Cum strategia DIGI de expansiune la nivel european s-a întors împotriva sa în România (până la urmă nu poţi doar beneficia de reglementări, mai trebuie să şi oferi la rândul tău)

Retelistica
/
/
11 apr. 26
/

Cea mai importantă ştire din luna aprilie pentru piaţa de telecomunicaţii din România este aceea că Comisia Europeană a dat undă verde celor de la ANCOM în stabilirea paşilor necesari ca într-un viitor nu foarte îndepărtat DIGI să ofere acces concurenţei la reţeaua sa fixă din aproape 6000 de localităţi cu o populaţie de peste 4.6 milioane de locuitori.

Am observat un val de simpatie pentru DIGI în acest caz, foarte mulţi susţinând că această decizie este injustă şi că nu este normal ca deşi DIGI a investit să dezvolte această infrastructură, să o pună la dispoziţie concurenţei (Orange, Vodafone etc.).

Ironia sorţii este aceea că la nivel european există nişte reglementări clare în această direcţie, unele de care DIGI a beneficiat foarte mult în expansiunea sa europeană, dar care acum se întorc împotriva sa în România.

Haideţi să explicăm.

Conform celor de la ANCOM, DIGI deţine o poziţie puternic dominantă în aceste aproape 6000 de localităţi, ba mai mult, în peste 90 – 95% dintre cazuri, vorbim chiar de monopol (există DIGI şi doar DIGI în acele localităţi). Operatorul român acoperă cu fibră optică peste 90% din gospodăriile din România, iar acest lucru se datorează investiţiilor în infrastructură (fie directe, fie prin achiziţii a micilor reţele).

Doar că această dominaţie naşte riscul de abuz de poziţie dominantă, situaţie cu care Uniunea Europeană nu este de acord. Plecând de la acest considerent şi folosindu-se de reglementările europene în vigoare, ANCOM va obliga DIGI să ofere acces concurenţei la reţeaua sa fixă în zonele cu probleme.

În ce constă acest acces?

DIGI va trebui să permită Orange, Vodafone etc. să utilizeze infrastructura sa în baza unor tarife (un fel de chirie). Aceste tarife trebuie să fie rezonabile (nu vor putea cere oricât, ci vor fi negociate şi validate cu ANCOM în baza directivelor UE), nediscriminatorii (toată lumea va avea aceleaşi condiţii), transparente şi cu condiţii clare.

Dacă ar fi să traducem într-o formă simplă, Orange, Vodafone etc. vor închiria infrastructura DIGI pentru a veni la rândul lor cu propriile servicii şi abonamente de internet fix şi televiziune.

Cei 4.6 milioane de români vizaţi de această schimbare ar putea primi astfel diversificare în opţiuni şi preţuri mai bune. Iar cei care susţin că această decizie ar putea descuraja investiţiile viitoare, acest lucru nu se aplică, pentru că dreptul de proprietate este recunoscut prin plata tarifelor de acces.

Ştiaţi că DIGI s-a dezvoltat în Europa folosindu-se tot de aceste reglementări europene?

Operatorul român DIGI este activ în prezent în ţări precum Spania, Italia, Portugalia şi Belgia (urmează şi Marea Britanie). Doar că intrarea în aceste ţări s-a făcut aplicând exact acelaşi principiu, cel al închirierii de infrastructură existentă.

DIGI a fost mult timp în Spania cel mai mare operator telecom MVNO (operator virtual de telefonie mobilă), adică folosea reţeaua altor operatori pentru a funcţiona. Abia din 2025 DIGI a devenit operator telecom MNO, adică cu reţea proprie. În Italia DIGI este încă un operator 100% MVNO, adică depinde complet de infrastructura celorlalţi operatori telecom (Vodafone Italia mai exact).

Pe partea de fibră, în Spania se foloseşte o strategie hibrid, adică dezvoltă şi infrastructură proprie, dar are şi acces wholesale la alte reţele (Telefónica, spre exemplu). În Italia se foloseşte exclusiv infrastructura altor companii, DIGI neavând o reţea proprie (se foloseşte de reţeaua Open Fiber).

În Portugalia şi Belgia activitatea este mai mică, însă şi aici se foloseşte tot o strategie tip hibrid (se dezvoltă şi o reţea de fibră proprie, dar se închiriază şi una existentă).

Concluzia?

Aşa cum am spus şi în titlul acestui articol, DIGI a beneficiat în toate ţările europene de aceste reglementări, însă iată că acum este de cealaltă parte a baricadei în România (rolurile s-au inversat).

Bănuiesc că reprezentanţii DIGI înţeleg cel mai bine acest fenomen, tocmai de aceea nu sunt nici atât de vocali pe acest subiect. Implementată corect, această schimbare va aduce plusuri tuturor celor implicaţi, inclusiv românilor.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Cumpără key-uri de activare pentru Windows și Office la preț mic – activare genuine pe întreaga durată de viață a dispozitivului

Puteți activa Windows și Office în diferite versiuni la prețuri din ce în ce mai bune. Plățile pot fi efectuate prin PayPal, iar key-urile + instrucțiunile de instalare sunt livrate pe mail, în câteva momente de când plata a fost efectuată.

DIGI continuă asediul Spaniei şi anunţă record de portări pe telefonie în primul trimestru din 2026 (cel mai bun din istoria filialei iberice)

În primele zile din 2026 vă spuneam că DIGI Spania a avut un 2025 senzaţional, operatorul român reuşind să porteze în reţeaua sa 1.672.400 numere de telefon (fix şi mobil). A fost cel mai bun an din istoria filialei iberice.

ANCOM confirmă oficial că va continua procedurile prin care DIGI va trebui să ofere acces concurenţei la reţeaua sa de internet fix din aproape 6000 de localităţi din ţară

În primăvara anului trecut aflam că ANCOM intenţiona să oblige compania DIGI să ofere acces la reţeaua sa de internet fix concurenţei din România în aproape 6300 de localităţi, cu o populaţie de aproximativ 5.3 milioane de locuitori.