Ce routere cu tehnologia Wi-Fi 7 ar putea folosi Orange în România pentru persoanele fizice?

Hardware
/
/
25 mai 25
/

Într-un articol de acum aproape 2 săptămâni am aflat că Orange a lansat în premieră în România o soluţie Wi-Fi 7 pentru clienţii business.

În curând tehnologia Wi-Fi 7 va deveni accesibilă şi persoanelor fizice, operatorul portocaliu lucrând de zor pentru lansarea comercială a acestui serviciu.

Orange a lansat recent în ţara sa natală două noi routere cu suport Wi-Fi 7 denumite Livebox 7 și Livebox S. Acestea folosesc platforma software SoftAtHome și promit o conectivitate mai rapidă, mai fiabilă și mai eficientă energetic pentru utilizatorii rezidențiali. Livebox 7 este compatibil şi cu tehnologia Multi-Link Operation (MLO), care permite utilizarea simultană a mai multor benzi de frecvență.

Foarte probabil aceste routere vor ajunge curând şi în oferta Orange România dedicată persoanelor fizice. Livebox 7 este un router mai performant, o versiune mai premium (pe acesta l-am putea descoperi în abonamentele mai scumpe), în timp ce Livebox S este un router mai accesibil, cel care va fi folosit la nivel de volum.

Iată principalele caracteristici ale fiecărui router:

Livebox 7;

  • Wi-Fi 7 cu tehnologie Multi-Link, care permite viteze mai mari și stabilitate crescută chiar și în colțurile îndepărtate ale locuinței;
  • viteză de până la 8 Gbit/s, ideală pentru gaming, streaming 8K și dispozitive multiple conectate simultan;
  • instalare intuitivă, cu conectare automată a dispozitivelor Wi-Fi existente.

Livebox S;

  • Wi-Fi 7 inclus;
  • viteze de până la 2 Gbit/s pentru download și 800 Mbit/s pentru upload;
  • instalare rapidă care permite conectarea la fibră fără intervenția unui tehnician, dacă locuința are deja priză optică.


Surse: hdsatelit.com, orange.fr
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Digi Mobil îşi îmbogăţeşte oferta de smartphone-uri cu 4 noi modele (aprilie 2026)

Digi Mobil, al doilea operator din România după numărul de clienţi pe telefonie mobilă, a actualizat oferta de telefoane inteligente, iar la început de aprilie 2026 oferă spre achiziţie 4 noi modele.

Aspirator robot cu mop MOVA Z60 Ultra Roller Complete – review (Funcții high-end și cea mai bună spălare a podelelor testată până acum)

În ultima perioadă, adică de cam jumătate de an, am testat atât de mulți roboți de aspirare cu fel de fel de funcții extinse încât pot spune că am curățat mult mai rar în mod manual podelele din casă decât în mod complet automat și inteligent chiar. Continui în același ritm, iată, întrucât în ultimele…

Am văzut miniseria braziliană Emergência Radioativa pe Netflix şi recunosc că am devorat cele 5 episoade (mi-a plăcut la fel de mult precum miniseria Chernobyl de pe HBO Max)

Bine aţi revenit la un nou articol din categoria „am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.