Cum poți primi înapoi până la 1500 lei prin Canon Winter Cashback 2015 – 2016?

/
/
12 ian. 16
/

Canon a pregătit o campanie interesantă pentru cei interesați de achiziția unui aparat foto sau video, dar detaliile puțin mai încolo. Iarna 2015 – 2016 nu este prea bogată în zăpadă, iar pentru mare parte dintre noi ca să beneficiem de un strat mai sănătos trebuie să facem o mică incursiune spre zonele de munte.

Știți că la început aveam un blog personal, iar arhiva sa a fost prinsă în proiectul Gadget.ro, tocmai de aceea găsiți și articole precum acesta. A fost cel mai frumos revelion din cele 31 făcute până acum, nu că pe primele 3 – 4 mi le-aș aminti. Fotografiile sunt făcute la cabana Peștera, de lângă Hotel Peștera, la 1610 metri altitudine. Vremea a fost superbă, iar stratul de zăpadă avea în jur de 20 – 30 de centimetri. Aveam un aparat foto rezistent la contactul cu apa și praful, iar câteva imagini le-am făcut lângă Sfinx și Babele, la o fotografie cu toată gașca am lăsat aparatul în zăpadă și turiști din zonă se uitau ciudat de genul: Uite-i și pe nebunii ăștia.

Ideea este că pentru a capta imagini de bună calitate ai nevoie și un echipament adecvat. Canon Winter Cashback cred că este un prilej bun să faceți un upgrade consistent la aparatele foto și video din dotare.

Detalii legate de Canon Winter Cashback în ediția 2015 – 2016?

Cei ce achiziționează un produs Canon aflat în promoție primesc între 70 – 1500 lei în contul bancar prin transfer, în funcție de aparatul achiziționat.

Înscrierile se fac pe http://www.canon.ro/cashback/ până pe 14 februarie 2016 la 00.00.

Trebuie să te înregistrezi online pe linkul de mai sus, să completezi numărul de serie al produsului, să scanezi și să încarci o copie a facturii sau a bonului fiscal – pe factură sau bonul fiscal să fie vizibil clar ce produs Canon a fost cumpărat, fotografie a codului de produs și a codului EAN de pe cutie, toate datele în formularul online.

Primiți un mail de confirmare din partea Canon, iar bănuții se returnează prin transfer.

La ce aparate foto și video Canon se oferă reduceri?

Canon EOS 100D, Canon EOS 700D, Canon EOS 7D Mark II, Canon EOS 70D, Canon EOS 5DS, Canon EOS 5DSR, Canon EOS 5D Mark III, camere video Canon LEGRIA HF R606, LEGRIA HF R66, Canon LEGRIA HF G25 etc.

Lista produselor din promoție poate fi consultată pe http://www.canon.ro/cashback/. O să vedeți că sunt prinse multe aparate foto și video, dar și obiective, imprimante, alte accesorii.

Am parcurs lista și îmi face cu ochiul, Canon HF G25 – în jur de 3200 – 3400 lei pe la magazinele de specialitate, plus s-ar aplica o reducere de 300 lei aș putea să cobor sub 3000 lei într-un eventual proces de achiziție. Aș achiziționa un astfel de aparat pentru a îmbunătăți calitatea recenziilor și materialelor video de pe canalul nostru de YouTube ce se apropie de valoarea a 10.000 de abonați.

Sunt sigur că și voi veți găsi produse interesante, pe specificul vostru de utilizare.

Cuvinte cheie: advertorial, canon
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini ce ar alege azi între cartelă preplătită şi abonament, la un buget lunar de maxim 5 euro şi care este cea mai bună ofertă pe care o recomandă în martie 2026

Am revenit cu un nou articol „I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini…”, unele prin intermediul cărora aflăm ce păreri au cele două AI-uri despre diverse subiecte de interes general.

DIGI are cea mai mare reţea proprie de magazine fizice din România în 2026 (iată câte puncte de vânzare există şi cum sunt împărţite la nivel de judeţe)

Nu ştiu cum am ajuns să caut pe internet câte puncte de vânzare are DIGI în România şi adevărul este că nu am găsit pe nicăieri această informaţie centralizată şi actualizată la nivel de 2026.

Robot de aspirare cu funcție mop Roborock Qrevo Edge 2 Pro – review (Ideal pentru covoare și mochete cu fir înalt de până la 3 cm)

Am mai tot testat în ultimul timp fel de fel de aspiratoare, iar dintre cele tip robot de la Roborock pot aminti de cel prezentat mai recent - Q10 PF+ W, iar din urmă cu peste doi ani îmi amintesc de Q7 Max.