Consiliul Concurenţei investighează un posibil abuz de poziţie dominantă din partea Sony pe piaţa locală de jocuri video pe console PlayStation

/
/
30 mai 23
/

Consiliul Concurenţei a emis un comunicat de presă prin intermediul căruia ne informează că a declanşat o investigaţie privind o posibilă încălcare a regulilor de concurenţă de către Sony Interactive Entertainment Europe Limited și subsidiarele sale, Sony Interactive Entertainment Network Europe Limited și Sony Interactive Entertainment Direct Europe Limited – denumite împreună Sony – pe piața de distribuție a jocurilor video pentru console PlayStation.

Autoritatea de concurență are indicii că Sony ar fi abuzat de poziția sa dominantă pe piața consolelor de jocuri video atât prin vânzarea online a jocurilor video compatibile cu consolele PlayStation, exclusiv, prin intermediul platformei PlayStation Store, cât și prin interzicerea comercializării codurilor de activare pentru jocuri video compatibile cu consolele PlayStation de către distribuitorii concurenți.

Prin aceste practici, s-ar fi redus opțiunile de achiziție a jocurilor video compatibile PlayStation, ceea ce ar fi dus la creșterea prețurilor pentru jocurile video pentru acest tip de console. Un alt afect al acestor practici îl reprezintă și descurajarea studiourilor din România de a dezvolta jocuri video compatibile cu PlayStation.

Consolele marca PlayStation ale celor de la Sony sunt preferate de jucătorii români, potrivit informațiilor publice, în România existând aproximativ 1,3 milioane de utilizatori de jocuri video pe console și 127 de studiouri de dezvoltare a jocurilor video care ar fi afectate de această posibilă practică anticoncurențială a Sony.

În cadrul acestei investigații, Consiliul Concurenței a efectuat inspecții la sediile Sony din Europa pentru a strânge informații și probe. Inspecţiile sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunțare în ceea ce privește vinovăția companiilor.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Sony WF-1000XM6 – căști true wireless cu cel mai avansat ANC al companiei japoneze de până acum și sunet „premium” (2 procesoare, DAC integrat, 32 biți, 2 microfoane și senzor de conducție osoasă pe fiecare cască)

Sony a prezentat cele mai noi căști premiun in-ear din ofertă - Sony WF-1000XM6. Au adus ce au mai bun pe această zonă, iar experiența de utilizare ar trebui să fie superioară față de generația anterioară, indiferent că discutăm de sunet în sine, ANC sau apeluri.

Căști Open-Ear Sony LinkBuds Clip – review (Intrare timidă în segmentul TWS de tip clip)

Nici nu terminasem bine de testat o pereche de căști în format Clip, că deja veniseră și așteptau review și cele de la Sony, în fapt prima încercare a niponilor pe acest segment de căști TWS de tip Open-Ear. Sony LinkBuds Clip nu sunt primele căști Open-Ear TWS, am mai avut în trecut de-a face…

TCL devine acţionar majoritar în businessul de home entertainment al Sony (preia, printre altele şi frâiele mărcilor de televizoare Sony şi Bravia la nivel global)

Unul dintre cele mai neaşteptate anunţuri din lumea tech este cel legat de parteneriatul dintre Sony Corporation şi TCL Electronics Holdings Limited.