Dacă ai un iPhone de generaţie mai nouă ai grijă cu alarmele pentru trezirea de dimineaţă, acestea nu funcţionează corespunzător (uneori nu sună deloc, alteori sună mult prea târziu)

Smartphones
/
/
12 ian. 25
/

În toamna anului trecut soţia mea a ratat două treziri dimineaţa şi de fiecare dată alarma iPhone-ului său nu a sunat. Prima dată a ajuns cu copilul la şcoală la limită (s-a trezit singură pe la 8 fără 20), iar a doua oară nu a mai ajuns deloc cu el la şcoală (orele începeau la 08:00, iar ea s-a trezit fără alarmă aproape de ora 10:00).

De fiecare dată a fost convinsă că a setat alarma, însă nu a fost atât de sigură când a fost vorba de o eventuală amânare / anulare din reflex, de aceea am dat vina de fiecare dată pe neatenţie.

Iată însă că acum toate se leagă. Se pare că Apple chiar are o problemă cu funcţionarea alertelor setate în aplicaţia Clock (Ceas), foarte mulţi utilizatori plângându-se că acestea fie nu se activează deloc, fie se activează mult mai târziu.

Iar problema nu pare a fi de ieri, de azi, ci chiar din primăvara anului trecut. Din păcate sesizările utilizatorilor se tot înmulţesc, iar Apple nu a oferit până la această oră nicio soluţie.

Se pare că afectate de această situaţie sunt modelele de generaţie mai nouă, cele care folosesc iOS 17 şi iOS 18.

Acum că ştiu de problemă, o voi ruga pe soţie să seteze şi o alarmă de rezervă, tocmai pentru a evita astfel de neplăceri pe viitor. Iar voi, cei care sunteţi utilizatori de iPhone, ar fi bine să faceţi acelaşi lucru, nu de alta, dar se poate să nu vă sune alarma într-un moment important din viaţa voastră.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

MacBook Neo 13 sau un laptop cu Windows și display OLED în aceeași sumă?

MacBook-ul cu preț redus a fost lansat oficial, iar acum putem discuta cu specificațiile complete pe masă. În SUA costă 599 dolari în varianta de bază, iar mai jos aflați cât a ajuns și în țara noastră.

iPhone 17e – detalii oficiale, imagini şi preţ

În urmă cu doar câteva ore, mărul muşcat a lansat oficial noul smartphone iPhone 17e. Acesta este cel mai accesibil telefon al seriei iPhone 17 şi se prezintă drept urmaş al modelului iPhone 16e.

Apple va lansa cel puțin 5 noi produse între 2 și 4 martie, printre care și un MacBook de buget

Se pare că Apple urmează ca la început de martie 2026 să nu mai organizeze un livestream keynote, ci în schimb să facă o serie de anunțuri / lansări pe durata a trei zile, mai precis între 2 și 4 martie. În ultima dintre aceste zile ar fi programat un „special Apple Experience”, despre care…