Am fost pe la ai mei , pe la „ţară” cum se spune şi mă uitam cât de greu este pentru cei de acolo. Mă refer la cei care încearcă să traiască ocupându-se cu munca câmpului – cea mai veche activitate economică, agricultura.
Sunt familii care au reuşit să prospere şi să facă o mică „industrie” din asta. Şi pe de altă parte cei care au eşuat în încercarea lor – majoritatea.
În opinia mea diferenţa a fost făcută de modul în care s-au organizat. Prea mulţi s-au întins peste cât îi duce plapuma şi au „răcit”. Nu ştiu de ce ţăranul român se blochează în arhetipuri de genul:
Ţăranul: Trebuie să pun aia, aia. aia.
Altul întreabă: Pai dar ştii că nu ieşi în profit….
Ţăranul: Păi dar aşa s-a pomenit, trebuie….
De aia suntem importatori pe agricultură – 70 % din alimente fiind importate. Lipseşte spiritul economiei de piaţă. Chiar şi la cel mai jos nivel trebuie să gândeşti în funcţie de investiţie şi profit. Majoritatea celor sunt la ţară şi îşi cultivă pământul nu scot nici sumele investite, neluând în socoteala munca depusă (care, apropo, niciodată nu este plătită sau răsplătită).
La noi nu există ferme cu adevărat ci doar făcături. Fiecare ţăran se ocupă de la creşterea a câteva găini până la cultivarea porumbului. Lipseşte specializarea pe un segment şi când obiectivele sunt multe şi mărunte nu îţi iese nimic.
Dar deja mă întind cu vorba şi se ştie că românul este priceput la politică, fotbal şi agricultură. Oricum opinia mea este mai avizată ca a altora datorită faptului că îi văd pe ai mei cum încearcă să scoată ceva din asta (apropo, mai acum vreo 50 de minute eram pe acolo în toiul muncii).