Eram în urmă cu aproximativ două ore în staţia din L., aşteptând microbuzul de Bucureşti ce mă aduce zilnic de la serviciu. L. este un sat destul de aglomerat. Sunt câteva sute de tractoare şi multe alte mijloace de transport. În evidenţă ies aceşti ninja de pe străzile României – scuteriştii.
Cum stăteam eu în staţie un astfel de ninja îl văd că iese de pe trotuar şi nebuneşte se avântă să treacă strada neţinând cont de aglomeraţia din intersecţia ce reuneşte drumul naţional Bucureşti -Piteşti şi un drum judeţean. Ca să vezi, un coleg de serviciu, fără să vrea se opune scuteristului şi îl loveşte de îi sar fulgii milimetric pe lângă vreo 4 stâlpi de beton ce susţin pancartele ce afişează direcţia şi kilometri până la Bucureşti, Piteşti şi Titu plus bonus un stâlp de la firele de energie electrică. Eu aveam cea mai bună privelişte la acest spectacol ce se va dovedi de magie. Am crezut că scuteristul se va face bucăţele dar ca un maestru desăvârşit plonjează în şanţul din beton care spre marele lui noroc era plin cu apa. O apă ce reuneşte multe resturi menajere şi dacă nu aş şti dinainte aş zice că este petrol.
Spre mirarea mea şi nu numai se ridică precum ar fi făcut o baie cu poftă. Scuterul era bucăţele. Dacia amicului, ce cobora livid crezând că l-a terminat, avea bara făcută pulbere. Eu răsuflai uşurat că nu m-a udat scuteristul (asta şi pentru că am făcut vreo doi paşi în urmă sub impactul reflexului).
O babă începu să ţipe crezând că o stafie s-a ridicat din canal. Vreo 80 de persoane s-au adunat la faţa locului iar eu a trebuit să plec căci microbuzul venise.
Îmi pare rău că nu am tras o poză. Intersecţia de care vorbesc o aveţi aici. Mi se pare fenomenal norocul motociclistului de ocazie. Probabilitatea ca după impact, după cei şase metri petrecuţi în aer, să scape fără nici măcar o ruptură de oase era infimă, dar şanţul plin de apă s-a dovedit miraculos. Poate că era un expert în sărituri deghizat şi neavând loc de antrenament.., cei doi metri de apă i-a degustat cu nesaţ.
În fine mă bucur pentru el că trăieşte, dar este un mare dobitoc în ce priveşte mersul cu scuterul. Colegul meu are inimă de oţel, îl ştiu. Are vreo 60 de ani. Iar eu sunt fără strop de apă deşi o explozie arteziană s-a petrecut chiar la mai puţin de 1 metru de mine.
Aveţi grijă ce este pe lângă voi în acest trafic miraculos.
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro;
Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc.
Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.