Ce smartphone-uri cu preţ sub 50 dolari se pot achiziţiona în China, SUA sau România ?

/
/
8 mai 16
/

Piaţa smartphone-urilor ultra low-cost este una încă destul de căutată în special în ţările emergente sau sărace, deorece oferă câte puţin din fiecare la un preţ foarte scăzut. Deşi asemenea device-uri funcţionează foarte rău în cele mai multe cazuri, trebuie apreciat faptul că la sub 200 lei există telefoane inteligente care îţi permit citirea unui mail, navigarea pe internet, utilizarea reţelelor de socializare, ascultarea melodiilor favorite sau realizarea unor fotografii spontane.

Impresionant este că odată cu avansarea tehnologiei, cele vechi se ieftinesc şi ajung ca smartphone-uri mid-range de acum 3-4 ani să coste astăzi cât o noapte la un hotel de 4 stele. Asemenea terminale sunt dedicate unor categorii mai puţin favorizate şi chiar dacă nu vă puteţi imagina să utilizaţi un astfel de device, există în lume numeroşi oameni care nu şi le permit nici pe acestea.

low_cost_smartphone

Am căutat să văd cine este mai norocos atunci când vine vorba de smartphone-uri cu preţ de sub 50 dolari (200 lei), iar rezultatele nu sunt deloc suprinzătoare. Am ales cele mai bune opţiuni din China, Statele Unite ale Americii şi România.

În China există mai multe alternative, însă cea mai bună găsită de mine este Oukitel C2. Acest device aduce un display de 4.5 inci cu rezoluţie FWVGA (854 x 480 pixeli), procesor quad-core MediaTek, 1 GB RAM, 8 GB spaţiu de stocare, cameră foto de 5 megapixeli + frontală de 5 megapixeli (ambele prin interpolare), 3G, baterie de 1800 mAh şi Android 5.1 Lollipop.

Oukitel C2 este disponibil în 4 variante de culoare: negru, alb, auriu şi albastru, oferă suport pentru limba română şi costă 47.89 dolari (188 lei). Dacă mai puneţi un 10-15 dolari puteţi achiziţiona telefoane cu Android 6.0 Marshmallow, display de 5.0 – 5.5 inci cu rezoluţie HD sau camera foto de 8 megapixeli (tot prin interpolare).

oukitel 2

În Statele Unite ale Americii oferta nu mai este atât de variată, însă puteţi găsi ceva interesant. Ce mi-a atras atenţia a fost smartphone-ul Microsoft Lumia 435 care costă fix 50 dolari. Pentru această sumă primiţi display de 4 inci cu rezoluţie de 800 x 480 pixeli, procesor dual-core Qualcomm Snapdragon 200, 1 GB RAM, 8 GB spaţiu de stocare, cameră foto de 2 megapixeli + cameră frontală VGA, baterie de 1560 mAh şi Windows Phone 8.1

Am experienţă îndelungată cu acest telefon deoarece îl utilizez aproape zilnic şi pot spune că pentru 200 lei este un adevărat best-buy. Pentru ceva internet, reţele de socializare şi apeluri de voce este ideal. O alternativă cu Android pentru Statele Unite ale Americii este BLU Advanced 4.0 care costă tot 50 dolari şi oferă display de 4 inci cu rezoluţie WVGA, 512 MB RAM, 4 GB spaţiu de stocare, camera foto de 5 megapixeli şi Android 4.2 Jelly Bean. Aş alege oricând Microsoft Lumia 435.

lumia 435

În România sunt câteva smartphone-uri cu preţ de plecare de sub 200 lei, iar acestea sunt în special telefoane chinzeşti rebranduite de companiile româneşti. Cea mai atrăgătoare ofertă găsită de mine (dacă găsiţi şi altceva vă aştept în zona de comentarii) este pentru Vonino Xylo Q. Acest terminal vine echipat cu un ecran IPS de 4 inci cu rezoluţie 800 x 480 pixeli, procesor quad-core MediaTek, 512 MB RAM, 8 GB spaţiu de stocare, cameră foto de 3.2 megapixeli + cameră frontală VGA, conectivitate 3G, baterie de 1400 mAh şi Android 5.1 Lollipop.

Vonino Xylo Q costă 199 lei şi este o variantă bună pentru cei ce nu vor să investească prea mult într-un telefon sau chiar pentru un copil. Dacă ar fi avut 1 GB RAM ar fi fost o ofertă excelentă, însă la acest preţ cred totuşi că rămâne o ofertă reuşită.

vonino

Părerea mea este că cei mai norocoşi sunt americanii deoarece Microsoft Lumia 435 nu prea are rival Android pe nişa de 50 dolari. Chinezii sunt mai avantajaţi când vine vorba de terminale Android pentru că tot ce înseamnă producţie se realizează acolo, iar românii ies în faţă prin…ei bine…prin nimic.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Piața de smartphone-uri în T4 2025: Apple a fost no. 1, Samsung și Xiaomi pe locurile 2 și 3 ( 1 / 5 telefoane mobile livrate a fost iPhone)

Counterpoint a prezentat datele privind piața de smartphone-uri în materie de livrări pe trimestrul al 4-lea din 2025 (1 octombrie - 31 decembrie 2025).

ZTE nubia Air – review (Subțire atât în talie, cât și ca preț)

Apple și Samsung au mizat în 2025 pe segmentul smartphone-urilor foarte subțiri și destul de ușoare, dar au făcut asta strict pe zona premium, cu prețuri pe măsură. Succesul nici unuia dintre cele două modele nu a fost nici pe departe cel scontat, așa că informațiile care circulă acum sunt unele ce anunță renunțarea sau,…

TCL NXTPAPER 70 Pro – smartphone gândit pentru confort vizual, cu suport pentru stylus și prețuri de la 339 Euro

TCL este în mod clar cel mai bine cunoscut pentru gama de televizoare, la CES 2026 dezvăluind chiar noua tehnologie de afișaje TV SQD Mini-LED, așa că puțini cred că știu că acest producător are în ofertă și câteva smartphone-uri. Câteva dintre modelele din gama NXTPAPAER le-am văzut la IFA Berlin 2025, iar aici aducem…