Dintre toate smartphone-urile cu Android, Huawei Mate 20 Pro obţine cel mai bun rezultat în AnTuTu

/
/
8 oct. 18
/

Marea lansare Huawei din toamna lui 2018 se apropie, 16 octombrie fiind ziua în care vom vedea la lucru flagship-urile Huawei Mate 20 şi Mate 20 Pro. Compania chineză a lăudat atât de mult aceste device-uri în ultima perioadă, încât aşteptările utilizatorilor sunt mai ridicate ca niciodată.

Huawei Mate 20 Pro a fost testat de curând în AnTuTu, iar rezultatul îl poziţionează direct pe primul loc în lumea smartphone-urilor cu Android: 313.561 puncte. Versiunea testată este LYA-L29 în echipare cu 6 GB RAM şi 128 GB spaţiu de stocare.

În medie telefoanele cu Qualcomm Snapdragon 845 obţin în AnTuTu un rezultat în jurul a 280.000 puncte, adică avem un plus de maxim 9-10% în favoarea lui Huawei HiSilicon Kirin 980, primul procesor mobil fabricat pe o tehnologie de 7 nm. Comparativ cu generaţia anterioară, Huawei HiSilicon Kirin 970, saltul este şi mai mare, aproximativ 45 – 50%.

Interesant totuşi că rezultatul obţinut de Huawei Mate 20 Pro în AnTuTu este sub cel obţinut de iPhone Xs Max şi al său procesor A12 Bionic (344.000 vs 313.000). Spun acest lucru în contextul în care Huawei anunţa la sfârşitul lunii trecute că procesorul său este mai rapid decât cel de pe noile iPhone-uri.

Sursa: gizchina.com
Categorii: Huawei
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

HUAWEI Watch GT Runner 2 – review și cod exclusiv de reducere (Dedicat alergătorilor entuziaști sau de performanță, dar nu numai)

Prima ediție HUAWEI GT Runner a fost lansată tocmai în 2022, iar de atunci și până astăzi compania chineză iată că și-a luat ceva timp până la cea de-a doua generație a ceasului inteligent care se adresează (în special) alergătorilor și a altor tipuri de atleți. HUAWEI Watch GT Runner 2 preia practic de la…

HUAWEI Band 11 Pro – preview și cod de reducere de -15% (Cât de tare s-a apropiat o brățară de fitness de un smartwatch?)

Nu am idee cât de multe brățări de fitness sunt vândute ca procent din tot ce înseamnă dispozitive purtabile, adică acolo unde sunt încadrate și smartwatch-urile, dar simplul fapt că încă mai sunt destule astfel de brățări în piață ne arată că cerere pare că mai fie. HUAWEI este unul dintre liderii mondiali în ceea…

HUAWEI Watch GT Runner 2 – primele impresii pentru un smartwatch cu funcții avansate pentru activități fizice, în special pentru alergare

HUAWEI revine în zona smartwatch‑urilor dedicate alergătorilor cu Watch GT Runner 2, un model care, încă de la primele ore de utilizare, mi-a lăsat impresia că a fost construit spre a oferi precizie în monitorizarea antrenamentelor fizice. Compania chineză afirmă că este un dispozitiv gândit pentru cei care aleargă constant, fie că vorbim despre amatori…