eMAG ne-a informat în acest final de săptămână că lansează oficial un nou serviciu gratuit pentru clienţii săi, cel prin intermediul căruia va transmite diverse notificări direct pe WhatsApp.
Lansarea acestui serviciu are loc treptat, astfel că până la final de aprilie ar trebui să devină activ pentru toată baza de clienţi.
Mesajele vor fi trimise de pe contul oficial WhatsApp eMAG și vor include:
- Actualizări privind livrarea întârziată – se transmite mesaj imediat ce livrarea depășește termenul estimat cu noua dată actualizată;
- Confirmare retur – se transmite confirmarea cererii împreună cu codul de deblocare pentru easybox;
- Probleme la plată – se transmite un link de reîncercare și confirmare procesare plată cu succes;
- Coduri de autentificare – codurile de securitate vor fi livrate direct pe WhatsApp pentru securitate sporită.
Mă gândesc că acum vă întrebaţi cum veţi putea deosebi contul oficial eMAG de unul fake. Cei de la eMAG spun că acest lucru îl veţi putea face urmărind două mari caracteristici:
- Pictograma de verificare – bifă albastră oficială lângă numele contului;
- Numele exact – „eMAG” sau „eMAG auth”.
Dacă nu vreţi să primiţi astfel de notificări, puteţi răspunde oricând pe WhatsApp cu textul „STOP” sau puteţi trimite un mail la adresa data.protection@emag.ro.