Ce specificații căutați la un laptop de gaming?

/
/
13 nov. 19
/

Mai este puțin și începe nebunia din spatele Black Friday. Magazinele online* au pregătit mii de laptopuri.

*eMAG – 22.000 de laptopuri;

*PC Garage – 50000 de laptopuri.

Aș face pariu că nișa laptopurilor de gaming este bine reprezentată. Sunt destul de multe persoane interesate de un notebook cu hardware capabil să ruleze jocuri de generație nouă într-un format relativ compact, să le poți lua cu tine în rucsac etc.

Bănuiesc că pe lângă preț sunt mai multe elemente pe care le luați în calcul.

  1. Producător – ASUS prin ROG este printre brandurile cu vechime, Dell cu Alienware la fel, Acer a recuperat mult cu seria Predator și se descurcă din ce în ce mai bine, HP a alocat resurse importante, Lenovo la fel. Până la urmă este greu să individualizezi un anumit jucător. Sunt curios să văd care este opțiunea voastră în secțiunea de comentarii;
  2. Procesor + placă grafică – aici depinde de bugetul fiecăruia. Intel Core i7-9750H și un NVIDIA GeForce din seria RTX ar fi printre opțiunile valide;
  3. Posibilități de upgrade – poți porni cu 16 sau 32 GB de memorie RAM, dar ar fi excelent să aibă un slot suplimentar sau să suporte până la 64 GB. Cerințele jocurilor devin din ce în ce mai mari, am ajuns până și pe telefoane mobile să avem 12 GB RAM… La fel și în ce privește SSD-ul, suportul pentru M.2 mi se pare un must have;
  4. Cum se face răcirea notebook-ului – nu m-aș repezi la cel mai compact notebook de gaming, pentru că este clar că sunt concesii făcute în ce privește răcirea sa. Aș merge pe un notebook de gaming cu dimensiuni cumva clasice spre a prezerva puterea de procesare în operațiunile complexe pe o durată mai mare de timp;
  5. Conectivitate – DisplayPort + HDMI ca să poți împinge conținutul pe alte 2 monitoare, la nevoie. HDMI și pentru că este cel mai comun și întâlnit port, conectezi laptopul la TV etc. DisplayPort pe de altă parte plusează pe partea de performanță. Un USB Type-C nu strică, la fel și Wi-Fi ac-ul, rețea gigabit etc. Mă rog, aici sunt funcții pe care le găsești în mod normal și pe un laptop de gaming entry-level.

Putem extinde discuția în rubrica de comentarii.

Categorii: Notebook
Cuvinte cheie: gaming, laptop gaming, notebook
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

MacBook Neo 13 sau un laptop cu Windows și display OLED în aceeași sumă?

MacBook-ul cu preț redus a fost lansat oficial, iar acum putem discuta cu specificațiile complete pe masă. În SUA costă 599 dolari în varianta de bază, iar mai jos aflați cât a ajuns și în țara noastră.

ASUS ProArt GoPro Edition (PX13) – preview (O colaborare din care a ieșit un laptop unic!)

În urmă cu doar puțin timp v-am spus că ASUS a lansat mai multe laptopuri în România, iar unul dintre cele mai interesante l-am și prezentat pe scurt. Numai că, la doar o zi după evenimentul la care l-am văzut pe ASUS ProArt GoPro Edition (PX13), am avut ocazia de a petrece câteva zeci de…

ASUS a lansat în România două laptopuri cu adevărat speciale – ProArt GoPro Edition (PX13) și Zenbook DUO 2026 (UX8407)

ASUS a organizat zilele trecute un eveniment local de prezentare pentru câteva laptopuri, iar dintre toate două mi-au atras cel mai tare atenția. Unul este realizat în colaborare cu GoPro, celălalt reprezintă ultima evoluție Zenbook DUO, care într-adevăr este cu mult mai atractiv, fiind îmbunătățite multiple aspecte care chiar contează pentru un astfel de format.