Cea mai valoroasă companie din lume, Apple, negociază reducerea chiriilor pentru unele magazine fizice

/
/
3 aug. 20
/

Săptămâna trecută s-a încheiat cu vestea că Apple a ajuns cea mai valoroasă companie listată din lume, aceasta depăşind compania petrolieră Saudi Aramco. Cu un preţ de 425 dolari / acţiune, Apple a ajuns la o capitalizare de 1840 miliarde de dolari, în timp ce Saudi Aramco a rămas la 1760 miliarde de dolari.

Rezultatul excepţional obţinut de Apple pe Bursa de la New York vine în contextul în care compania americană a anunţat creşteri excelente în ultimul trimestru încheiat (aprilie – iunie 2020). În aceste trei luni Apple a avut venituri de 59.7 miliarde de dolari (vs 53.8 miliarde în aceeaşi perioadă din 2019), din care 11.25 miliarde au fost profit (vs 10.04 miliarde în aceeaşi perioadă din 2019).

Chiar dacă rezultatele financiare sunt unele extraordinare, Apple continuă să ne surprindă cu acţiunile sale. Cu 38 de magazine fizice în Marea Britanie, presa din această ţară susţine că Apple a solicitat unora dintre proprietarii acestor spaţii reducerea chiriilor cu 50% sau chiar perioade de gratuitate.

Această propunere Apple pentru proprietari este cumva strategică în contextul crizei actuale. Compania americană solicită aceste reduceri cu promisiunea că va folosi spaţiile respective o perioadă mai lungă de timp. Se pare că mai multe contracte de închiriere vor expira în perioada următoare şi astfel Apple pune presiune pe proprietari fie să aleagă propunerea ei (bani mai puţini, dar siguranţa unui venit în perioada următoare), fie să refuze şi să rişte să nu găsească alţi chiriaşi în lunile grele ce vor veni.

Surse: expresscomputer.in / thetimes.co.uk
Categorii: Apple
Cuvinte cheie: apple, bursa, profit, vanzari
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Apple a lansat oficial noile căşti wireless over-ear Apple AirPods Max 2 (detalii şi preţ)

Apple a lansat oficial noile Apple AirPods Max 2, a doua generaţie a căştilor over-ear premium. Acestea au primit din partea mărului muşcat destul de multe îmbunătăţiri, unele care vor conta în obţinerea unei audiţii plăcute:

MacBook Neo 13 sau un laptop cu Windows și display OLED în aceeași sumă?

MacBook-ul cu preț redus a fost lansat oficial, iar acum putem discuta cu specificațiile complete pe masă. În SUA costă 599 dolari în varianta de bază, iar mai jos aflați cât a ajuns și în țara noastră.

iPhone 17e – detalii oficiale, imagini şi preţ

În urmă cu doar câteva ore, mărul muşcat a lansat oficial noul smartphone iPhone 17e. Acesta este cel mai accesibil telefon al seriei iPhone 17 şi se prezintă drept urmaş al modelului iPhone 16e.