După ce că oricum nu lansa prea multe smartphone-uri, Sony Mobile anunţă că în 2024 nu va mai prezenta nimic nou (Sony Xperia 5 VI este tras pe dreapta)

/
/
11 sept. 24
/

Sony a lansat anul acesta doar două smartphone-uri: Sony Xperia 1 VI şi Xperia 10 VI. În mod tradiţional în toamnă ar fi trebuit să urmeze Sony Xperia 5 VI, însă acest lucru nu se va mai întâmpla.

Conform presei japoneze, în cadrul unei conferinţe de prese organizată săptămâna aceasta de Sony, reprezentanţii companiei au confirmat că Sony Mobile nu va mai lansa niciun produs până la finalul anului, astfel că Sony Xperia 5 VI a fost tras pe dreapta.

Explicaţia este una destul de ciudată, dar pare a avea ceva sens. Se pare că „foarte mulţi” utilizatori de Sony Xperia 5 V au ales să treacă la Sony Xperia 1 VI (cel lansat anul acesta), astfel că un nou Sony Xperia 5 VI nu şi-ar mai avea rostul. Adevărul este că dacă din cei 10 fani pe care îi ai, 9 au trecut deja la generaţia nouă, chiar nu merită să investeşti resurse în ceva ce aproape sigur nu vei vinde.

Este foarte clar că pentru gigantul japonez divizia Sony Mobile există doar din mândrie şi că aceasta nu ajută cu nimic din punct de vedere financiar. În anul financiar 2023 Sony Mobile a obţinut venituri de 299,9 miliarde de yeni japonezi, în scădere cu aproximativ 16% comparativ cu anul financiar 2022. Iar în aceşti bani sunt incluse şi serviciile conexe, nu doar vânzările clasice de smartphone-uri.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Sony s-ar fi hotărât să schimbe în sfârşit estetica telefoanelor sale, doar că primele randări pentru Sony Xperia 1 VIII arată un design destul de urâţel

Sony nu mai contează de ani buni în industria smartphone-urilor şi abia dacă mai lansează 1-2 modele pe an. Vorbim mai mult de o mândrie japoneză, una care nu a permis schimbarea esteticii ani la rând.

TCL cumpără 51% din acţiunile businessului de home entertainment al Sony pentru o sumă modică

În primele zile ale acestui an am aflat că Sony Corporation şi TCL Electronics Holdings Limited au încheiat un parteneriat, unul care spune că bussinesul de home entertainment al Sony ajunge sub conducerea TCL (vorbim de tot ce înseamnă televizoare, sisteme audio, receivere şi componente audio AV, accesorii audio etc.)

Sony WF-1000XM6 – căști true wireless cu cel mai avansat ANC al companiei japoneze de până acum și sunet „premium” (2 procesoare, DAC integrat, 32 biți, 2 microfoane și senzor de conducție osoasă pe fiecare cască)

Sony a prezentat cele mai noi căști premiun in-ear din ofertă - Sony WF-1000XM6. Au adus ce au mai bun pe această zonă, iar experiența de utilizare ar trebui să fie superioară față de generația anterioară, indiferent că discutăm de sunet în sine, ANC sau apeluri.