Din primul trimestru al anului viitor vom vedea pe piaţă primele smartphone-uri 5G cu procesor MediaTek

/
/
3 aug. 19
/

Producătorul taiwanez de procesoare mobile, MediaTek, a ţinut o conferinţă de presă prin intermediul căreia şi-a anunţat situaţia financiară pentru prima jumătate a anului 2019: venituri în creştere cu 1.8% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Totuşi, acest anunţ a fost pus cumva în umbra de un altul mai interesant. CEO-ul companiei, Cai Lixing, a anunţat că în săptămânile următoare MediaTek va trimite partenerilor unităţi tip sample pentru primul procesor al companiei compatibil 5G, urmând ca primele smartphone-uri 5G cu modem MediaTek să apară pe piaţă în primul trimestru al anului viitor (perioada ianuarie – martie 2020).

Primul procesor MediaTek compatibil 5G va integra modemul MediaTek Helio M70 ce suportă conexiuni în benzile sub 6GHz şi poate atinge viteze de 4.7 Gbps în download şi 2.5 Gbps în upload. Procesorul va mai dispune de noul accelerator grafic ARM Mali-G77, o nouă arhitectură AI, va oferi suport multi-mode 2G, 3G, 4G, 5G, va susţine camere foto de până la 80 Megapixeli şi va fi capabil să redea conţinut 4K la 60 fps.

Procesorul va fi construit pe o tehnologie de 7 nm, iar primii parteneri confirmaţi sunt OPPO şi Vivo.

Sursa: tme.net
Categorii: Hardware
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Comisia Europeană s-a răzgândit, astfel că ANCOM poate obliga acum compania DIGI să ofere acces la reţeaua sa de internet fix concurenţei din România

În primăvara anului trecut aflam că ANCOM intenţiona să oblige compania DIGI să ofere acces la reţeaua sa de internet fix concurenţei din România în aproape 6300 de localităţi, cu o populaţie de aproximativ 5.3 milioane de locuitori.

Sony s-ar fi hotărât să schimbe în sfârşit estetica telefoanelor sale, doar că primele randări pentru Sony Xperia 1 VIII arată un design destul de urâţel

Sony nu mai contează de ani buni în industria smartphone-urilor şi abia dacă mai lansează 1-2 modele pe an. Vorbim mai mult de o mândrie japoneză, una care nu a permis schimbarea esteticii ani la rând.

După Google Pixel 11, apare acum şi Google Pixel 11 Pro în primele randări cu caracter oficial

Într-un articol anterior v-am prezentat primele randări detaliate ale smartphone-ului Google Pixel 11. Vă spuneam atunci că, raportat la actualul Google Pixel 10, nu există diferenţe prea mari din punct de vedere estetic.