. 25
/

De câteva zile se discută intens despre DeepSeek, iar efectele sale aș spune că au ieșit la iveală dis-de-dimineață când acțiunile a multe companii din domeniul AI au pornit pe un trend descendent.

DeepSeek este o companie chineză specializată în AI. Au lansat de câteva zile DeepSeek-R1 ce s-a dovedit a fi la un nivel similar de funcționalitate cu ChatGPT-o1. Îl puteți testa gratuit în varianta web sau în aplicația de mobile – Android sau iOS. Trebuie doar să vă faceți cont printr-o adresă de mail sau să vă conectați cu un cont Google.

Cu ce impresionează DeepSeek?

Ei reușesc să dovedească că nu ai nevoie de plăci grafice de ultimă generație și de bugete de zeci sau sute de milioane de dolari spre a avea un tool AI generativ funcțional. Și mai ales arată că modelul închis nu are șanse să scaleze la fel de bine precum cel de tip open source (licență ce permite modificarea și comercializarea sa în orice reutilizare).

DeepSeek îl are ca fondator pe Liang Wenfeng – trader ce în 2016 și-a deschis un algoritm pentru bursă. A avut parte de succes, iar portofoliul său de la High-Flyer a ajuns a fi estimat la peste 7 miliarde dolari. În 2023 a pornit DeepSeek și a declarat că la High-Flyer au cumpărat peste 10.000 de plăci grafice NVIDIA A100 înainte ca sancțiunile puse de SUA către China să intre în vigoare.

Costurile pentru DeepSeek-V3 în antrenarea sa au fost în jurul a 5.5 milioane dolari (în jur de 3% față de bugetul de care a a avut nevoie OpenAI pentru ChatGPT-o1). Trebuie să avem în vedere și faptul că discutăm strict de informațiile oferite de către compania chineză și nu știm exact care sunt costurile totale. ByteDance și DeepSeek sunt printre cele mai căutate locuri de muncă pentru cei ce programează AI în China (au salarii foarte bune, iar costurile de genul nu avem idee dacă le-au prins în bugetul amintit).

Funcționează precum ChatGPT, dar consumă de 10 ori mai puțină putere de procesare…

Mai multe detalii despre modul de funcționare al DeepSeek descoperiți în articolul de aici.

Am instalat DeepSeek și ChatGPT pe telefon și pot să spun că sunt impresionat de viteza cu care funcționează. Acuratețea rezultatelor nu este la un nivel atât de bun precum la ChatGPT, mai sunt chestii de pus la punct. Îl puteți testa gratuit, iar OpenAI taxează cu până la 200 dolari pe lună (ei spun că nici așa nu acoperă costurile).

În SUA de la investirea lui Donald Trump se discută intens despre proiectul Stargate în valoare de 500 miliarde dolari, program ce ar trebui să mențină avantajul SUA în AI pe termen lung. Faptul că o companie chineză aproape necunoscută reușește aproape din neant să devină concurent serios și pe o platformă open source aduce neliniște, în sensul în care nu se așteptau din partea chinezilor să fie atât de avansați. Se discută și de utilitatea restricțiilor impuse, restricții ce cumva au fost depășite și au stârnit creativitatea în ce privește tehnologiile implementate.

Ce spune DeepSeek despre sine?

Ce afirmă ChatGPT despre DeepSeek?

Ați remarcat că interfața este aproape 1 la 1.

Pe de altă parte, DeepSeek își arată originile chinezești. Deja este instruit cum să răspundă la subiecte sensibile precum piața Tiananmen, drepturile omului în China. De aici și grija unor companii a folosit acest tip de unelte AI.

Pe această temă au mai scris Nwradu și Connect.ro.

Categorii: Recomandari, Software
Cuvinte cheie: AI, chatGPT, DeepSeek, OpenAI
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Digi Mobil îşi îmbogăţeşte oferta de smartphone-uri cu 4 noi modele (aprilie 2026)

Digi Mobil, al doilea operator din România după numărul de clienţi pe telefonie mobilă, a actualizat oferta de telefoane inteligente, iar la început de aprilie 2026 oferă spre achiziţie 4 noi modele.

Aspirator robot cu mop MOVA Z60 Ultra Roller Complete – review (Funcții high-end și cea mai bună spălare a podelelor testată până acum)

În ultima perioadă, adică de cam jumătate de an, am testat atât de mulți roboți de aspirare cu fel de fel de funcții extinse încât pot spune că am curățat mult mai rar în mod manual podelele din casă decât în mod complet automat și inteligent chiar. Continui în același ritm, iată, întrucât în ultimele…

Am văzut miniseria braziliană Emergência Radioativa pe Netflix şi recunosc că am devorat cele 5 episoade (mi-a plăcut la fel de mult precum miniseria Chernobyl de pe HBO Max)

Bine aţi revenit la un nou articol din categoria „am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.