De ce nu voi face trecerea la OnePlus 5 ?

/
/
21 iun. 17
/

După zile întregi de zvonuri, teasere şi declaraţii din partea oficialilor chinezi, în urmă cu doar câteva ore OnePlus 5 a fost lansat oficial. Lansarea în sine nu a avut nimic wow (dacă îmi aduc bine aminte anul trecut prezentarea OnePlus 3 a fost realizată printr-un livestream VR), iar informaţiile despre smartphone nu au adus nimic din ce nu ştiam deja.

Ca posesor de OnePlus 3T mă aşteptam să fiu atras prin ceva diferit, ceva de impact, ceva care să îmi întoarcă privirea şi la propriu şi la figurat. Am citit şi văzut suficiente materiale despre OnePlus 5 ca să îmi creionez o părere cât de cât pertinentă, iar concluzia este simplă: nu am niciun motiv să fac trecere de la OnePlus 3T la OnePlus 5.

Iată câteva dintre motivele care stau la baza acestei decizii:

  • Design-ul este unul atât de controversat, încât sunt sigur că în proporţie de peste 90% prietenii mă vor felicita pentru noul iPhone 7 Plus. Fie vorba între noi OnePlus 3T are mult mai multă personalitate decât OnePlus 5;
  • Hardware-ul mai puternic prezent pe OnePlus 5 oferă în teorie un plus de performanţă de 10 – 15%. Dar ce să vezi, diferenţele în practică sunt insesizabile, un utilizator nefiind capabil să simtă în vreun fel acest upgrade;
  • Display-ul prezent pe OnePlus 5 nu pare a fi cel mai bun din segmentul premium, iar primele review-uri îl consideră la unele aspecte chiar sub cel prezent pe OnePlus 3T (un exemplu aici);
  • OnePlus s-a grăbit (eu aşa cred) să anunţe că OnePlus 3 şi OnePlus 3T vor primi update la Android O. Asta înseamnă că cel puţin 1 an jumătate de acum înainte utilizatorii acestor telefoane vor utiliza cea mai nouă versiune Android. Dacă nu se vor ţine de promisiune (la OnePlus 2 nu au apucat să promită acest lucru), va dispărea complet încrederea în acest producător (oricum au apărut multe dezamăgiri după ce au anunţat că OnePlus 2 nu va primi update la Android 7.0 Nougat);
  • Noul sistem dual al camerei foto promite multe pe hârtie, însă din nou primele review-uri nu oferă laudele mult aşteptate. Chiar dacă există o îmbunătăţire a rezultatelor fotografice, acestea nu sunt cu mult mai bune şi rămân sub cele obţinute de Samsung Galaxy S8 şi Huawei P10;
  • Nu avem niciun upgrade mai diferit: rezistenţă la apă, difuzoare stereo duale, versiuni diferite de culoare, suport pentru slot microSD, încărcare wireless etc. Nimic ! Nada ! Rien !;
  • Creşterea preţului versiunii de bază de la 439 euro la 499 euro nu este acoperită în niciun fel. Pur şi simplu nu are justificare. La acest preţ nu te mai poţi numi flagship killer (Huawei P10 a ajuns pe la 2400 lei, Xiaomi Mi 6 nu ajunge la 2000 lei, iar Samsung Galaxy S8 se apropie deja de borna 3000 lei). La aproape 2300 lei de ce te-ar mai alege lumea pe tine ?

Sunt de acord că OnePlus 5 reprezintă un upgrade firesc pentru OnePlus 3 / 3T, însă nu aduce aproape nimic care să îi facă pe utilizatorii ultimelor două să scoată banii şi să treacă la noua generaţie. Dacă ne uităm la ce diferenţe există între Samsung Galaxy S7 şi Galaxy S8, am putea spune că OnePlus a fost în concediu cel puţin 5 luni din ultimele 7 (OnePlus 3T a fost lansat în noiembrie anul trecut).

OnePlus 5 este un flagship adevărat, un device foarte puternic care însă nu se mai diferenţiază de concurenţă în niciun fel. Denumirea de “flagship killer” a apus !

LE: Era să uit. La banii ăştia nici măcar o pereche de căşti nu s-au obosit să adauge în pachetul de retail.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Apple va lansa cel puțin 5 noi produse între 2 și 4 martie, printre care și un MacBook de buget

Se pare că Apple urmează ca la început de martie 2026 să nu mai organizeze un livestream keynote, ci în schimb să facă o serie de anunțuri / lansări pe durata a trei zile, mai precis între 2 și 4 martie. În ultima dintre aceste zile ar fi programat un „special Apple Experience”, despre care…

Oferta zilei: Honor Magic8 Lite în varianta cu 8 GB RAM şi 256 GB stocare costă acum 1710 lei

Honor România a lansat pe final de ianuarie două noi smartphone-uri interesante: Honor Magic8 Lite şi Magic8 Pro. Ambele device-uri pun accent pe o experiență de utilizare matură, cu multe funcții AI integrate, iar gradul lor de rezistenţă este cu mult peste media industriei.

Google Pixel 10a sau cum arată o ciorbă reîncălzită (luminozitate a display-ului cu 10% mai mare, bluetooth 6.0 și SMS-uri via satelit, încărcare la 30W și atât)

Google a prezentat Pixel 9a..., scuze - pe ăsta l-au lansat în martie 2025. Pixel 10a este cel mai mic upgrade pe care l-a primit vreodată un telefon de la o generație la alta. Au dat puțin refresh la culori și aproape atât.