Îmi pare rău să o spun dar pe la noi cine împarte parte îşi face. Este şi cazul d-nei ministru Ecaterina Andronescu care plănuieşte printr-o hotărâre de guvern să dispună alocarea a 10 milioane euro pentru realizarea unui amfiteatru la universitatea al cărui rector a fost (mă rog este şi acum rector autosuspendat).
Trecem prin vremuri de criză şi cu siguranţă aceste sume ar putea fi alocate mai inteligent şi nu grandomanic pe săli uriaşe. Acestea din urmă nu înlocuiesc prestaţia tot mai slabă şi a universitarilor (deh la noi se caută acum un titlu mai sus decât cel de “profesor universitar”). Cred că sume ar trebui investite în resursele umane. Ele crează plusvaloare şi nu sălile uriaşe.
În zona universitară la noi se spune că există o aşa-zisă autonomie. De ce nu avem şi o adevărată autonomie în zona financiară?
Statul se implică în “sponsorizarea” universităţilor de stat prin plata de salarii, investiţii. Logic ar fi ca fiecare centru universitar să îşi gândească cheltuielile în funcţie de veniturile proprii şi nu cele de la buget. Asta este, vor disparea cei care nu se descurcă pe partea de management şi măcar vom avea un învăţământ universitar echitabil, performant şi puţin costisitor.
Politehnica să strângă singură 10 milioane de euro pentru aula respectivă.