CES 2015: Alcatel lansează seria de smartphone-uri PIXI 3 şi un smartwatch

/
/
3 ian. 15
/

Ediţia din 2015 a Consumer Electronics Show mai are 3 zile până la deschiderea oficială, însă primele informaţii oficiale ne vin din tabăra Alcatel. Chinezii de la TCL (cei ce se află în spatele brandului Alcatel) vor aduce în cadrul evenimentului din Las Vegas noua serie de smartphone-uri PIXI 3 şi un smartwatch.

Device-urile din seria PIXI 3 vor fi comercializate în 4 variante: 3.5 inci, 4 inci, 4.5 inci şi 5 inci. Toate vor suporta tehnologie LTE, cu excepţia celui de 3.5 inci care va oferi doar conectivitate 3G. Ce este interesant la cele 4 noi telefoane este faptul că TCL a anunţat că toate vor suporta 3 sisteme de operare: Android, Windows Phone şi Firefox. Informaţiile oferite de producător nu sunt detaliate, astfel că nu ştim dacă fiecare telefon va avea preinstalat toate cele 3 sisteme de operare sau vor exista 3 variante ale aceluiaşi smartphone, dar cu sistem de operare diferit.

Ultima variantă pare mult mai plauzibilă, în condiţiile în care pentru a susţine 3 sisteme de operare în acelaşi timp, terminalele ar avea nevoie de un hardware foarte potent, iar acest lucru nu îl pot vedea la o diagonală de 3.5 inci şi un preţ atrăgător.

PIXI 3

Cea de-a doua noutate din partea Alcatel se referă la un smartwatch accesibil din punct de vedere al preţului. Numele acestui device este simplu Watch şi se pare că va costa sub 100 de dolari. La prima vedere Watch pare a avea un design elegant (similar cu cel existent la Motorola 360), materiale de calitate, dar şi aplicaţii care îţi vor putea monitoriza activitatea zilnică, îţi vor permite să asculţi muzică, sa faci poze, să primeşti notificări şi multe altele.

Nu avem informaţii hardware despre noul smartwatch Alcatel, dar în afara design-ului, nu atrage cu nimic. Tot ce va putea face acest ceas, pot face şi altele mai puţin celebre precum R-Watch M26 sau U8 Pro Smarwatch, la preţuri de 20-30 dolari. Sper totuşi să mă înşel şi să ne ofere şi alte surprize.

Alcatel Watch

Deşi informaţiile nu sunt complete, săptămâna viitoare le vom cunoaşte şi amănuntele şi vom putea spune dacă Alcatel a adus ceva nou şi atrăgător, sau doar niste gadget-uri de duzină.

Sursa: Prnewswire.com
Categorii: Smartphone
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Apple va lansa cel puțin 5 noi produse între 2 și 4 martie, printre care și un MacBook de buget

Se pare că Apple urmează ca la început de martie 2026 să nu mai organizeze un livestream keynote, ci în schimb să facă o serie de anunțuri / lansări pe durata a trei zile, mai precis între 2 și 4 martie. În ultima dintre aceste zile ar fi programat un „special Apple Experience”, despre care…

Oferta zilei: Honor Magic8 Lite în varianta cu 8 GB RAM şi 256 GB stocare costă acum 1710 lei

Honor România a lansat pe final de ianuarie două noi smartphone-uri interesante: Honor Magic8 Lite şi Magic8 Pro. Ambele device-uri pun accent pe o experiență de utilizare matură, cu multe funcții AI integrate, iar gradul lor de rezistenţă este cu mult peste media industriei.

Google Pixel 10a sau cum arată o ciorbă reîncălzită (luminozitate a display-ului cu 10% mai mare, bluetooth 6.0 și SMS-uri via satelit, încărcare la 30W și atât)

Google a prezentat Pixel 9a..., scuze - pe ăsta l-au lansat în martie 2025. Pixel 10a este cel mai mic upgrade pe care l-a primit vreodată un telefon de la o generație la alta. Au dat puțin refresh la culori și aproape atât.