Pe unde mergi auzi vorbindu-se că nu avem sănătate, educaţie, justiţie ş.a.m.d. Adevărul ăsta este şi aproape că te obişnuieşti cu el, nu putem schimba ţara chiar aşa uşor (în general cine poate a făcut-o deja, adică se odihneşte pe meleaguri mai primitoare).
Tendinţa de a te obişnui este valabilă până intri în contact cu ele – spre exemplu când eşti tu bolnav sau cineva apropiat începe un calvar. Din momentul în care ai intrat într-un spital te loveşte lipsa de profesionalism. Toată lumea intră în el ca în gară şi ai acces către toate sălile. Cu siguranţă nu este o chestie pozitivă, mai ales dacă ne gândim că suntem şi într-o epidemie de gripă.
Curătenia lasă de dorit şi lipsa de finanţare este vizibilă de la crăpăturile de prin pereţi până la băile inutilizabile. Dar parcă toate astea pică pe locurile secunde dacă ne uităm la modul în care eşti tratat de medic şi asistente. Bolnavul este mai mult o pacoste şi parcă zici că le-a intrat în casă din postura de străin. Măcar un minim respect, psihologic, bolnavul are nevoie de suport şi cine îl poate oferi mai bine decât un medic.
Nu este conştientizată datoria de a te purta bine cu un om care ajunge acolo într-o situaţie nefericită. Ştiu că există o alternativă la spitalele de stat dar câţi şi-o pot permite.
Nu dau vina numai pe cei din sănătate şi în segmentul meu – educaţie – de multe ori un copil nu primeşte atenţia cuvenită din varii motive. Ar trebui să îi stimulăm în sistem dar din păcate, de prea multe ori, efectul este invers.
Nu cred că de vină sunt doar finanţele reduse, este vorba şi de modul în care interacţionăm noi unul cu altul – suntem egoişti şi vrem doar binele personal. De aici porneşte totul, suntem un popor format din parveniţi.